Activist de mediu: Dezastrul ecologic de la Pata Rât a fost săvârșit cu premeditare

74

Activistul de mediu Szakáts István susține că săptămâna trecută, “pe șest și pe repede înainte”, s-ar fi săpat un canal și s-ar fi lăsat 70.000 metri cubi de levigat să curgă la vale. Acum, lacul de levigat se întinde pe 8,5 hectare. “Au apărut noi crăpături pe asfaltul centurii”, spune Szakáts.

“Închiderea rampei e blocată la 23% și se va ajunge inevitabil la depășirea termenelor UE, CMID nu are nicio șansă să se finalizeze în următorul cincinal, dealul de gunoi alunecă în continuare, zidul de sprijin promis pentru iarna trecută nu există nici măcar pe hârtie, captarea promisă a pâraielor care alimentează lacul de levigat nu există nici măcar pe hârtie, nu s-a curățat nici măcar un centimetru cub de levigat, iar stația de osmoză inversă nu poate fi pornită. Consiliului Județean Cluj și-a dovedit incapacitatea totală de a gestiona criza levigatului”, susține activistul de mediu.

Szakáts István spune că săparea canalului dovedește că “e vorba nu de incapacitate și greșeli făcute din culpă, ci de premeditare”.

„Este dezastru ecologic săvârșit cu premeditare. Iar mobilul este frica. Colapsul politic al lui Tișe este aproape. Se apropie alegerile și Tișe e profund șantajabil cu dezastrul uman și ecologic de la Pata Rât. Neavând nicio șansă să-l rezolve, demascat pe rând cu toate minciunile (și deci neavând nicio șansă să continue tactica acținuii verbale), Tișe e acum o rană deschisă și un punct ultravulnerabil pentru partid”, susține Szakáts István.

Activistul de mediu spune că stația de osmoză inversă pentru tratarea levigatului nu vafi pornită niciodată, iar cei de la Process Engineering urmează să plece.

“Canalul proaspăt săpat este interesant. Canalul trebuie că a fost săpat de către excavatoarele NordConforest. Cum i-a convins Tișe să facă asta? Un indiciu sunt noile crăpături pe asfaltul de pe centură, chiar în punctul cel mai jos, la podul din capătul nordic al lacului. Acolo suprafața asfaptului e la 1.4m de nivelul levigatului – asta înainte să se sape șanțul. Surse spun că s-a ajuns la un armistițiu între CJ și NordConforest și că NordConforest speculează să dea vina alunecării dealului de gunoi pe zațul de levigat produs de Process Engineering. Ghinion, forță majoră, exonerare de răspundere penală. Toată lumea fericită. Captiv și batjocorit, Process Engineering e un jucător minor care nu are altă ieșire decât să-și ia găletușa de pe malul pârâului de levigat care între timp a devenit râu și să plece. Se poate judeca cu CJ pe o sută-două de mii de euro, pe care o să-i câștige după 3-4-5 ani. Și? Pentru Consiliul Județean Cluj, care învârte dezastre financiare incomparabil mai mari (vezi doar CMID sau zecile de milioane cu NordConforest), asta e bani de spart pe semințe la meci. Și oricum plătesc clujenii. La care tocmai i s-a mai servit 70.000mc de otravă în ultima săptămână. Da’ stați numa’ blânzi că nu-i slană să se ghete. E pentru toată lumea, până și după alegeri”, mai spune Szakáts István.

Sursa: monitoruldecj.ro

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