Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

UDOR COSMIN ADRIAN, la data faptei director adjunct al Societății Feroviare de Turism (S.F.T.) – C.F.R. S.A., cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

GLIGA LUMINIȚA LAURA, la data faptelor director general al Societății Feroviare de Turism (S.F.T.) – C.F.R. S.A., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

–  abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave,

abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

DUMITRACHE BOGDAN, la data faptei executor judecătoresc, cu privire la săvârșirea infracțiunii de stabilire a unei valori diminuate cu ocazia executării silite.

În rechizitoriu sunt descrise împrejurările în care fostul Hotel Restaurant Astoria din București, care a aparținut Societății Feroviare de Turism SFT CFR SA, a trecut în proprietatea unei societăți private, la un preț modic, prin procedură de executare silită inițiată ca urmare a neachitării unor datorii.

Concret, în rechizitoriu, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA este o societate comercială pe acţiuni care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și gestionează active aflate în proprietatea statului.

Societatea are ca obiect de activitate, printre altele,  transportul feroviar de călători cu specific de turism feroviar, înfiinţarea, organizarea şi întreţinerea de muzee cu specific feroviar, hoteluri și alte mijloace de cazare. În prezent, societatea se află în reorganizare judiciară

Inculpatul Udor Cosmin Aurelian, în calitate de director general delegat al Societății Feroviare de Turism SFT CFR SA, cu încălcarea legislației primare și fără a avea aprobările necesare (ale Consiliului de Administrație ale compartimentului financiar și ale celui juridic), a semnat, la data de 6 iulie 2007, două contracte de asistență juridică cu o societate profesională de avocați, pentru reprezentare legală în litigii, deși în cadrul societății funcționa un compartiment juridic :

– Un contract de asistență juridică având ca onorariu suma de 3500 euro lunar plus TVA și un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate;

– Un contract de asistență juridică având ca onorariu suma de 3000 euro lunar plus TVA și un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate;

Ambele contracte prevedeau că întârzierea la plata onorariului cu mai mult de 30 de zile atrage penalități de 0,3% pe zi întârziere și conțineau clauze potrivit cărora  toate litigiile în legătură cu executarea contractelor sunt de competența unei instanțe arbitrale.

Pe baza celor două contracte, în perioada 6 iulie  – 6 septembrie 2007 și în perioada 15 octombrie – 6 decembrie 2007, societatea de avocați a emis facturi către Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA, reprezentând servicii de asistență juridică, deși unele servicii de asistență juridică au fost prestate, altele nu au fost prestate.

Pentru facturile emise pentru perioada 6 iulie – 6 septembrie 2007, inculpatul Udor Cosmin Aurelian a aprobat plata, către societatea de avocați, a sumei de 34.752 lei, pentru servicii de asistență juridică, deși acestea nu au fost prestate de către societatea de avocatură.

Ulterior, pentru facturile emise pentru perioada 15 octombrie – 6 decembrie 2007, inculpata  Gliga Luminița Laura, în calitate de director general al Societății Feroviare de Turism ”SFT – CFR” SA, nu a aprobat plata, către societatea profesională de avocați, deși în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA avea pentru acest capitol bani la dispoziție, iar serviciile fuseseră prestate.

În aceste condiții, societatea de avocatură a procedat la executarea silită pentru suma de 199.217 lei și, în acest scop, s-a adresat unui birou de executare judecătorească.

Din partea acelui birou a fost desemnat inculpatul Dumitrache Bogdan, în calitate de executor judecătoresc, să realizeze executarea silită. În acest context a fost scos la licitație publică principalul activ al Societății Feroviare de Turism SFT CFR SA , respectiv Hotel Restaurant Astoria din București.

În cadrul executării silite, fără a solicita efectuarea unei expertize, inculpatul Dumitrache Bogdan, în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea imobilului Hotel Restaurant Astoria (construcție și teren) este de 9 milioane lei. Aceasta, în condițiile în care SFT CFR SA era numai proprietara hotelului, iar asupra terenului aferent deținea doar un drept de folosință, proprietar asupra acestui teren fiind CNCFR SA.

Vânzarea la licitație a avut loc la data de 10 iunie 2008, iar o societate privată, singura participantă la licitație, a oferit suma de 9 milioane lei, adică prețul de pornire a licitației, acesta fiind și prețul la care a fost adjudecat hotelul Astoria și terenul aferent.

Valoarea stabilită de inculpatul Dumitrache Bogdan, de 9 milioane lei a fost diminuată, cu intenție, față de valoarea comercială reală a imobilului , respectiv 16.196.400 lei (hotel și terenul aferent).

Prin procesul-verbal din data de 17.07.2008, executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitație publică.

După achitarea, din banii obținuți prin vânzarea Hotelului Astoria București, a datoriilor către societatea de avocați, către direcția de impozite și ANAF, diferența de 7.015.408,25 lei a fost virată, prin ordin de plată, în contul Societății Feroviare de Turism SFT-CFR SA.

La data de 17 septembrie 2008, inculpata Gliga Luminița a dispus plata sumei de 7.015.408,25 lei către societatea privată care obținuse hotelul, fără ca această sumă să fi fost datorată. Aceasta, deși între Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR SA și societatea privată care și-a adjudecat Hotelul Astoria nu existau relații contractuale,

Prejudiciul total în dauna Societății Feroviare de Turism S.F.T.- C.F.R. S.A. se ridică la 9.840.826 lei (aproximativ 2.675.000 euro), sumă cu care societatea respectivă a comunicat că se constituie parte civilă, ea reprezentând prejudiciul produs prin diminuarea, cu intenție, a valorii hotelului în procedura executării silite și suma obținută din vânzarea imobilului, pusă la dispoziția societății private, fără ca aceasta să fi fost datorată.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Gliga Luminița Laura și Dumitrache Bogdan. De asemenea, în cauză, s-a mai dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi,  asupra sumelor aflate în prezent sau care vor intra în mai multe conturi ce aparțin inculpatei Gliga Luminița Laura.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.