Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române – Filiala Cluj aniversează, în acest an, 25 de ani de la reînființare. Manifestările organizate în cinstea acestui eveniment, derulate în data de 2.11.2016, cuprind o serie de prelegeri și conferințe științifice, un moment muzical susținut de Cvartetul Quartz și o expoziție de carte care reflectă activitatea editorială a Centrului de Studii Transilvane.

Ședința festivă va începe de la ora 11.00, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai. Vor lua cuvântul Acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai și directorul Centrului de Studii Transilvane, Acad. prof. dr. Emil Burzo, președintele Filialei Cluj a Academiei Române, Prof. dr. Liviu Maior, Acad. prof. dr. Ionel Haiduc. Centrul de Studii Transilvane este un institut de cercetare aflat în structura Filialei Cluj a Academiei Române, cu o bogată activitate ştiinţifică şi editorială. Centrul îşi are originile în epoca interbelică, sub forma Centrului de Studii şi Cercetări privitoare la Transilvania, înfiinţat în 1942 în cadrul Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj-Napoca, aflată, în acele vremuri, în refugiu la Sibiu. Sub conducerea lui Silviu Dragomir, Centrul a publicat numeroase cărţi, a găzduit conferinţe, a publicat revista Revue de Transylvanie, publicație exclusiv în limbi de circulație internațională. În anul 1944, Centrul a fost transferat la Cluj, unde sub coordonarea savantului Silviu Dragomir a contribuit la întocmirea documentaţiei necesare delegației României la Conferința de Pace de la Paris, pentru a apăra și justifica drepturile istorice ale țării noastre asupra Transilvaniei. Activitatea de sine stătătoare a Centrului de Studii şi Cercetări privitoare la Transilvania a încetat în 1948, prin includerea sa, alături de alte entități de cercetare în cadrul Institutului de Istorie și Filozofie al Academiei Republicii Populare Române, Centrul fiind, în fapt, desfiinţat prin acest act.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.