La nivel naţional, doar trei societăţi comerciale pot emite certificate digitale fiscale pentru firme sau contabili. Coincidenţa face ca cele trei firme să fie legate de numele a trei personaje adânc “înşurubate” în jocurile de culise făcute pe banii publici. Este vorba de senatorul UDMR Verestoy Attila (SC DigiSign), de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu (SC CertSign) şi de fostul consilier presidenţial Paul Sîrbu (SC Trans Sped). Mai mult, Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că de la 1 iulie 2011 declaraţiile unice vor putea fi depuse doar on-line. Reprezentanţii autorităţilor şi ministerelor care acordă certificate calificate de semnătură electronică spun că oricine se poate acredita ca să elibereze certificate electronice, dar “întâmplarea” face ca doar aceşti trei oameni de afaceri să poată emite certificate în toată România.

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la capitolul “declaraţii electronice”, încă din prima frază a textului de prezentare a posibilităţilor prin care contribuabilii îşi pot depune declaraţiile fiscale, statul face reclamă celor trei firme.
 
“1. Obţineţi un certificat calificat de semnătură electronică emis de furnizorii acreditaţi: CertSign, DigiSign sau Trans Sped”.
 
Fără nici o excepţie, numele persoanelor care controlează aceste trei firme au apărut într-o anchetă de presă.
 
Spre exemplu, SC DigiSign a fost înregistrată la Registrul Comerţului în 2005, iar patronii de la acea dată au fost generalii în rezervă Victor Marcu şi Constantin Grigoriu Dan, iar SRL-ul are ca obiect de activitate vânzarea de tehnologii de securizare şi de servicii de certificare şi “semnătură electronică“. Prin intermediul generalului (r) Marcu, fostul ministru al Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Zsolt Nagy (UDMR), emite un ordin prin care firma este acreditată pentru a furniza servicii de certificare calificată digitale. Printre primele contracte câştigate de SC DigiSign la nivel naţional, se poate aminti sistemul securizat de transfer şi monitorizare a asigurărilor RCA, iar contractul a fost plătit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
 
Constantin Grigoriu Dan, unul dintre cofondatorii SC DigiSign, a fost implicat în cel puţin două dosare care au ajuns în faţa judecătorilor: “Afacerea Jimbolia” (contrabandă cu produse petroliere) şi “Devalizarea Bancorex”. Însă, Constantin Grigoriu Dan a renunţat destul de repede la părţile sociale din cadrul SC DigiSign, iar în 2007 exemplul a fost urmat şi de fostul general în rezervă Marcu Victor care i-a vândut afacerea senatorului UDMR, Verestoy Attila. În momentul de faţă, SC DigiSign este administrată de Balogh Anna, Silviu Sabău şi Iosif  Szavuj, iar acţionari sunt SC Ines Group SRL şi off-shore-ul Comaford LTD. Chiar dacă nu apar în declaraţiile de avere ale senatorului Verestoy, off-shore-ul este deţinut de el. Anna Balogh este avocat din Târgu Mureş şi mai figurează drept asociat cu Verestoy Attila în alte afaceri.
Urdăreanu, prieten cu Băse’ şi Iliescu
A doua societate care poate elibera certificate digitale este SC CertSign, o firmă administrată de Nicolae Ghibu şi Constantin Burdun. Ca asociaţi se regăsesc două entităţi juridice din cadrul unui grup financiar condus de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu: UTI Holding BV şi UTI Grup. Şi Urdăreanu este cadru militar, maior în rezervă, şi este fiul generalului Tiberiu S.Urdăreanu, fost şef al Comandamentului Trupelor de Tancuri şi Auto în vremea regimului comunist. Ca o paranteză, se pare că gradele tanchiştilor au mare succes în afaceri dacă e să ne amintim şi de faptul că un alt om de afaceri român, Ştefan Vuza, este fost tanchist. Tiberiu Urdăreanu s-a născut la Dej şi, la începutul anilor ’90, a început să construiască imperiul financiar UTI. Pentru început, Urdăreanu a deschis SC Incon SRL, care se ocupa cu activitatea grafică  computerizată, procesarea de imagini, subansamble şi accesori pentru calculatoare. Ulterior, a apărut UTI Group care s-a împărţit în UTI Systems (furnizează soluţii pentru sisteme de securitate), Cobra Security (furnizează servicii specifice de securitate pentru bunuri şi persoane), UTI Retail Solutions (furnizează echipamente şi soluţii pentru securitatea spaţiilor comerciale şi a fondului de marfă) şi UTI Instal Construct (construcţia şi instalarea de sisteme electrice). Urdăreanu a fost unul dintre “pionierii” afacerilor cu statul. Prin intermediul UTI, în 1993, firmele omului de afaceri au securizat reţelele Bancorex şi Eximbank, Centrala Nucleară de la Cernavodă. UTI a primit 60 de milioane de euro pentru securizarea Portului Constanţa şi 30 de milioane de euro pentru securizarea Aeroportului Henri Coanda Otopeni. 1,4 milioane de euro şi 239,7 miliarde de lei vechi au fost sumele plătite de stat către firmele lui Urdăreanu pentru securizarea staţiilor de metrou din Bucureşti. UTI a făcut afaceri şi cu Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru securizarea frontierelor, cu Direcţia Generală a Vămilor, Parlamentul României, Romtehnica, Ministerul Comunicaţiilor, Tehnologiei şi Informaţiilor, CONEL. UTI Italy, societate legată de Urdăreanu, a furnizat diferite servicii şi produse pentru SPP, serviciul care îl apără pe Traian Băsescu de eventualele “efuziuni sentimentale” ale românilor. Mai mult, UTI Italy a fost şi creditorul SPP-ului (garanţiile guvernamentale cu numerele 705, 5153 şi 5154), pentru 1,6 milioane de dolari şi 2,24 milioane de euro. Dacă în 2004 Urdăreanu a fost decorat de Ion Iliescu cu  Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, după câţiva ani, acelaşi Urdăreanu l-a însoţit pe Traian Băsescu într-o vizită oficială în China.
 
