1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2018. 100 de ani de nerecunoștință

3336

Au trecut 100 de ani. România mică sau Regatul România a pierdut peste 350.000 de ostați și mai mult de 500.000 de civili în cei patru ani de război. Pentru că pentru noi Primul Război Mondial nu s-a terminat în 11 noiembrie 1918, ci în august 1919 când ostașii români au cucerit Budapesta punându-i pe  fugă pe bolșevicii unguri conduși de evreul ungur Bela Kun. Din populația de opt milioane a vechii țări mai mult de 10% s-au jertfit pentru ca Ardealul și Bucovina să se unească cu țara. A fost cel mai mare sacrificiu al unei țări în Primul Război Mondial, cu excepția Serbiei, care va fi egalat procentual vorbind, de Uniunea Sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial (20 de milioane de victime la o populație de 220 de milioane de locuitori). Gândiți-vă, acum dacă mâine ar trebui să mergeți pe front, prost înarmat, prost hrănit și cu șanse de 50% să nu vă mai întoarceți acasă sau mai rău să veniți schilodiți, orbi sau nebuni. Asta au făcut pentru noi, ardelenii și bucovinenii, cele opt milioane de locuitori ai  Vechiului Regat. Nu s-au plâns, n-au dezertat, au mers pe front și au suportat acasă foametea, umilință și ocupația inamicului, iar cei de pe front și-au risipit sângele și cea mai prețioasă perioadă a vieții, tinerețea și nevinovăția. Pentru că și cei ce s-au întors acasă din infernul războiului, cei ce au avut norocul să scape fără răni fizice vizibile, au venit schimbați pentru totdeauna. Au omorât oameni, au schilodit oameni și au trecut prin experiențe inimaginabile. Să ne aducem aminte că și pe frontul românesc în afara războiului clasic, trupele germane au atacat cu arme chimice, cu compuși pe bază de clor și cu fosgen care trecea prin măștile soldaților provocând moartea în două, trei ore prin asfixiere, cei care au fost expuși fiind conștienți până în ultima clipă de viață. Asta au pătimit pentru noi cei ce pe care unii dintre imbecilii mei concetățeni ardeleni îi numesc cu dispreț: mitici, vinituri, pleavă sau regățeni.

Dar acești mitici, vinituri, pleavă sau regățeni și-au dat viața sau și-au distrus-o cei care au avut norocul să scape pentru ca noi să trăim acum în România, să putem vorbi românește, să nu ni se mai spună că suntem „valahi împuțiți” și să avem o viață normală.

Clujul, orașul în care m-am născut avea 8% populație românească acum 100 de ani, era un oraș cu 92% populație vorbitoare de maghiară, iar la  Universitatea Franz Joseph, studenții români erau mai puțini ca cei de etnie evreiască. Nu a existat niciun liceu românesc în Cluj înainte de unirea cu țara. Prima școală românească a fost înființată în 1855 de Biserica Greco-Catolică, iar prima clasă a avut… 18 elevi. Da, atât, 18 elevi români. Așa că să ne mai lase patrioții de doi lei cu tradiția multiculturală și toleranța ardelenească. Sigur, multiculturalism și toleranță vis-a-vis de etnia conducătoare maghiară, nu față de nenorociții de români care erau buni înainte de 1918 doar să plătească taxe și impozite și să moară pe front pentru ”drăguțul” de împărat. Așa puțini români am fost în Cluj și în perioada interbelică că am avut doar trei licee de stat, iar maghiarii au avut nouă licee de stat, adică plătite din banii  contribuabilului român.

Să le fie rușine celor ce acum vorbesc de românii de peste Carpați ca despre niște români de mâna a doua, să le fie rușine ardelenilor ce se cred mai deștepți, mai culți sau mai harnici decât restul românilor. Nu sunt cu nimic mai buni și fără sacrificiul celor din Teleorman, Mehedinți sau Botoșani nu am fi ce suntem azi. De aceea, gândul meu cel mai fierbinte îl am astăzi pentru românii de peste Carpați care prin sacrificiul lor ne-au făcut pe noi liberi pe pământul nostru.

P.S. Un gând pios și pentru tatăl bunicului meu, țăranul Gheorghe Man din Bădăcin care acum 100 de ani participa împreună cu cei șase frați la Marea Adunare de la Alba Iulia. Tatăl bunicii mele, învățătorul, George Costin, satul Valea Chioarului, n-a fost așa norocos. A murit în 1918 cu o lună înainte de terminarea Primului Război Mondial pe frontul din Italia. Dumnezeu să-l ierte!

 

Liviu Man

4 COMENTARII

  1. Salut, Liviu! Eu nu am auzit să se fi exprimat cineva cum spui. Și dacă ai auzit, e o raritate – pentru asta nu ataci toți ardelenii care au respect pentru munteni.

  2. Felicitari pentru articol !
    Era cazul ca cineva sa omagieze memoria celor care s-au jertfit pentru Transilvania si pe care noi ardelenii de „neaosi” ii tratam citeodata cu o aroganta timpa justificata doar de propria ignoranta .

LĂSAȚI UN MESAJ