Dosarul Fany a ajuns la final, după ce ultima instanţă, Curtea de Apel a decis condamnarea lui Ştefan Eronim Cadar la trei ani de închisoare în regim de detenţie, iar pe soţia acestuia la o pedeapsă cu suspendare. Gazeta de Cluj a studiat motivele pentru care soţii Cadar au făcut apel la sentinţa de fond dată de către judecătorul de la Tribunalului Cluj.


În 2014, procurorii DNA prin rechizitoriul întocmit de fosta şefă a instituţiei de la Cluj, Elena Botezan, l-au trimis în judecată pe Cadar Eronim Ştefan, soţia acestuia Cadar Olezia, şefa ARR Bucureşti Dobrilă Daniela şi pe Paul Ovidiu Kelemen unul dintre angajaţii firmei Fany.

Acuzaţiile făceau obiectul unor acte de corupţie comise de aceştia pentru presupusa prosperitate a firmei de transport, în speţă Fany Prestări Servicii SRL.

Faptul că Eronim a avut o relaţie cu şefa de la ARR Bucureşti, Daniela Dobrilă, i-a făcut pe procurori să ajungă la concluzia că cea din urmă îi furniza informaţii cu privire la situaţia altor firme de transport concurente la licitaţiile la care participa şi Fany Prestări Servicii SRL.

„Aducem în atenţie în primul rând faptul că pretinsele date confidenţiale aduse la cunoştinţa inculpaţilor Cadar, vizau elemente deja cunoscute de către aceştia şi oarecum de notorietate între vechii operatori de transport participanţi la licitaţii. Aceste informaţii priveau, după cum se reţine în rechizitoriu, flota de maşini deţinută de alţi operatori, vechimea acestora, gradul de confort.

Licitaţia de la sfârşitul anului 2013 viza atribuirea traseelor cuprinse în programele judeţene de transport. Ori, societatea SC Fany Prestări Servicii este operatorul de transport cu cea mai mare vechime dintre operatorii judeţeni concurenţi, prima licenţă de transport fiind obţinută în 1999, cu o experienţă vastă în acest domeniu de activitate, participând inclusiv la prima procedură de atribuire electronică a traseelor de transport care a avut loc în 2002(cu mai bine de 10 ani anterior pretinsei perioade infracţionale din prezentul dosar), şi la fiecare din cele cinci licitaţii electronice care au avut loc(în: 2002, 2003, 2005, 2008 şi 2013). Dimensiunea flotei, numărul de maşini al unui operator este vizibilă şi observabilă cu ochiul liber, în trafic, fără mari eforturi în acest sens” se arată în motivarea apelului efectuat de către soţii Cadar.

Prin cele enumerate mai sus, reprezentantul lui Eronim Ştefan Cadar, av. Călin Budişan a dorit să sublinieze că nu existau motive pentru care Daniela Dobrilă să îi dea inculpatului informaţii despre concurenţă şi că totodată acele informaţii presupus aflate de la şefa ARR Bucureşti, erau vizibile şi puteau fi obţinute de către oricine. Contextul din rechizitoriu prezenta faptul că soţii Cadar obţineau informaţii despre alţi transportatori pentru a-i învinge pe aceştia în licitaţii.

„Vechimea, gradul de confort al maşinilor, dotarea cu aparate de aer condiţionat, etc. sunt de asemenea uşor de identificat şi observat pentru un cunoscător, mai ales pentru şoferii societăţii, care se intersectează pe trasee sau în autogări cu maşini ale operatorilor concurenţi, şi care ulterior pot furniza aceste date administratorilor societăţii. De asemenea, la exteriorul fiecărei maşini există o plăcuţă pe care este indicat anul de fabricaţie, numărul de locuri, categoria din care face parte vehiculul, care de asemenea poate fii observată”, mai completează avocatul.

Daniela Dobrila

Stenograme trunchiate

Tendenţios, sau mai puţin, procurorii DNA Cluj au construit stenograme în dosarul Fany. Pe cât sună de grav, pe atât este de adevărat. Ba mai mult, pe baza acestor construcţii au format acte materiale, însă, spre exemplu, în prezentarea unui act material au folosit o replică dintr-o conversaţie purtată de inculpat cu o femeie, inserând-o într-o conversaţie telefonică purtată între acesta şi soţia sa Olezia.

