Control cu nabadai pentru un echipaj de la Secția 1 de Poliție Cluj-Napoca, după ce au  oprit un medic clujean. Potrivit celor semnalate de doctorul Popescu Radu Mircea, agenții Crișan Andrei și agentul principal Rodina au avut un comportament abuziv atunci când l-au somat să oprească pentru că a depășit linia continuă. 

„Marți, 13 iunie în apropiere de Piața Mihai Viteazu m-am încadrat să merg spre prefectură, iar în zona Banca Raiffeisen a venit o mașina din dreapta și mi-a intrat în față. Astfel am virat la stânga și am călcat linia continuă. Echipajul de poliție din zonă m-a văzut și mi-a făcut semn să opresc. Nefiind spațiu în zona aceea am oprit undeva în  zona Podului Traian.

În cele ce au  urmat, m-au legitimat și mi-au întocmit un Proces Verbal prin care eram amendat cu 1300 lei pentru încălcarea liniei continuă. După, mi-au reținut  talonul de la mașină pe motiv că am expirat ITP-ul. Eu am fost la o stație ITP din Gherla de curând. Acolo mi-au găsit o defecțiune la direcție și mi-au dat dovadă de circulație pe 30 de zile cu condiția să îmi remediez problema. De asta nu trebuia să îmi ia talonul”, explica medicul

Potrivit acestuia, în următoarea zi s-a prezentat la Secția 1 pentru a face o sesizare cu privire la comportamentul violent și abuziv al agenților. 

„Unul dintre aceștia m-a luat de guler în plină stradă. Îmi spuneau că sunt obraznic și că meseria lor e mai grozavă decât cea de medic. Am fost la doamna comandat și am formulat o plângere în scris, iar aceasta mi-a spus că va lua măsuri. Am ales să nu le răspund la comportamentul violent prin violență pentru că am văzut zilele trecute ce a pățit Boureanu. Deja mi-am luat avocat și m-am adresat justiției pentru anularea amenzii și restituirea permisului. De asemenea, voi deschide un alt proces pentru despăgubiri”, mai spune Radu Mircea Popescu.

 

Ce spun autoritățile

Contactați pentru a oferi un punct de vedere cu privire la cele susținute de doctorul Popescu, cei de la IPJ Cluj au confirmat că pe numele acestuia s-au întocmit trei procese verbale: unul pentru depășirea liniei continuă, unul pentru ITP expirat și unul pentru refuzul de a pune în mișcare autovehicolul la cerința agenților de poliție. 

Potrivit autorităților la Secția 1 de Poliție Cluj-Napoca nu s-a înregistrat nici o sesizare referitoare la vreun comportament violent sau abuziv al organelor de cercetare.

Se folosește de o legitimație expirată

Un alt aspect importat constă în faptul că medicul Radu Mircea Popescu este de fapt un doctor veterinar care în trecut a figurat pe statul de plată al Direcției Sanitar Veterinară Cluj. Atunci a dobândit o legitimație în acest sens pe care o prezintă tuturor inclusiv organelor de poliție în timpul controlului. La un simplu telefon dat celor de la DSV Cluj aflăm că Mircea Radu Popescu și-a încheiat relațiile contractuale cu instituția de aproape 8 ani.

arr documentDe asemenea, conform celor constatate de RAR, având în vedere că avea probleme la direcția mașinii putea primi un raport în care să i se comunice că are la dispoziție 30 de zile pentru remedierea problemei și nu ”drept de circulație pentru 30 de zile”. Motiv pentru care polițiștii i-au luat talonul.

 

 

5 COMENTARII

  1. AIA cu radaru albastru metalizat de la TURDA sunt cei mai neprofesionisti ……se exprima de parca acum au terminat clasa a 8-a…….rusine dle ……comandant

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.