Potrivit unor informaţii furnizate reporterilor Gazeta de Cluj, SC Stericycle România, firma care se ocupă la nivel naţional de neutralizarea deşeurilor periculoase, în special a celor din spitale, face acest lucru într-un mod defectuos şi, cu toate acestea, autorităţile par să fi pus ”batista pe ţambal”. Iniţial, această afacere a fost pusă de picioare de o firmă clujeană, SC IF Tehnologii, care însă a fost cumpărată de concernul mondial Stericycle. De asemenea, distrugerea drogurilor capturate în diferitele acţiuni poliţieneşti se face tot această societate.


Moroşanu C. i-a contactat pe reporterii Gazeta de Cluj pentru a da în vileag o problemă care ţine, până la urmă, de siguranţa naţională. Deşeurile spitaliceşti, care înseamnă de la medicamente viciate, cu termenul de garanţie aproape expirat sau expirat, deşeurile anatomo-patologice care provin din urma diferitelor operaţii, etc sunt colectate la nivel naţional de firma Stericycle România. Compania trebuie să neutralizeze aceste deşeuri în nişte condiţii speciale, însă, potrivit informaţiilor, acest lucru nu se întâmplă.

”Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că mirosul care vine noaptea, în mare parte, este de la incineratorul de deşeuri medicale infecţioase anatomo-patologice. Se mai aruncă şi substanţe periculoase la canal, în loc să le incinereze. În momentul arderii deşeurilor medicale ar trebui să se folosească filtre speciale la coşul de evacuare, aşa cum prevede legea, dar acest lucru nu se întâmplă. Ştiu de la un fost angajat care lucra pe stivuitor la SC Stericycle România că cei de la Garda de Mediu îi anunţau de fiecare dată când veneau în control şi de fiecare dată se găsea totul în ordine”, spune Moroşanu C. Tot el mai adaugă şi faptul că, de-a lungul timpului, în pofida faptului că a reclamat infestarea apei potabile din apropierea incineratorului Stericycle România şi alte aspecte care ţin de sănătatea populaţiei, aproape nici o instituţie publică nu a făcut nimic.

Spre exemplu, în august 2015, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară  şi Pentru siguranţa Alimentelor răspunde că a făcut un control în urma căruia nu au fost identificate nereguli. ”Din verificările efectuate a rezultat faptul că spaţiile de depozitare a subproduselor erau goale, igenizate corespunzător. Ultima incinerare de subproduse a fost în data de 21.07.2015 în cantitate de 1303 kg, iar cenuşa rezultată este dirijată la groapa de gunoi aparţinând SC Iridex Group Import Export. Vă precizăm că în perimetrul incineratorului nu au fost identificate produse de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman”.

 

Imagini tendenţioase…

În replică, reprezentanţii Stericycle au emis următorul punct de vedere care poate fi citit integral în varianta online a articolului.

”Materialele foto/video invocate de dumneavoastră sunt materiale ce circulă în spaţiul virtual de ceva vreme, ele fiind, din punctul nostru de vedere, materiale tendenţioase la adresa companiei şi denigratoare. Din câte ştim, ele au fost generate de o singură sursă, rău intenţionată. Nu sunt imagini oficiale ale companiei, nu cunoaştem autorul lor, le considerăm neconforme cu realitatea şi răuvoitoare.

Compania noastră respectă legislaţia în vigoare, lucru care se reflectă şi în rezultatele controalelor efectuate de autorităţile responsabile, ce confirmă gradul de conformare al activităţii noastre. Legat de imaginea în care apar cutii cu deşeuri medicale aruncate la groapă, se impune un comentariu: Stericycle nu deţine deponee! Stericycle România se ocupă cu colectarea, transportul şi procesarea de deşeuri periculoase (medicale, farmaceutice, industriale şi veterinare), fără legătură cu deponeele de deşeuri municipale”, arată aceştia. Cu toate acestea, în iulie 2016, Ministerul Mediului dă următorul răspuns. ”Controlul a fost finalizat în data de 31.05.2016 (…) Având în vedere această suspiciune, GNM a înaintat organelor în drept dosarul cu probele care susţin punctul său de vedere. Urmare a celor constatate, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 100.000 de lei în sarcina Stericycle România”.

 

Dosare penale

De asemenea, IGPR răspunde că există ”dosare penale sub numărul 2926870/2015 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de evaziune fiscală, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov cu propunere legală. Totodată, vă comunicăm că aspectele sesizate cu privire la modalitatea de colectare şi depozitare a deşeurilor periculoase fac obiectul dosarului penal 2926795/2015 înregistrat în evidenţele Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Ilfov Serviciul de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase”, arată răspunsul oficial al Poliţiei Române.

Reprezentanţii Stericycle spun că nu au cunoştinţă de dosarele penale. ”În urma a peste 32 de controale avute pe o perioadă de 2 ani şi jumătate am avut o singură sancţiune la punctul de lucru Chiajna, pentru o depozitare a deşeurilor (în spaţiul temporar) considerată a fi incorectă şi pentru o presupusă depăşire a emisiilor în ceea ce priveşte acidul fluorhidric şi clorhidric”, mai adaugă reprezentanţii Stericycle.

