Acordarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou şi a celor de vacanţă pentru personalul din instituţiile şi autorităţile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, se amână până în anul 2015, potrivit unei Ordonanţe referitoare la reglementarea unor măsuri bugetare, adoptată, marţi, de Guvern.
Alte măsuri cuprinse în actul normativ menţionat vizează venitul lunar de completare prevăzut de OUG nr. 36/2013 (privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare – n.r.), care se va acorda numai persoanelor disponibilizate în condiţiile stabilite prin această ordonanţă de urgenţă, din cadrul operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice conform listei publicate de INS.

Potrivit proiectului publicat în 14 august pe site-ul Ministerului Finanţelor, prevederile ordonanţei reglementează măsurile de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza unui plan de disponibilizare care prevede disponibilizarea unui număr mai mare de 1.000 de salariaţi din cadrul unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi al societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale.

Ordonanţa mai prevede că decontarea contravalorii abonamentelor sau biletelor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu se va face de către unităţile de învăţământ către elevii beneficiari pe baza abonamentelor de transport eliberate de operatorii de transport.

Pe de altă parte, potrivit actului normativ aprobat marţi, din sumele încasate de Ministerul Apărării Naţionale de la Autoritatea Naţională de reglementare în Comunicaţii (ANCOM) se va vira la bugetul de stat echivalentul în lei al sumei de 9,4 milioane euro, sumă care va fi utilizată exclusiv pentru realizarea Fazei 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizarea graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului ‘Avion Multirol al forţelor Aeriene’.

De asemenea, proiectul menţionat prevede că se despăgubeşte S.N. Radiocomunicaţii S.A. de către ANCOM cu suma de 35,29 milioane lei pentru compensarea eforturilor financiare impuse de proiectul ‘Eliberare bandă’. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.