Afaceristul Codec Valentin Nicola îşi trage un bloc lângă Parcul Central

833

Familia afaceristului Codec Valentin Nicola construieşte un ansamblu imobiliar în imediata apropiere a Parcului Central, pe strada Eminescu. Pe lângă soţii Nicola, în cadrul firmei beneficiare, SC FN Estate SRL, administratori sunt soţii Tomoiagă, patronii clubului Midi. Raluca Tomoioagă-Nicola, este fiica afaceristului menţionat anterior, iar soţul ei, Virgil Tomoioagă Nicola este fiul lui Ioan Tomoiagă, afaceristul care a fost patron la Atlas Service Auto, societate care a luat patrimoniul fostei IRA din Cluj Napoca.

 

În anul 2015, Raluca Tomoioagă Nicola, în numele firmei FN Estate SRL, a obţinut de la Primăria Cluj Napoca autorizaţia de demolare pentru o serie de imobile aflate la adresa Eminescu Mihai nr 4-6. În primăvara anului acesta, societatea deţinută de  TOMOIAGĂ NICOLA RALUCA ANDREEA (acţionar majoritar) şi soţii Felicia şi Valentin Nicola (acţionari minoritari şi părinţii Ralucăi) şi administrată de TOMOIAGĂ NICOLA RALUCA ANDREEA împreună cu soţul ei Virgil a obţinut de la Primăria Cluj Napoca autorizaţia de construire pentru un imobil cu funcţiuni mixte cu o înălţime de trei etaje.

În mod atipic, după obţinerea autorizaţiei, proiectul nu a mai fost validat în cadrul vreunei hotărâri de consiliu local.

Firma FN Estate poate părea una fantomatică. Ea a fost deschisă din 2003, iar din 2005 până acum, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe, nu are înregistrată nici o cifră de afaceri, din anul 2005 până acum a înregistrat doar pierderi iar datoriile s-au încifrat, anul trecut, la suma de peste 5,5 milioane de lei. De asemenea, la capitolul angajaţi, firma a declarat un singur angajat abia anul trecut.

Cu toate acestea, la primăria clujeană SC FN Estate SRL a declarat că va derula lucrări în valoare de aproximativ un milion de euro!

 

Boom-ul Codec

Valentin Nicola a făcut parte dintre acţionarii companiei Astral. Societatea înfiinţată la începutul anilor 90 a înglobat mai multe reţele de cablu TV din ţară iar în 2005 a fost cumpărată de UPC cu aproximativ 350 de milioane de euro.

O afacere imobiliară extrem de profitabilă a fost cea prin care Nicola a pus mâna pe fostul sediu al OJT din Cluj-Napoca, situat vizavi de Primărie, pe stradă Moţilor, nr. 1. Această clădire a fost cumpărată de Sorin Ghiţe, Valentin Nicola şi alţi oameni de afaceri. În 2002, sub administraţia Funar, Consiliul Local Cluj a aprobat, prin hotărârea nr. 158, concesionarea prin încredinţare directă a 140 de metri pătraţi pe stradă Moţilor nr. 1A, în favoarea lui Sorin Voicu Ghiţe şi soţia să, Aurora Huza, Olimpiu Valentin Nicola şi soţia, Felicia Nicola, Lucian Tîra şi soţia, Sorina Dana Tîra. Valoarea stabilită pentru concesionarea terenului, care era, de fapt, trotuarul din faţă clădirii, a fost de 2 milioane de lei vechi/mp. Pe baza acestui contract, proprietarii au făcut o extindere a spaţiului comercial existent, pe care l-au reamenajat şi l-au scos pe piaţă imobiliară.

Nicola a făcut parte şi din afacerea IMO Finance, însă cel mai mare tun a fost cel al radarelor fixe Codec. La începutul anului 2007, SC Codec a încheiat un protocol de colaborare cu IPJ Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj pentru instalarea mai multor radare fixe în mai multe localităţi din judeţ. După un an de la încheierea actului, CJ Cluj a decis să se retragă din asociere, întrucât mai multe primării au fost amendate pentru nerespectarea legii achiziţiilor publice. Acţionarii SC Codec şi SC Codec Spat au fost Dan Pop Baldi, care a deţinut 3,95% din acţiunile SC Astral Telecom, Urasi Bela, care a făcut parte din acţionariatul Astral cu 3,95% şi Valentin Nicola, membru fondator al Astralului. Radarele celor de la SC Codec au ajuns şi în judeţele Vîlcea, Alba, Bihor, Bacău, Sibiu, Satu Mare şi Sălaj.

