26 de milioane de lei pentru ciotul de autostradă de lângă Cluj Napoca se duc la ”macaroane”

877

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit companiei italiene Tirrena Scavi contractul de construcţie al nodului de la Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1 (Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea) pentru suma de 25,975 milioane lei fără TVA. Compania italiană este una dintre firmele abonate la lucrările de edificare sau reparaţii de infrastructură din România şi, de obicei, lucrează în tandem cu sucursala clujeană Società Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A care a fost deschisă în 2011 şi are legături cu mafia italiană.


Potrivit unui anunţ făcut de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), compania italiană Tirrena Scavi a câştigat contractul în valoare de 25,975 milioane lei fără TVA pentru finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1 (Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea).

Până acum, atribuirea acestui contract a fost blocată de construirea unui viaduct peste râul Someş care, în mod normal, ar fi trebuit să fie finalizat de multă vreme.

„Vă prezentăm cel mai frumos „muzeu de autostradă” din România, o porţiune de 8,7 km din Autostrada A3 între Gilău şi Nădăşelu, în apropiere de Cluj-Napoca! De ce îi spunem muzeu? Pentru că această bucată de autostradă va fi finalizată, cel mai probabil, în luna septembrie a acestui an, însă NU va putea fi folosită de şoferi pentru că nu este conectată de restul autostrăzii A3 printr-un pod/viaduct în nodul Gilău. Acest tronson de autostradă este un exponat excelent a incompetenţei autorităţilor, ce nu au fost capabile să finalizeze o licitaţie şi să semneze un contract de execuţie a unui pod/viaduct, deşi au avut 4 (patru!) ani la dispoziţie, din vara anului 2013 de când a fost reziliat contractul cu Bechtel“, spun reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.

 

Clienţi fideli

Italienii de la Tirrena Scavi sunt nişte clienţi fideli a contractelor atribuite de fostul CNADNR şi actuala CNAIR, ei obţinând multe dintre contractele de edificare sau reparare a drumurilor din România.

Interesant este că societatea italiană lucrează în tandem cu o altă firmă italiană, o sucursală a Società Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A, care are sediu în centrul Clujului. Această sucursală a reuşit performanţa ca într-un an fiscal să aibă afaceri de 79,3 milioane de lei, un profit de 919.000 de lei, datorii de 108 milioane de lei şi nici un angajat!

Firma are ca obiect de activitate principal ”Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor” şi majoritatea contractelor pe care le-a câştigat au fost dobândite în cadrul unor asocieri cu compania Tirrena Scavi.

Sucursala clujeană Società Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A a fost deschisă în 2011, iar în data de 29 noiembrie 2011 s-a asociat cu Tirrena Scavi şi a fost format Grupul de Interes Economic TIRRENA SCAVI CONDOTTE COSSI G.I.E. Potrivit actului constitutiv, ”G.I.E. va fi o entitate de drept român, constituită ca Grup de Interes Economic şi funcţionând în conformitate cu prevederile Titlului V din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”.

Această asociere a fost făcută special pentru a contracta lucrările de infrastructură finanţate prin fonduri europene. ”G.I.E. va desfăşura în nume propriu şi în interesul Membrilor săi activităţi de gestionare a operaţiunilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a Contractelor de Lucrări („Contractul” sau „Contractele”, după caz) pentru loturile de autostradă care fac parte din Coridorul IV Pan European pe care membrii G.I.E. le încheie în asociere cu Beneficiarul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. („CNADNR”).” Iniţial, acţiunile din cadrul acestei asocieri erau împărţite astfel:  Tirrena Scavi S.p.A – 49%, Societá Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A. – 40% şi Cossi Costruzioni S.p.A. – 11%. Potrivit aceluiaşi act constitutiv, această asociere va fi menţinută până la data de 31 decembrie 2017.

În urmă cu trei ani, din cadrul acţionariatului acestei societăţi a dispărut SpA – ul Cossi Costruzioni, iar acţiunile au fost împărţite între Tirrena Scavi S.p.A – 49%  şi  Società Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A. – 51%.

