Despre această construcție megalomanică din Piața Cipariu am mai făcut aluzie în unele articole. Acum am decis să scriu un articol special dedicat acestui subiect, stupefiat de ultimele evoluții ale construcției.

Zilele trecute am observat turnarea unor fundații imense împrejurul catedralei. Peste acestea, am constatat ridicarea unor structuri metalice imense. Este vorba despre arcade metalice care s-ar dori probabil unele cu caracter decorativ. Efectul este însă unul invers. Aceste arcade sunt de-a dreptul inestetice. Și, la o analiză mai atentă, chiar inutile. De când au fost inventate, arcadele au avut un rol strict structural. Rolul lor decorativ fiind secundar. Ceea ce s-a urmărit mai degrabă cu acest element arhitectonic este de fapt reducerea costurilor de construire.

Meditând un pic la aceste manevre de constructie, nu mă pot opri să îmi pun niște întrebări. Prima se referă direct la oportunitatea unor investiții. De ce se cheltuiesc sume mari de bani pentru aceste elemente decorative, din moment ce Biserica Greco-Catolică nu are fonduri pentru terminarea efectivă a catedralei? O altă intrebare se refera la stilistica acestei construcții, care, din punct de vedere arhitectonic pare să se îndepărteze mult de forma unui lăcaș de cult creștin. De aceea, mă întreb care este rolul celor două turnuri care aduc mai degrabă a minarete de moschee?

 

Moschee irakiană, buncăr anti-atomic sau „mall” religios?

Dincolo de faptul că acest „mall” al prostului gust pseudo-religios nu are nimic în comun cu stilul romanic sau bizantin. Menirea sa pare aceea de a satisface curiozități turistice bizare, și nu aceea de a fi o Casă a Domnului. Să vă dau un exemplu. Cei de la episcopie spun cu lejeritate că această constructie va avea lifturi pentru a plimba turiștii pe terasele catedralei, adică vor avea un bun prilej de a face bani. De când rolul exclusiv al unei Biserici este acela de a face bani din turism? Nu este rușinos să stea cineva și să ceară bani turiștilor într-o biserică? Nu mântuirea sufletului este rolul unei Biserici? Nu cu liftul se va ridica la ceruri spre mântuire sufletul omului, ci prin credință și fapte bune.

În cazul acestui „mall” al postului gust, nu se mai poate vorbi de arhitectura sacră. Tot ansamblul  respiră o arhitectură improvizată făcută pe gustul unor maneliști. Departe de a fi un motiv de mândrie și de exaltare a credinței, construcția este o rușine pentru noi greco-catolicii și pentru orașul nostru. Descrierea pe care pot să o fac ar fi că este o combinație de moschee irakiană, buncăr anti-atomic, palat de bulibașă și bloc de beton comunist; minarete și cupole de moschee, geamuri mici dreptunghiulare așezate uniform precum geamurile băilor de la blocurile comuniste, pereți uriași de beton tip zigurat. Un adevărat kitsh în centrul urbei noastre. Acesta este nivelul cultural al celor din conducerea episcopiei, cei care au hotărât această arhitectură urâtă. De ce se aruncă bani pentru zeci de băi inutile din catedrală? Așteptăm vremuri tulburi și noi nu știm?

Mă întreb de ce s-au construit două turnuri cu lift, unul nu era de ajuns? Își pot închipui credincioșii cât costă ridicarea unui asemenea turn? La biserica nouă din Cracovia există un singur turn prevăzut cu lift gratis pentru cine dorește să admire panorama orașului. Iar Cracovia are dublul populației Clujului, turiști incomparabil mai  numeroși, iar biserica este plină de credincioși, majoritatea tineri. Ei au avut nevoie de construirea bisericii. Noi pentru cine o construim, din moment ce greco-catolicii sunt pe cale de dispariție și nu ne-am preocupat de aducerea spre biserica noastră a noi generații de tineri?

Cei ce s-au apucat să faureasca o asemenea bazaconie arhitecturală în numele Bisericii Greco-Catolice aveau destule referințe culturale și religioase de unde puteau să se inspire. Recomand să viziteze biserica greco-catolică din Reghin, care are o arhitectură contemporană simplă, dar frumoasă. În interiorul ei se respectă regulile specifice ritului nostru.

045

Costurile financiare și morale pentru gustul faraonic al Episcopiei

O altă problemă foarte gravă la care vedem că nu se gândesc cei de la episcopie este cea a costurilor de întreținere a catedralei. Cine va plăti toate acestea după ce va fi gata, dacă va fi gata vreodată? La ora actuală este folosit doar subsolul și sunt probleme grave în întreținerea acestuia. Dacă cheltuielile pentru întreținerea subsolului cu greu sunt acoperite la ora actuală, cum va gestiona episcopia costurile de întreținere ale construcției întregi? Se gândește oare cineva că această catedrală se ridică pe spinarea credincioșilor, a sacrificiului multor preoți și cantori? Ei se chinuie cu greu, cu parohii sărace, cu nevoile de întreținere a familiilor lor. Episcopiei, cuprinsă de o frenezie faraonică, nu-i pasă de aceste aspecte. Se pare că prelații și mirenii care administrează Episcopia nu văd decât de betoane. Pare un bunker menit să îi adăpostească doar pe ei de abuzuri strigătoare la cer, nu o adevărată catedrală. Acest monolit uriaș este prioritatea lor și banii care circulă în jurul lui. Prin ceea ce au făcut, au dovedit-o nu odată. „Donați o dală pentru catedrală„, acesta este sloganul folosit pentru a aduna în fiecare an bani din toate părțile.

