Actriţă celebră arestată la un miting anti-Trump

55

Actriţa Susan Sarandon s-a aflat între 575 de femei arestate joi, la Washington, după ce au organizat într-o clădire din Senatul american, la Departamentul de Justiţie, un protest faţă de politica dură în domeniul imigraţiei instituită de Donald Trump, scrie The Guardian.

Ea a scris pe Twitter de la protest, unde alături de protestatare a avut pancarte prin care cerea închiderea lagărelor pentru imigranţi, strigând „Ne pasă” – referire la controversatul mesaj de pe jacheta purtată de prima-doamnă Melania Trump când a vizitat un centru pentru copiii de imigranţi în Texas.

Femeile au scandat „Ce vrem? Familii libere!” şi „Aşa arată democraţia”, înainte de a fi arestate, acuzate şi apoi eliberate.

Sarandon a fost criticată de la alegerea lui Trump, când mulţi au blamat-o că a sugerat oamenilor să voteze pentru al treilea candidat, din partea Verzilor, Jill Stein, reducând astfel numărul voturilor exprimate pentru candidata Partidului Democrat, Hillary Clinton.

Actriţa în vârstă de 71 de ani declara anul trecut pentru The Guardian că în anumite moduri Clinton era mult mai periculoasă decât Trump.

„M-am gândit că ea este foarte, foarte periculoasă. Am fi fost în război (dacă ea ar fi fost preşedinte). Nu ar fi fost mai uşor. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat sub Obama şi nu am observat”.

LĂSAȚI UN MESAJ