Doru Lucian Tothăzan a fost trimis în judecată alături de Iulian Hetea pentru o evaziune de 3,5 milioane de lei. Însă, actul de sesizare penală a fost făcut de procurori fără respectarea normelor în vigoare, astfel că acum afaceriștii așteaptă decizia unui alt judecător care să emită o decizie în acest sens.

” Admite în parte cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii T.C. şi Ş.D.T., şi în consecinţă: În baza art. 345 al. 3 Cod de Procedură Penală constată neregularitatea actului de sesizare respectiv a rechizitoriului nr. 1632/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în sensul nedescrierii actelor materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 al. 1 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului Şipoş Daniel, respectiv de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 25 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 290 al. 1 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului T.C.. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Respinge celelalte cereri şi excepţii formulate de către inculpaţii T.C. şi Ş.D.T.. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 3 iulie 2017.”, arată soluția pe scurt a instanței.

În rechizitoriul procurorilor se arată că infracţiunile ar fi fost săvârşite pe durata mai multor ani, în perioada 2009 – 2013.

„În perioada 2009 – 2013, în calitate de administrator de fapt, respectiv asociat şi administrator a două societăţi comerciale, Iulian Hetea a înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale privind pretinse achiziţii de bunuri şi prestări servicii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat, producând bugetului de stat un prejudiciu de cca. 3.500.000 lei”, se arată în comunicatul procurorilor.

Potrivit sursei citate, omul de afaceri Iulian Hetea şi-a însuşit de mai multe ori, în perioada 2011- 2013, din patrimoniul celor două societăţi pe care le controla, diferite sume de bani, în valoare de aproape 6,7 milioane de lei.

În plus, susţin anchetatorii, Iulian Hetea a transferat, din conturile societăţilor pe care le controla în conturile altor firme circa 10,2 milioane lei, bani proveniţi din infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare, justificând transferul ca fiind plata unor facturi şi astfel reuşea să disimuleze provenienţa ilicită a banilor.

„Totodată, în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită, inculpatul Hetea Iulian, la data de 19 aprilie 2012, a transmis fictiv părţile sociale deţinute la una dintre societăţile comerciale, al cărei asociat şi administrator era, către două persoane de cetăţenie maghiară, cu domiciliul în Ungaria”, se arată în comunicat.

În ceea ce-l priveşte pe omul de afaceri Doru Lucian Tothăzan, procurorii susţin că acesta l-a ajutat pe Iulian Hetea să înregistreze facturi de cheltuieli fictive în contabilitatea firmelor pe care le administra.

Totodată, Tothăzan este acuzat că l-a ajutat pe Iulian Hetea, prin înregistrarea de facturi fictive, să ascundă sumele de bani provenite din evaziune fiscală şi delapidare.

“În vederea recuperării prejudiciului adus bugetului de stat, procurorii au dispus măsuri asiguratori asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor, respectiv asupra unui imobil (cabană) şi a mai multor bunuri mobile (şapte semiremorci, şase autoturisme şi trei cap-tractoare), o parte dintre acestea fiind valorificate, iar sumele obţinute consemnate în contul uneia dintre societăţile comerciale la care inculpatul Hetea Iulian era administrator. Totodată, procurorii au dispus prin ordonanţă poprirea sumelor de bani din conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care inculpatul Tothăzan Doru Lucian le controla, precum şi a sumelor de bani din conturile inculpatului Hetea Iulian”, se mai arată în comunicat.

1 COMENTARIU

  1. REFERITOR LA UN PROCES DE PARTAJ, EU AM CONTRIBUIT CU SUMA DE 40 DE MII DE EURO LACONSTRUIREA UNUI IMOBIL SI NORA A DIVORTAT DE FIL MEU EU MAI POT SAMI RECUPEREZ SUMA INVESTITA DE MINE IN ACEST IBOBILASTEPT UN RASPUNS, MULTUMESC,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.