Un accident rutier grav a avut loc, joi dimineața, în Bulgaria. 11 cetățeni români au suferit răni ușoare și medii care au necesitat îngrijiri medicale.

 Zece dintre aceștia au fost transportați la o unitate medicalã din zonă, fiind ulterior externați la cerere pentru a-și continua călătoria.

Aceștia se aflau într-un autocar, la bordul căruia se erau 48 de persoane.

„Este vorba de un accident rutier în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România. Din primele informații, ar fi vorba despre o depășire riscantă. 11 cetățeni români au fost răniți ușor, iar unul dintre ei a refuzat internarea”, a declarat Paul Ciocoiu, purtător de cuvânt MAE.

„Ambasada României la Sofia urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 7 iunie 2018, în apropierea localității Vidin, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, având la bord 48 de pasageri.

Reprezentanții misiunii diplomatice  au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și situația persoanelor afectate.

Conform datelor obținute de reprezentanții ambasadei, în urma producerii accidentului 11 cetățeni români au suferit răni ușoare și medii care au necesitat îngrijiri medicale. Zece dintre aceștia au fost transportați la o unitate medicalã din zonă, fiind ulterior externați la cerere pentru a-și continua călătoria.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia s-a deplasat la locul accidentului și la spitalul la care au fost transportate persoanele ranite pentru a acorda asistență consulară.

De asemenea, reprezentanții ambasadei au contactat compania de transport, iar în urma discuțiilor a rezultat faptul că un alt autocar al companiei va prelua toți pasagerii.

Ancheta autorităților locale este în curs de desfășurare, cetățenii români urmând să își continue călătoria în această dimineață după finalizarea procedurilor preliminare.

Ambasada României la Sofia monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale și cu cetățenii români, acordând asistență consulară”, prezicează Ambasada României la Sofia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.