Marţi 19 ianuarie, Csergizan Csaba aştepta, cu nasul fracturat, în uşa cabinetului de consultaţie de la IML Cluj, însoţit de fratele său vitreg Robert. Se externase doar de o zi de la Clinica O.R.L., unde medicii îi puseseră osul nasului la loc şi-l trecuseră printr-o dificilă intervenţie chirurgicală, de oprire a hemoragiei. Csaba  povesteşte că în noaptea de 9 spre 10 ianuarie chefuise împreună cu doi prieteni la Clubul „After Eight” , situat în spatele magazinului “Sora”. Cei trei tocmai ieşiseră din local, cu gând să mănânce o shaorma la un non-stop aflat în preajmă, după care să se îndrepte, cu toţii, spre casele lor. ”La un moment dat, m-am întors să văd ce se întâmplă cu Silvester, un băiat din grupul nostru, care rămăsese în urmă. Am apucat să surprind totuşi momentul în care un tânăr necunoscut, care ieşise şi el din club, îl face KO  pe acesta. M-am întors imediat, ca să aplanez situaţia şi în secunda următoare am fost şi eu pus la pământ, dintr-un pumn, de către agresorul despre care am aflat mai târziu că e student în municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului a venit degrabă poliţia, ne-a dus pe toţi patru la Secţia I, şi acolo am primit amenzi, după cum urmează: noi trei, câte 200 de lei de persoană, iar agresorul 1.000. Şi-au făcut cu noi planul ”, remarcă tânărul în vârstă de 20 de ani, cu ironie. În continuare, pentru că starea lui se înrăutăţea, Csaba a fost dus cu ambulanţa la U.P.U. şi apoi la Clinica O.R.L., unde medicii i-au acordat asistenţa medicală cuvenită, până pe data de luni 18 ianuarie, când l-au externat.

club after eight cluj bataie

Marţi, după ce l-au consultat pe  Csergizan Csaba, legiştii de la I.M.L. i-au eliberat un certificat  în care îi recomandă 25 de zile de îngrijiri. Cu hârtia în mână, Csaba şi fratele său vitreg promit solemn că pe parcursul zilei de miercuri se vor prezenta la Poliţie pentru a face plângere împotriva agresorului cu identitate, încă necunoscută pentru ei – dar din fericire ştiută de poliţişti.

club after eight cluj bataie2

“La momentul respectiv s-a intervenit pentru aplanarea conflictului, iar persoanei care ar fi fost agresată i s-au oferit îndrumări în vederea depunerii unei plângeri penale. S-au aplicat sancţiuni tuturor persoanelor implicate, conform Legii 61/1991, pentru provocare şi participare la scandal în locuri publice ” , a declarat pentru Gazeta Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.