 

Afacere cu dedicaţie

În 2005, statul a alocat fonduri în valoare de aproximativ 30 milioane de lei pentru deschiderea incineratoarelor private. Firma clujeană SC IF Tehnologii a fost singura afacere care s-a deschis aproape concomitent cu ordonanţele de urgenţă emise de Guvern prin care se acordau aceşti bani.

Iniţial, SC IF Tehnologii a fost deschisă de maramureşanca Terezia Mâţ, de clujeanul Lorin Lucian Sîntămărian şi de clujeanul VELENZA DUMITRU-IULIAN. La această societate făceau coadă toate spitalele şi laboratoarele din Transilvania şi toate echipele de la BCCO care aşteptau la rând cu sacii cu droguri care urmau să fie incinerate. La nivel naţional, situaţia avea o alură de monopol pentru că în toată ţara funcţionau patru firme care deţineau incineratoare conforme cu Uniunea Europeană.

În 2009, acţionarii IF Tehnologii vând afacerea concernului american, astfel că firma clujeană îi are ca acţionari pe STERICYCLE EUROPE SaRL – 95% şi STERICYCLE INTERNATIONAL LLC – 5%.

În 2012 STERICYCLE EUROPE (subsidiară, n.red.) împreună cu STERICYCLE INTERNATIONAL LLC au realizat o fuziune între mai multe societăţi româneşti care se ocupă de neutralizarea deşeurilor periculoase. În cadrul acestei fuziuni americanii au absorbit firma Guardian Eco Burn, din Dolj, care i-a aparţinut politicianului conservator Dumitru Ghinea. De asemenea, SC Medical Waste, care îi aparţinea lui Teodor Florescu, supranumit Regele gunoaielor din Râmnicu Vâlcea, a intrat în asocierea unde titulari sunt americanii de la STERICYCLE.


Băieţi cu ”tehnologii”

Unul dintre foştii patroni de la IF Tehnologii, Sîntămărian se numără printre patronii (SINTAMARIAN LORIN LUCIAN, BADIU IOAN RADU şi COLDEA GHEORGHE DOREL ) de la SC Benefic SRL, firmă care îşi are sediul tot în P-ţa 1 Mai. În primul rând, această firmă este cunoscută prin “Afacerea radarelor fixe”.

În urmă cu câţiva ani, două firme din Cluj, SC Codec şi SC Benefic, au instalat radare fixe în mai multe localităţi. afacerea a fost una cu dedicaţie, deoarece firmele încasau cea mai mare parte din sumele plătite de şoferi. Instalarea acestor camere a fost făcută prin semnarea unui contract de parteneriat între Consiliul Judeţean Cluj prin preşedintele acestuia, senatorul PNL Marius Nicoară, reprezentanţii firmelor respective şi Ioan Păcurar, fostul şef al IPJ Cluj.

Celălalt afacerist, Iulian-Dumitru Velenza, cunoscut afacerist constănţean, face parte din acţionariatul SC World Class România, firmă care se ocupă de ”Activităti ale centrelor de fitness”. Soţia lui Velenza, Maria, este fiica lui Gheorghe Iorov, fostul director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime. De asemenea, Velenza are mai multe afaceri în domeniul farmaceutic, firmele lui fiind preferate de majoritatea spitalelor care fac achiziţii în domeniul materialelor sanitare.

Răspunsul oficial al companiei Stericycle România

Răspunsurile sunt semnate de Cosmin Mănăilă, Director Reglementări Stericycle România

 

Materialele foto/video invocate de dumneavoastră sunt materiale ce circulă în spațiul virtual de ceva vreme, ele fiind, din punctul nostru de vedere, materiale tendențioase la adresa companiei și denigratoare. Din câte știm, ele au fost generate de o singură sursă, rău intenționată. Nu sunt imagini oficiale ale companiei, nu cunoaștem autorul lor, le considerăm neconforme cu realitatea și răuvoitoare.

Compania noastră respectă legislația în vigoare, lucru care se reflectă și în rezultatele controalelor efectuate de autoritățile responsabile, ce confirmă gradul de conformare al activității noastre.

Legat de imaginea în care apar cutii cu deșeuri medicale aruncate la groapă, se impune un comentariu: Stericycle nu deține deponee! Stericycle România se ocupă cu colectarea, transportul și procesarea de deșeuri periculoase (medicale, farmaceutice, industriale și veterinare), fără legatură cu deponeele de deșeuri municipale. Apoi, trebuie să știti că la nicio groapă de gunoi nu sunt acceptate deșeuri medicale fără tratarea lor în prealabil, conform legislației în vigoare. Toate cantitățile de deșeuri ce ajung în stațiile de procesare proprii se procesează conform legislației și nu ajung deșeuri neprocesate pe gropile de gunoi. Nu credem că un deponeu ar risca suspendarea activității prin depozitarea unor deșeuri știute ca fiind de natură infecțioasă!

