Academicianul Camil Mureșanu, un om între oameni

Ne-a părăsit la 22 februarie 2015, înainte de a împlini vârsta de 88 de ani, o figură emblematică a Clujului universitar și cultural, istoricul și intelectualul Camil Bujor Mureșanu, o prezență care a onorat universitatea din Cluj și Academia Română, ba chiar și cultura românească.

S-a născut la Turda, la 20 aprilie 1927, dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său, profesor de liceu, a avut și preocupări literare, fiind în relații bune cu Lucian Blaga. Într-o lucrare memorialistică se evocă anii îngrozitori ai războiului, când familia lui, urmare la ofensiva temporară a trupelor germano-maghiare, în toamna lui 1944, s-a retras la Alba-Iulia, iar cel care a avut grijă în acest răstimp de locuință a fost elevul de liceu Camil. Se vorbește în carte și de primii ani ai instalării comunismului. În 1948, împreună cu părintele lui, a fost arestat și numai datorită faptului că a fost minor, a putut să nu fie condamnat la detenție. Așa cum arată într-un CV, ”s-a licențiat la Universitatea din Cluj în specialitatea istorie, iar datorită rezultatelor excepționale obținute la studii a fost reținut la cercetare în învățământul superior, începere din anii 1949-1956. În timp de 25 de ani a avansat în ierarhia profesională, până la treapta de profesor titular, promovând doctoratul cu o teză despre Ioan de Hunedoara, publicată, până astăzi, în patru ediții, fiind tradusă și în două limbi străine. A predat și seminarizat discipline din istoria medie și modernă a României, din istoria medie și modernă universală, din științele auxiliare ale istoriei.”

Aș mai adăuga că era extrem de atașat de istoria Angliei și de civilizația acestei țări, în general de spațiul anglo-saxon. A scris o carte despre toți prim-miniștrii britanici, iar introducerea, intitulată ”Cuvânt înainte”, pe care o face la ”Istoria Angliei”, scrisă de Andre Maurois, care conține argumente pentru a citi această lucrare, este o nestemată literară. Să nu uităm că autorul Maurois era și un prozator important al literaturii franceze interbelice. Personal, nu cred că ”Istoria Angliei”, o carte de altfel remarcabilă, este scrisă mai bine ca studiul introductiv al profesorului Camil Mureșanu, ceea ce demonstrează și talentul literar al istoricului român. Pe cât de frumos scria, pe atât de bine vorbea, cu un timbru inimitabil. Într-unul din interviurile date, sublinia cât este de important ca un profesor să aibă o exprimare elegantă, chiar atrăgătoare, pentru a stârni interesul auditorilor. Academicianul Ioan-Aurel Pop, care i-a fost student marelui profesor, spunea, într-o evocare emoționantă la ceremonia despărțirii de la Colegiul Academic, că a fost cel mai mare orator dintre istoricii din generația domniei sale. Fiind și poliglot, această calitate l-a ajutat mult în frecventele stagii de perfecționare din străinătate. Cu acest prilej, a fost în aproape întreaga Europă la congrese și alte manifestări științifice și, într-o vreme, a predat ca profesor oaspete la universitatea Columbia din New York.

După 1995, timp de un deceniu, a fost directorul Institutului de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca. În această perioadă, colaboratorii domniei sale au editat două lucrări, adevărate monumente istorico-literare. Mă refer la Biblia lui Samuil Micu și Biblia lui Petru Pavel Aron, amândouă apărute în ediții critice, prima chiar cu sprijinul Sfântului Scaun. Academicianul a participat la elaborarea unui volum din Tratatul Istoric al României, tipărit sub egida Academiei Române. A știut să-și cultive colaboratori competenți, mulți dintre ei devotați, iar când au apărut dispute între aceștia, mai mult pentru motive de orgoliu decât profesionale, a stăruit insistent, uneori chiar și în scris, pentru a restabili relații urbane între oamenii condeiului. Poate nu este o simplă coincidență, dar domnul profesor era rudă prin mama lui cu George Barițiu, Bariț, cum îi spunea dânsul. Așa, poate, se explică și zeci de cărți care-i poartă semnătura, și cele peste 300 de articole și studii publicate. În timpul mandatului său s-a edificat frumoasa clădire din spatele Bibliotecii Academiei în care sunt concentrate Institutul de Istorie, Centrul de Studii Transilvane și Institutul de Arheologie. În 1990 a fost ales membru corespondent, iar din anul 2001 a devenit membru titular al Academiei Române, conducând filiala din Cluj-Napoca în perioada 1996-2010. Sub conducerea dumnealui. au promovat doctoratul zeci de tineri cercetători.

Era un om al dialogului, atât științific, cât și personal. Mi-am adus aminte că în perioada cât era directorul filialei l-am întovărășit la Blaj, unde am discutat cu Mitropolitul Lucian statutul juridic al spațiului unde funcționa Biblioteca Documentară ”Timotei Cipariu”. Vorba domniei sale cumpănită și înțeleaptă a făcut să găsim de îndată un limbaj comun cu viitorul Cardinal. A iubit mult Blajul, leagăn peren al culturii românești, și Biserica Română Unită, din care a făcut parte. În timpul cât academicianul Camil Mureșan a condus institutul de istorie, al cărui director onorific a rămas și după pensionare, s-au publicat multe cărți și studii despre rolul orașului de pe Târnave în devenirea noastră tradițională, oraș care prin orientarea spre Roma, și prin Școala Ardeleană, a reînnodat legături noastre cu Occidentul.

A fost cu siguranță și un intelectual care avea și alte preocupări decât istoria propriu-zisă. Îmi spunea cândva că îl citește și îl interpretează altfel pe filosoful german Heidegger decât Gabriel Liiceanu. Dădea interviuri care nu aveau nimic convențional în conținut. În ultimul dialog, purtat cu o ziaristă de la Gazeta de Cluj, a vorbit lucruri memorabile despre întâlnirea sa cu Fernand Braudel, dar câte lucruri cu miez nu spunea cel trecut în eternitate. Colaboratorii săi ar putea culege și publica o carte cu interviurile date la presa scrisă și audiovizuală. Camil Mureșanu ar merita cu prisosință acest gest de omagiu.

Acum, când ne-am despărțit de Camil Mureșanu, îi aduc un sincer și pios omagiu de recunoștință și încerc un sentiment de mulțumire că am avut privilegiul să îi fi fost într-o vreme colaborator. Cei care v-au ascultat, citit și respectat, domnule profesor, vă vor păstra în amintirea lor ca un om între oameni. Nu cred că exagerez deloc când vă spun astfel, deoarece competența savantului a fost completată de o mare rigoare morală.

Adrian Man

26.02.2015