„CADAR ERONIM STEFAN: Mai  am  o figură care o  rezolv  acuma ştiu  ceva, acuma voi ştii tot,  acuma voi ştii tot ce avem,  deci acuma când vin voi ştii absolut tot ce vom câştiga, ce nu vom câştiga, ştiu tot ”, era sintagma ce apare în realitate într-o conversaţie cu prietena lui Eronim, Paula Podar, şi nu în discuţia cu Cadar Olezia.

„Această convorbire este interpretată vădit peste conţinutul ei! În esenţă, convorbirea vizează starea de insolvenţă a operatorului SC Sebali Trans SRL, binecunoscută inculpaţilor Cadar încă din data de 22 martie 2013(cu opt luni înainte de momentul interceptării!) când s-a deschis procedura de insolvenţă împotriva debitoare SC Sebali Trans SRL, întrucât SC Fany Prestări Servicii SRL a fost înscrisă la masa credală”, se justifică în apelul împotriva sentinţei de fond.

 

Mita… bani de televizor spart

Tot procurorii DNA au reţinut în sarcina soţilor Cadar săvârşirea infracţiunii de dare de mită, care consta în plata unui TV în valoare de 10.000 lei. Doar că şi aici se produc erori, şi pentru ca prejudiciul să fie mai mare procurorii au susţinut că soţii Cadar i-ar fi dat Danielei Dobrilă şi suma de 10.000 de lei şi respectivul TV. Povestea din spatele acuzaţiilor diferă față de acuzațiile procuroarei Botezan.

“Astfel se reţine din rechizitoriu că s-a stabilit faptul că, în vederea câştigării unor licitaţii, Cadar Eronim Ştefan s-a deplasat în perioada noiembrie-decembrie 2013 în mai multe rânduri la Bucureşti pentru a rezolva din timp licitaţia. În zilele respective acesta a fost în contact permanent şi nemijlocit cu  inculpata Daniela Dobrilă, el locuind efectiv la aceasta pe perioada şederii sale la capitală, inculpata Dobrila fiind cea care l-a consiliat asupra actelor ce trebuia să le întocmească pentru a obţine licenţele de transport necesare, promiţându-i întreg sprijinul ei în câştigarea licitaţiei. Pentru acest sprijin, Dobrilă a acceptat şi primit de la inculpatul Cadar Eronim Ştefan şi de la soţia acestuia, inculpata Cadar Olezia, bunuri şi bani cu titlu de mită (…) suma de 10.000 lei, un televizor LCD Samsung şi mai multe obiecte  ”arată procurorii.

Însă varianta patronului Fany este total diferită și susținută de martorii și interceptări telefonice , iar acea presupusă mită era doar acoperirea unor pagubei produse de Cadar care accidental a spart televizorul din casa Danielei Dobrilă.

„Se face o confuzie de către organele de urmărire penală, fiind reţinută remiterea atât a unui TV, cât şi a sumei de 10.000 lei. În realitate, suma respective remisă de către inculpate reprezenta contravaloarea noului televizor achiziţionat personal de către Dobrilă Daniela. Astfel, cum reiese din interceptările aflate la dosarul cauzei, inculpatul Cadar Eronim Ştefan a mers în repetate rânduri la magazinele de profil din Bucureşti, împreună cu mama inculpatei, pentru a achiziţiona TV-ul, însă datorită faptului că nu a reuşit să corespundă specificaţiilor tehnice indicate de către Dobrilă Daniel, acesta a fost achiziţionat abia ulterior, la data de 5 decembrie 2013, de către inculpate cu bani ei personali. Suma de 10.000 lei, remisă prin intermediul şoferului Nuţ Ioan, reprezenta de fapt contravaloarea costurilor suportate cu achiziţia TV-ului de către Dobrilă Daniela”, explică avocatul patronului Fany, Călin Budişan.

microbuz fany

Dreptul la un proces corect sau drumul lui Cadar spre închisoare

Cu toate că pe lângă cele prezentate de avocatul lui Ştefan Cadar în apelul formulat la instanţa superioară, mai existau şi alte aspecte demne de menţionat, abuzuri comise de procurori, Curtea de Apel Cluj a decis să meargă pe termen rapid şi să se pronunţe cu o sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care l-a condamnat pe patronul firmei de transport la închisoare.

Pe scurt, Curtea de Apel Cluj a decis vineri, 19 mai, condamnarea definitivă la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru patronul firmei de transport Fany Eronim Ştefan Cadar,  acuzat de dare de mită. Soţia acestuia, Olezia Cadar, inculpat în acelaşi dosar a fost la rândul ei condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Daniela Dobrilă, fost director licenţe în cadrul Autorităţii Rutiere Române, la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.