 

Procedurile interne de lucru ale firmei noastre interzic orice practică ce nu concordă cu legislația românească sau cea din UE.

 

Subliniem că activitatea de gestionare a deșeurilor periculoase este foarte strict reglementată și monitorizată. Spre exemplu, Stericycle România a primit  peste 32 de controale în ultimele 30 de luni, din partea mai multor instituții ale statului (Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar-Veterinară și Siguranța Alimentelor, Apele Române, Poliția – Substanțe Chimice și Periculoase, ISU, Primăria, Prefectura), cele mai multe dintre ele fiind inopinate. Niciodată nu au fost găsite nereguli semnificative, care să pună cumva în pericol mediul sau sănătatea populației.

 

Dacă ar fi vreo neregulă, ar fi pusă în pericol în primul rând sănătatea angajaților noștri. În mai bine de 12 ani de activitate, nu am avut niciun accident de muncă de natură infecțioasă, nicio situație de îmbolnăvire dobândită în cadrul activității noastre.

 

 

  • Acuzația că nu se cântăresc deșeurile și se raportează cantități mai mari

 

 

Legislatia în vigoare, aliniată directivelor UE, prevede proceduri clare, pe care le respectăm. Astfel, absolut toate deșeurile pe care le preluăm de la generator (unități spitalicești, cabinete medicale etc.) se cântăresc prima oară în spatiul de depozitare al spitalului, în prezența personalului din partea spitalului și în prezența reprezentatului nostru. Cantitățile se introduc într-un formular tipizat, impus de legislație (Anexa 2 la Hotărârea 1061/2008), care este trimis de reprezentanții spitalului, raportat la autoritățile competente si verificate de acestea in timpul controalelor. După transport, la intrarea în fabrica Stericycle, deșeurile se recântăresc, pe categorii. Conform H.G. 856/2002 și OMS 1226/2012, generatorul, respectiv transportatorul si eliminatorul deșeurilor medicale periculoase au obligația de a ține evidența cantităților de deșeuri generate, procesate și eliminate, precum și raportarea acestora către autoritățile publice centrale care au atribuții și răspunderi în domeniul deșeurilor.

 

Videoclipul nu arată decât faza de încărcare în autovehicul, nu și fazele premergătoare în care sunt cântărite deșeurile, lucru efectuat în interiorul spațiului de depozitare temporară, înaintea încărcării.

 

 

  • Două dosare deschise la IGPR, unul pe evaziune fiscală, unul la Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

 

 

Nu avem cunoștință despre această situație, nu am primit nicio sesizare în acest sens.

 

 

  • Apa din zona Chiajna, infectată cu 2 bacterii

 

 

Apa uzată rezultată din activitatile de sterilizare, incinerare şi decontaminare a pubelelor desfăşurate de Stericycle România este dezinfectată conform procedurilor, prin intermediul filtrelor cu raze ultraviolete. Apoi este transferată într-o staţie de epurare autorizată, dotată cu tehnologie modernă, care are toate avizele necesare. Rezultatul procesului de epurare a apelor uzate, denumit şi permeat, ajunge aproape de calitatea apei distilate si se deversează într-un emisar natural, conform legilor în vigoare, cu monitorizarea indicatorilor fizico-chimici și microbiologici. Subliniem că apa uzată rezultată din procesele industriale efectuate de Stericycle România nu ajunge niciodată direct în reţeaua de canalizare a oraşului, sol sau pânza de apă freatică.

 

 

  • Ați fost amendați de Garda de Mediu cu 100.000 lei pentru nereguli grave

 

 

În urma a peste 32 de controale avute pe o perioadă de 2 ani și jumătate am avut o singură sancțiune la punctul de lucru Chiajna, pentru o depozitare a deșeurilor (în spațiul temporar) considerată a fi incorectă și pentru o presupusă depășire a emisiilor în ceea ce privește acidul fluorhidric și clorhidric.

 

Așa cum am explicat autorităților la momentul respectiv, presupusa depășire a emisiilor a fost cauzată de o eroare de sistem, pentru care am urmat toate procedurile prevăzute de lege pentru remediere. Concret, firma de service a intervenit rapid, a făcut o monitorizare în timp real a emisiilor și a confirmat eroarea de sistem. În paralel, am apelat la un laborator independent care, într-un interval de 72h de funcționare a echipamentului, a efectuat determinări periodice de laborator care au confirmat că emisiile erau în limitele legale.

 

Cu toate acestea, am plătit o amendă în valoare de 25.000 lei. Pentru că noi am considerat că am urmat întocmai procedurile într-o astfel de situație și am dovedit că emisiile erau în parametrii legali, am contestat sancțiunea primită în instanță, iar instanța ne-a dat drept de cauză, procesul verbal de contravenție fiind anulat.

 

Sebastian Albescu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.