Cea de a treia societate care poate elibera certificate digitale este SC Trans Sped, o firmă deţinută de Paul Sîrbu care se evidenţiază prin cel puţin două calităţi: este fost consilier în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale şi protejatul lui Ioan Talpeş. Sîrbu este autorul Raportului “Petromidia” care, ulterior, s-a transformat în scandalul privatizării Petromidia. În momentul de faţă, Paul Sîrbu este  secretarul executiv al UPSC.

Semnaţi electronic, din minister în minister
Pentru a vedea calvarul birocratic prin care aceşti oameni de afaceri au trebuit să treacă pentru a putea vinde certificate digitale, reporterii “Gazetei de Cluj” au încercat să afle modul în care pot fi obţinute acreditările. Purtătorul de cuvânt al ANAF a declarat că nu ştie exact care este procedura.
“Acelea sunt firmele care au depus cereri pentru obţinerea acreditărilor. Nu ştiu dacă a fost vorba de vreo licitaţie sau nu. Firmele au depus cererea pentru a obţine acreditarea semnăturilor electronice”, explică el.
 
La Autoritatea Natională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, responsabilii de la Biroul de presă spun că Autoritatea nu se mai ocupă de acreditarea firmelor care vor să vândă semnături electronice.
 
“S-a înfiinţat ASSI şi ştiu că cei de acolo se ocupă acum de asta. Sunaţi la ei, că sigur ştiu. Ei au fost înglobaţi de Ministerul Comunicaţiilor şi acolo sigur ştiu”, ni se răspunde.
 
Andrei Săvulescu, director general în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, spune că obţinerea atestărilor pentru ca o societate să poată vinde acest gen de servicii se face extrem de uşor.
 
“E o lege dată în urmă cu mult timp, prin 2000 sau 2002, care este legată de furnizarea serviciilor electronice. În mod normal, orice firmă se poate acredita pentru a asigura acest gen de servicii, dar în România sunt doar trei. Ca să fii furnizor trebuie să ai infrastructură hardware şi software, certificatele ISO necesare, o garanţie bancară şi cam atât. Totul este public”, spune Săvulescu.
 
Chiar dacă totul pare la îndemână, în final, certificatele electronice sunt vândute doar de societăţile oamenilor de afaceri care sunt prieteni cu Băsescu sau Iliescu sau au diverse relaţii la Serviciul Român de Informaţii (SRI).  
SC DigiSign
Număr angajaţi – 8
Cifră de afaceri – 884.394 lei
Profit – (-)5.514.070 lei
Datorii totale – 4.746.177 lei
SC CertSign
Număr angaţaţi – 31
Cifră de afaceri: – 8.396.952 lei
Profit – 1.045.159 lei
Datorii totale 1.338.936 lei
SC Trans Sped
Număr angajaţi – 11
Cifră de afaceri – 2.270.351 lei
Profit – 135.131lei
Datorii totale – 1.785.089 lei
CIFRĂ
 
45 de euro este preţul aproximativ al unui certificat digital.
Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.