ANOFM oferă servicii absolvenţilor care se înregistrează, în termen de 60 de zile de la absolvire, la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu AJOFM Cluj, Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Turda, ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.

În situaţia în care, în maximum 60 de zile de la absolvire, nu-şi găsesc un loc de muncă potrivit pregătirii lor profesionale, absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de cel puţin 16 ani pot cere indemnizaţia de şomaj, aşa cum prevede Legea nr. 76/2002.

Practic, este vorba de toate persoanele care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii în cadrul unei instituţii de învăţământ, indiferent că aceasta este de stat sau particulară.

„În sensul prezentei legi, prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, prevede actul normativ.

Pentru a putea cere ajutorul de şomaj, absolvenţii trebuie să fie înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul şi să nu realizeze venituri. Totuşi, eligibili sunt cosideraţi şi absolvenţii care obţin venituri din activităţi autorizate, însă doar dacă acestea sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (în prezent, valoarea ISR este de 500 de lei).

Absolvenţii sunt nevoiţi să se înregistreze la agenţiile teritoriale sau la alţi furnizori de servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă, potrivit normelor Legii nr. 76/2002, în cadrul termenului de 60 de zile de la absolvire. Dacă se înscriu după expirarea termenului, aceste persoane nu mai pot solicita ajutorul de şomaj.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă, ale căror date de contact sînt disponibile la adresa:http://www.anofm.ro/site-uri-ajofm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.