Hărțuire sexuală, muncitori din Cluj-Napoca.

O femeie din Cluj a observat un comportament total inadecvat din partea muncitorilor care lucrează la parcarea stradală de pe Mihai Viteazu.

Aceasta a declarat pe My Cluj că în loc să se concentreze pe sarcinile lor, aceștia par să-și petreacă timpul hărțuind femei și fete pe stradă. Printre comportamentele lor ofensatoare se numără fluierături, sunete de „sărut” și alte manifestări necorespunzătoare.

Clujeanca a încercat să rezolve situația într-o manieră pașnică, oferindu-le muncitorilor ocazia să-și ceară scuze pentru comportamentul lor înainte de a lua măsuri oficiale. Cu toate acestea, în loc să-și arate regretul, aceștia au considerat situația amuzantă și au continuat cu remarci jignitoare. Acest lucru subliniază o lipsă de respect nu doar față de trecători, ci și față de responsabilitățile lor de muncă.

Ea consideră că este absolut inacceptabil că banii contribuabililor să fie folosiți pentru a plăti astfel de persoane, care nu doar că nu își fac treaba, dar mai și hărțuiesc cetățenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.