Acuzații la adresa președintelui FRF: Spală bani prin intermediul unei firme din Cluj 

449

Fostul fotbalist Florin Prunea susţine că Răzvan Burleanu ar scoate bani din conturile FRF prin intermediul unei firme de publicitate din Cluj. În spatele acesteia s-ar afla un politician care îl susţine pe Răzvan Burleanu şi care ar fi avut un rol important la alegerile FRF.

Fostul mare portar român face noi dezvăluiri despre activitatea de la FRF. Prunea spune că Răzvan Burleanu scoate bani din FRF printr-o firmă din Cluj, Vitrina SRL. Aici, preşedintele FRF ar edita broşuri şi materiale promoţionale la preţuri foarte mari. Firma ar fi condus din spate de un influent politician român

”În momentul în care la FRF ai un preşedinte care nu are nimic în comun cu fotbalul, în momentul în care ai un secretar general despre care nu vreau să mai zic nimic. Ce să mai zici? Totul înseamnă bani. Se spală o mulţime de bani pentru aceste broşuri care sunt imprimate la o firmă din Cluj, Vitrina S.R.L. Toată lumea ştie cui îi aparţine această firmă şi am făcut apel de atâtea ori să se verfice. Se spală o mulţime de bani prin această firmă, milioane de euro. Aceste broşuri şi fiţuici costă. Această firmă trebuie controlată, pentru că acolo se fac ”prostioare”, a declarat Florin Prunea la ProSport LIVE.

Fostul preşedinte al lui CSM Poli Iaşi susţine că FRF spală bani prin această firmă, departe de ochii Comitetului Executiv:

”Este o firmă de la Cluj care, dacă se sapă, o să aveţi surpriza să vedeţi cam câte milioane de euro se rulează prin această firmă. Numai cu FRF se rulează aceste sume. Totul este cu circut închis, nu se votează nimic în Comitetul Executiv. Este o firmă în spatele căreia se află un politician care îl susţine pe actualul preşedinte FRF. ” a mai spus Florin Prunea la ProSport Live.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