Un grav accident de circulație, soldat cu două victime și mai multe mașini distruse, s-a produs azi-noapte, în jurul orei 4:00, pe DJ 172F, pe raza localității clujene Mintiu Gherlii.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism marca Volkswagen, în timp ce se deplasa dinspre Gherla spre Petrești, ajuns pe raza localității Mintiu Gherlii, din motive necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a lovit o autoutilitară parcată pe marginea drumului, pe care a proiectat-o în gardul unei case. Cursa nebună nu s-a încheiat aici, autoturismul, condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani din Gherla, a mai colizionat cu o altă autoutilitară aflată pe marginea drumului, proiectându-o în șanțul aflat pe celălalt sens de mers. Ulterior, autoturismul a ajuns într-un gard de beton, pe care l-a distrus, dar și într-un plug aflat în afara carosabilului, oprindu-se ulterior într-un capăt de podeț, scrie dej24.ro.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de descarcerare, mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.

Șoferul, dar și un pasager în vârstă de 17 ani aflat pe locul din dreapta-față, au fost grav răniți. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

La fața locului a intervenit și un echipaj al companiei de gaze, pentru că în urma impactului a fost fisurată și o conductă din apropiere.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferul autoturismului consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, valoarea indicând 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.