Primăria Cluj-Napoca se mai scapă de 600.000 de lei și anul acesta pentru organizarea zilei de 1 Decembrie și Revelion. În ultima ședința a Consiliul Local a fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea sumei de 600.000 pentru organizarea celor doua evenimente. Surprinzător este faptul că pentru această sumă aprobată nu a fost prezentat nici un plan și nici nu se știe cum vor fi investiți banii. Consilierul local Adrian Mureșan cere explicații legate de acest subiect, însă răspuns pare să nu apară.

La fel ca și in rest orașelor și la Cluj-Napoca se pune accentul pe organizare evenimentelor importante. Însă, aici se cer niște bani care nu se știe în ce și cum vor fi investiți.

 

600.000 lei pentru „nu s-a stabilit”

În timpul Ședinței de Consiliu a avut loc o dispută între consilierul local Adrian Mureșan și președintele de ședință, Dan Tarcea, viceprimarul Clujului.

În primă fază, Adrian Mureșan legate de suma alocată acestor două evenimente și prezentarea artiștilor ce urmează să urce pe scenă în luna decembrie a acestui an.

„Ce artiști vor cânta de 1 Decembrie și Revelion și care este onorariul acestor artiști, dacă este cunoscut acest lucru, iar dacă nu este cunoscut, cum a fost calculată această sumă?

Mureșan mai cere explicații la anume se referă expresia „10.000 de euro, iluminat arhitectural”,  pe lângă acestea dânsul are o curiozitate cum anume vor fi împărțiți banii 23 pentru promovarea evenimentului – vrea să știe dacă s-a făcut o licitație și cine anume va realiza promovarea.

„Pentru că, cu 10.000 de euro – promovare pe Facebook sau Google, foarte multă lume poate să fie informată dacă apelăm la varianta de print; cred că, efectiv, aruncăm banii pe fereastră, pentru că lumea nu se mai uită în fluturașii din poștă sau așa mai departe”, spune Adrian Mureșan

Răspunsul a venit din partea viceprimarului Dan Tarcea, președintele de ședință, care nu știe ce artiști vor urca pe scenă nici în ce anume vor fi investiți banii.

„Nu s-a stabilit ce artiști vor concerta, și nici cheltuielile legate de aceștia, pentru că s-ar putea ca artiștii cu care azi închei un contract să nu mai fie disponibili pentru 1 Decembrie sau Revelion sau, în urma negocierii, ar putea fi obținută o sumă mai mică. Sumele au fost stabilite în funcție de cheltuielile și costurile din anii trecuți. Deci este o estimare în funcție de cheltuielile și de costurile din anii trecuți și din expertiza pe care o au funcționarii primăriei legat de ce s-a întâmplat în anii trecuți”.  ” spune Dan Tarcea

 

Primăria obligată să prezinte vechile contracte

Despre investițiile pe care conducere locală le face pentru organizarea unor asemenea evenimente s-au declanșat multe dispute, iar la un moment dat, un cetățean clujean, Adrian Totoran a obligat primăria să facă publice investițiile pe care le face cu artiștii.

În urma unui proces care a durat circa un an de zile, Primăria Cluj-Napoca a fost obligată de Curtea de Apel să facă publice contractele încheiate cu cântăreţii la petrecerile de stradă ocazionate de Ziua Naţională (1 decembrie 2017) şi ultimul revelion (31 decembrie 2017). Suma cea mai mare a obţinut-o Andra, care a cântat, pe 1 decembrie 2017 , timp de o oră în centrul oraşului (între orele 19 şi 20): 78.000 de lei (16.847 de euro), cu TVA inclus. Asta înseamnă 280 de euro pe minut de concert. Contractul prevedea că „prestatorul va realiza un program artistic cu participarea Artistului Interpret ANDRA şi a colaboratorilor săi, artişti instrumentişti, sunetişti şi baking vocal, etc.”.

Contractul prevede, de asemenea, că Primăria va asigura cazare – timp de o noapte şi 3 meste pe zi (prânz, cină şi mic-dejun) pentru 14 persoane (8 camere – 6 duble şi două simple) la cel mai luxos hotel din oraş – Grand Hotel Italia. De asemenea, Primăria a asigurat artistului şi colaboratorilor „un minim de protocol în locaţie (gustări-aperitiv, apă-plată, băuturi răcoritoare). Andra este originară din Câmpia Turzii – un oraş aflat la 30 de minute de Cluj-Napoca. Cu aceste cheltuieli suplimentare – o cameră dublă pe noapte cu mic dejun costă 100 de euro la Grad Hotel Italia, iar o cameră simplă 83 de euro – tariful ajunge la 17.600 de euro la care se mai adaugă şi protocolul de la concert plus prânzul şi cina pentru 18 persoane) – să zicem 18.000 de euro.Lucian Todoran, clujean care a cerut în instanţă contractele cu artiştii şi a câştigat procesul, susţine că actul juridic încheiat cu firma care o reprezintă pe Andra conţine „o clauză de confidenţialitate ilegală (fapt stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă)”, cu toate că a fost „semnat (deci avizat) de şefa consilierilor juridici din primărie care ar trebui să vegheze cu scrupulozitate la legalitatea actelor semnate de primărie”. Todoran critică, de asemenea, modul în care sunt stabiliţi artiştii care urmează să cânte:   „Nişte angajaţi ai statului, care se ascund cât pot şi până pot, decid cine şi ce cântă, la înţelegere cu rapsozii. Nici vorbă de transparenţă în procesul de achiziţie a acestor servicii ce se înscriu la capătul „circences” al dictonului latin… Gusturile sau ideile acestor angajaţi ai statului influenţează ce prostii sau ce muzică de calitate ascultă clujenii în stradă sau dacă clujeanul ascultă sau nu muzică în stradă. Poate omului îi place o manea, poate clujenii ar asculta muzică instrumentală selectă, poate lumea vrea muzică populară din Munţii Anzi… Poate clujeanul ar asculta mai bine muzică în edificii special cosntruite pentru acest scop… Poveşti… Aceşti salvatori platonici ştiu mai bine cursul pe care trebuie să-l urmeze omenirea!”   Spectacolul multimedia (lasere+sunet) de revelion, plus promovarea/filmarea evenimentelor organizate de Primărie de Revelion şi de 1 Decembrie au fost sponsorizate de două companii NTT Data – 83.000 de lei şi Coral Implex (care derulează şi contractul de deratizare şi dezinsecţie în oraş_ – 41.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.