Institutul Oncologic „Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) a fost acreditat și a primit denumirea de „Clinical Cancer Center” din partea instituției de profil europene, Organisation of European Cancer Istitutes (OECI), ceea ce reprezintă o premieră pentru România și o recunoaștere a faptului că unitatea medicală clujeană este în topul european, fiind totodată și cel mai estic astfel de institut din Europa acreditat.

Directorul medical al IOCN, conf. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că acreditarea din partea OECI presupune prestarea unei activități medicale la standardele europene în domeniu.

„Prin obținerea acestei denumiri de Clinical Cancer Centre din partea lor înseamnă că, practic, instituția evaluată îndeplinește toate standardele cerute de această organizație care,la fondare — la fel cum UE a fost fondată de câteva state — a fost compusă de cele mai puternice centre de cancer din Europa. Suntem la nivel european din acest punct de vedere. OECI a fost fondată de institutele cele mai importante in Franța, Olanda, Italia, Marea Britanie, Germania, are cerințe foarte elitiste, ca să spun așa, astfel încât a trebuit să facem și noi activ aceste lucruri, unele fiind dificil de implementat în condițiile legislației naționale, deoarece în Europa de Vest lucrurile par cel puțin mult mai permisive și există o varietate și mai mare de alternative. Acordarea titlului de Clinical Cancer Center este o recunoaștere a standardelor, eforturilor pe care le-a făcut întreg institutul, întreg personalul medical și administrativ. A fost un efort însemnat’, a spus Patriciu Achimaș-Cadariu.

Procesul strict de acreditare a durat circa doi ani, dar pregătirea lui a început de mai bine de zece ani.

„Institutul este fondat în 1929 de către vizionari, institutul modern în anii 60 a fost refăcut de către prof Ion Chiricuță, al cărui nume îl și poartă. Relația noastră cu OECI e din 2007-2008, dar se începuse încă din 2001-2002, sub conducerea dlui prof Alexandru Irimie, un proces de regândire a tuturor standardelor și modalităților de management ale bolii canceroase, de implementare a standardelor de calitate ISO. Primul contact cu OECI l-a avut dl conf Cernea, actual prorector, și director medical la acel moment al institutului nostru. Consecutiv momentului în care am devenit membri cu drepturi depline am organizat, în 2008, 2010 și 2012 trei conferințe și un curs european sub egida OECI și între anii 2013 și 2016 am participat voluntar și neremunerat într-n proiect al OECI numit Benchcan și care se referă la standardizarea la nivelul centrelor de cancer, standarde de calitate. Am ajuns ca membri să participăm la cest proces de standardizare în interiorul organizației. Consecutiv dlui conf Cernea, relația cu OECI a fost preluată de dna prof Ioana Neagoe, care este și director de cercetare al IOCN. Ea a participat și la organizarea acestor întâlniri în orașul nostru. Totul a culminat cu anul 2014, când IOCN celebra 85 de ani de existență și OECI a ales atunci să organizeze și Zilele oncologice OECI la noi în Cluj și adunarea generală a organizației”, spus Patriciu Achimaș-Cadariu.

Potrivit acestuia, IOCN se așează, prin această recunoaștere, la masa celor mai importante centre de cancer din Europa.

2 COMENTARII

  1. Felicitări !!! Merită pe deplin această acreditare. Sunt pacient al Dl. Dr. Călin Căinap și sunt pe deplin mulțumit, inclusiv de rezidenți, asistente, personal …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.