Din 2007 până în aprilie 2009, radarele tip Codec au dat amenzi de peste trei milioane de euro vitezomanilor care au trecut prin judeţul Cluj. Cea mai mare parte a acestor bani a ajuns în conturile firmelor Codec şi Codec SPAT, care au instalat şi întreţinut camerele fixe pe drumurile din judeţ. Profitul făcut de acţionarii celor două firme este uriaş, chiar şi după plata costurilor de întreţinere ale aparatelor şi printare sau expediere a amenzilor. Spre exemplu, de pe urma celor cinci comune (Tureni, Căpuşu Mare, Izvorul Crişului, Poieni, Sănduleşti), acţionarii Codec au câştigat în doi ani peste 2,1 milioane de euro.

 

Atlasul din Tomoioagă

Familia Tomoiagă a dat lovitura în Cluj la sfârşitul anilor 90, când AVAS a semnat un contract prin care a cedat 46,49 la sută din capitalul social al societăţii IRA către Programul Asociaţia Salariaţilor (PAS) Atlas. La acea vreme, director general al AIT şi preşedinte al PAS era acelasi Ioan Virgil Tomoiagă.

Preţul tranzacţiei s-a ridicat la 12,1 miliarde de lei vechi, care urmau a fi plătiţi astfel: 2,4 miliarde avans şi 9,7 eşalonat pe cinci ani. În iunie 2000, s-a trecut la următoarea schema, anume divizarea AIT în patru societăţi: Atlas Fabricaţie, Atlas Reparaţii, Atlas Service şi Atlas Auto Magazin. După ce s-a parafat divizarea, AVAS nu a mai primit nici un leu pentru acţiunile cedate. Astfel că, în 2001, a chemat în instanţă PAS Atlas pentru neplata primei raţe de un miliard de lei vechi şi dobânzi de aproape două miliarde. După ce a fost acţionată în instanţă, tocmai PAS, prin Tomoiagă, s-a cerut „îngheţarea” contractului.

Ulterior, în cursul anilor acţionarii celor patru firme au fost Emil Farcas si Radu Vlas şi Tomoiagă, care s-a orientat către Atlas Service şi Auto Magazin. Service a fost vândută unui afacerist maramureşean, Dan Dragomir.


Ghid de întreţinere al unui politician

Milionarul Valentin Nicola a pompat bani şi într-unul dintre foştii vicepreşedinţi ai al CJ Cluj, Horaţiu Catarig. În 2013, politicianul (democrat-liberal) a fost întreţinut de Nicola care, prin firma Matrix Investment i-a plătit chirie pentru un spaţiu comercial în valoare de 124.026 de lei. Această companie, din care face parte şi Valentin Nicola a construit şi administrat primul mall din Târgu Mureş. 


Afaceri cu ”mama FNI”

Valentin Nicola, împreună cu partenerii lui constanţi de afaceri, au făcut un business şi cu Ioana Maria Vlas, găsită vinovată pentru prăbuşirea FNI. În cadrul fondului de investiţii Quantum Invest se regăseau ca asociaţi Pop Baldi, Nicola Olimpiu, Urasi Bella, Sorin Voicu Ghite, Meciu Eugeniu şi Ioana Maria Vlas. Administratorii firmei erau Meciu Eugeniu, Sorin Voicu Ghite şi Ioana Maria Vlas, care deţinea 50% din firmă. Quantum Invest SRL din Cluj era specializată în administrarea fondurilor, având ca obiect de activitate “activităţi ale companiilor de management”. În baza obiectului de activitate, Quantum SRL a administrat după 1996, şi falimentat, un fond de investiţii mai puţin cunoscut, Investor. Conform bilanţurilor depuse, în anul 1996 firma a avut o pierdere de 13 milioane de lei, în 1997 de 50 de milioane de lei, iar în 1998 de 185 de milioane de lei. Quantum Invest a mai funcţionat până în 2004, an după care societatea a fost radiată.

LĂSAȚI UN MESAJ