 

Banii europeni ai românilor pe gustul italienilor

În Cluj Napoca, Tirrena Scavi a primit majoritatea contractelor de lucrări la drumuri. Spre exemplu, lucrările de reabilitare a 288 de străzi au fost atribuite în 2004 firmei Tirrena Scavi. Aceeaşi companie italiană a făcut parte şi din consorţiul care a lucrat la celebra ”centură de diamant”, Varianta Ocolire CLUJ – EST, unde lucrările au început în 2006 şi ar fi trebuit finalizate, etapizat, până în 2010. Construcţia acestui proiect a fost atribuit consorţiului JV Pizzarotti & Tirrena Scavi şi Nemzetkozi Vegyepszer Zrt Groupe. De asemenea, la Autostrada Sebeş – Turda, unul dintre tronsoane care face parte din lotul 3 de lucrări, cu o lungime de 12,4 km, a fost atribuit asocierii italiene Tirrena Scavi – Societa Italiana per Condotte d’Acqua. Aici lucrările au o valoare de 420,5 milioane lei, fără TVA. Primul lot al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost construit de consorţiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d’Acqua-Cossi Construzioni, valoarea investiţiei fiind de 681.040.913,98 lei, la care se adaugă TVA. La 4 decembrie 2013, CNADNR a atribuit asocierii Tirrena Scavi – Societa Italiana Per Condotte D’Acqua un contract de 423,35 milioane lei (94,7 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj, la peste un an de la primirea ofertelor din partea constructorilor. Contractul vizează proiectarea şi execuţia unui tronson cu o lungime totală de aproximativ 25,6 km. Primul tronson al Autostrăzii Timişoara-Lugoj, în lungime de 9,5 kilometri, a fost deschis circulaţiei, la 23 octombrie 2012, lucrările fiind finalizate cu şase luni înainte de termen. Este de notorietate coincidenţa care a făcut ca fostul şef al CNADNR şi DRDP Cluj, clujeanul Mircea Pop să aibă o vilă de vacanţă în Italia iar nunta fiicei lui să fi fost organizată în aceeaşi ţară.


Evoluţia unei afaceri: de la catolici, prin mafie, la Ferfina

Iniţial, Società Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A era deţinută de Biserica Catolică prin intermediul unei entităţi juridice intutulată Santa Sede şi a fost fondată în anul 1880. Ulterior, în 1970, societatea a fost cumpărată de bancherul italian Michele Sindona, un om de afaceri care avea relaţii vizibile cu Cosa Nostra şi cu familia Gambino din America. În 1986, Sindona a murit otrăvit cu cianură de potasiu în timp ce era la puşcărie. Până să moară, bancherul italian a apucat să vândă această afacere grupului IRI-Italstat înfiinţat de Guvernul Benito Mussolini. Până în 1997, Società Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A a fost administrată de Ministerul de Finanţe italian care a privatizat compania, acţiunile fiind cumpărate de Ferrocemento Costruzioni e Lavori Pubblici. În momentul de faţă firma face parte din Holding Ferfina.

În conducerea acestei companii se regăsesc lideri politici italieni şi foşti şefi din cadrul Serviciilor de informaţii. Spre exemplu, liderul consiliului de supraveghere este Franco Bassanini, fost deputat şi senator italian. Până de curând, el a fost preşedinte la Cassa Depositi e Prestiti o societate financiară la care Ministerul de Finanţe italian are o participaţiune de 80%.

Din cadrul acestui consiliu mai face parte şi generalul (R) Virgilio Chirieleison, care a fost şeful carabinierilor şi fost cadru în Serviciile secrete militare din Italia.


Cine a mai ofertat acest contract

CNAIR a organizat această licitaţie încă din iarna trecută, când caietul de sarcini a fost cumpărat de următoarele societăţi comerciale: Copisa Constructora Pirenaica S.A. – S.C. Copisa Construcţii SRL, Delta Con SRL Dorohoi – Alveare Group Consorzio Stabile Italia, ICM SPA – Nord Conforest SA, SC Construcţii Napoca SA – Ricciardello Construzioni SRL – Aduro Impex SRL, Implenia Baugesellschaft m.b.H., Tirrena Scavi Spa Italia şi respectiv Viarom Construct SRL.

1 COMENTARIU

  1. Este prima data cand intru pe acest site si dupa modul in care prezentati stirile (cu titluri tendentioase) cred ca va fi si ultima oara. In primul rand Tirrena este o firma printre cele mai serioase din tara (vedeti termenele de executie si calitatea lucrarilor ca tot sunteti ziaristi), iar voi incercati sa induceti ideea ca sunt „niste abonati” precum erau regii astfaltului pe vremuri. Am vazut si ceva sageti catre DNA ceea ce ma face sa cred ca aveti si coloratura politica.

LĂSAȚI UN MESAJ