Lucrările de reperație la pista Aeroportului „Transilvania” din Târgu Mureș, care trebuiau să fie finalizate în această primăvară, se prelungesc. Astfel, deschiderea aeroportului a fost amânată până la sfârșitul acestei luni. Între timp, câteva zboruri vor fi rerutate către aeroportul din Cluj-Napoca.

Aeroportul din Târgu Mureș se va deschide abia în 26 iunie fiindcă, lucrărule de reparații în valoare de 50 de milioane de lei au fost suspendate din cauza unor elemente neprevăzute.

„În cursul săptămânii trecute am primit o solicitare din partea firmei care execută lucrările pentru a prelungi termenul de suspendare a execuţiei. Orice lucrare de construcţii sau de reabilitare, cu atât mai mult una care vizează un aeroport, prezintă elemente neprevăzute. Oricât de bine ar fi realizate studiile şi planurile, în momentul în care începi să sapi, nu se ştie peste ce dai. În timpul lucrărilor s-a descoperit o canalizare veche pentru apa pluvială. Atunci când apar astfel de elemente, proiectantul, constructorul şi echipa din CJ trebuie să găsească cele mai bune soluţii tehnice pentru remedierea acestora. Noi ne dorim ca lucrările de reabilitare să fie executate în cele mai bune condiţii tehnice (…) Unii spun că ar trebui să facem presiuni pentru reluarea lucrărilor. Desigur, am putea face acest lucru, dar atunci, nu am putea beneficia de garanţia lucrărilor. Pe noi ne interesează siguranţa oamenilor. Dacă vrem să facem o astfel de lucrare, vrem să fie fără cusur. La Aeroportul Târgu Mureş vorbim despre o investiţie de 50 de milioane de lei, din fonduri guvernamentale. Lucrările la pista Aeroportului vor fi gata în primăvară, acesta va fi rolul nostru, însă după aceea urmează ca o serie de autorităţi ale statului să înceapă demersurile pentru punerea în funcţiune a acestui aeroport”, a declarat Peter Ferenc, la sfârșitul lunii ianuarie, informează Agerpres.

Până la deschiderea oficială, cinci zboruri Wizz vor fi rerutate pe aeropotul din Cluj-Napoca, unde pasagerii vor fi duși de la Târgul Mureș cu autocare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.