Poliţiştii locali din cadrul Serviciilor Inspecţie comercială şi Control protecţia mediului, în colaborare cu angajaţi ai Ministerului Transporturilor – Registrul Auto Român (R.A.R.) au desfăşurat în această săptămână o amplă acţiune de verificare a atelierelor de reparaţii şi dezmembări auto, care funcţionează pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La acţiune au participat 6 poliţişti locali şi 5 angajaţi ai R.A.R. Cluj, care au verificat 26 de puncte de lucru, în special din zonele B-dul Muncii, strada Oașului, cartierele Dâmbul Rotund și Someșeni.

Neregulile constatate în timpul verificărilor au fost lipsa acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, lipsa autorizaţiilor tehnice eliberate de către R.A.R. Cluj, nerespectarea condiţiilor iniţiale de autorizare, nerespectarea regimului de colectare a deşeurilor. Au fost încheiate, în total, 26 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 24.700 lei, iar în 20 de cazuri s-a dispus suspendarea activităţilor, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată, ale Legii nr. 12/1990 republicată, ale H.C.L. nr. 150/2009, ale H.C.L. nr. 191/2009, ale Legii nr. 211/2011 republicată, ale O.G. nr. 82/2000 aprobată prin Legea nr. 222/2003 cu modificările şi completările ulterioare şi ale O.M.T.C.T. nr. 2131/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.