Episcopia vinde averea Bisericii, avere adunată cu greu de generații de preoți și credincioși și recuperată cu greu după 1990, iar banii sunt aruncați pentru continuarea construcției catedralei. Au vândut unei firme controversate și împotriva voinței enoriașilor și a preotului terenurile de la Roșia Montană, terenuri care vor ajunge halde de steril și lacuri de cianură. Iar cu banii au cumparat betoane pentru catedrală. Vedem cum unii din conducere și-au construit și ei vile uriașe. Oare din salarii?

Dar cea mai mare finanțare pentru catedrală vine din partea Statului Român, prin intermediul celor mai controversați politicieni, corupți și cu moravuri îndoielnice. Acești politicieni își fac imagine pe seama Bisericii Noastre pentru alegeri iar în schimb acceptă ca din banii Statului, adică din banii tuturor cetățenilor, să se sponsorizeze această construcție inutilă. Exact ca și în cazul catedralei rușinii neamului din București, toată populația contribuie la ridicarea ei, indiferent de religie. Este corect și cinstit oare acest lucru?

 

 

Lăcașe decente în comunitățile care nu au biserică, nu betoane goale costisitoare

La începutul anilor 90 am fost sfătuiți de episcopi italieni să nu construim o catedrală gigantică, existând riscul ca ea să rămână goală. Ni s-a spus să construim biserici decente în comunitățile care nu au biserică. Din nefericire, grandomania a fost mai importantă pentru unii. S-a construit demisolul și a rămas așa ani de zile, un ,,circ al foamei” în centrul orașului. Au fost desigur și voci realiste care au propus vinderea ruinei, însă cei din conducere s-au opus. Principalul opozant a fost vicarul Anton Crișan, cel care hotărăște aproape totul în acestă episcopie. Am asistat la o discuție în care s-a lăudat cu acest lucru, spunând că el s-a opus vinderii și că trebuie să facem această catedrală, deoarece la Cluj va fi a doua mitropolie greco-catolică și e nevoie de catedrală.

Suntem 20.000 de credincioși, iar numărul tot scade, pentru ce avem nevoie de mitropolie, când la Cluj ar ajunge un simplu vicariat? Dar cineva din conducere se visează mitropolit iar toți vicarii celibi se visează episcopi. Funcțiile sunt mai importante decât grija pentru credincioși, preoți, săraci și bolnavi. Unii mă vor acuza că eu tot critic dar nu vin cu soluții. Nu este adevărat, soluția este foarte simplă, se poate da Statului această construcție pentru Filarmonica clujeană, căreia oricum trebuie Statul să-i construiască sediu și sală de concert. Bineînțeles cu despăgubirea Bisericii noastre. Putem rămâne cu capela parohiei și birourile de la subsol. Am vorbit cu un cântăreț de operă care mi-a declarat că acustica din noua catedrală este extraordinară, așa că se potrivește locul pentru concerte. Actualmente, Filarmonica funcționează în clădirea episcopiei de pe strada I.C. Brătianu, plătind chirie o sumă mult sub prețul pieței.

Dacă s-ar muta în Cipariu, clădirea noastră de pe Brătianu ar putea fi dată în chirie unei firme serioase iar din acestă chirie s-ar putea rezolva toate cheltuielile episcopiei. Și ar avea bani din despăgubire pentru a se face activități sociale, caritative. Dar aceste lucruri nu interesează această gașcă de parveniți de la conducerea episcopiei, doar titlurile, îmbogățirea fără muncă și numele Crihălmeanu imortalizat în betonul catedralei. Dacă ar avea măcar o urmă de credință și umanitate în ei și-ar da demisia.

 

Vlad Nap

 

16 COMENTARII

  1. Ca sa va dati seama cat de megalomanic e proiectul, cel mai bine ar fi sa comparam cu Catedrala Patriarhala Greco Catolica din Kiev inceputa in 2002 si finalizata in 2014.
    – Greco catolici Ucraineni: peste 4.600.000 / Greco catolici Romani: maxim 150.000 (din care vreo 15.000 in Eparhia de Cluj-Gherla)
    – inaltime Catedrala Kiev: 50 m / inaltime finala Catedrala Cluj: 72 m (inalitime redusa de la 98 m)
    – capacitate Catedrala Kiev: 1500 persoane / capacitate Catedrala Cluj… 1500 persoane
    si se mai pot face multe alte comparatii.

  2. Citez dintr-un articol din 2014 și îl întreb pe PS Crihălmeanu dacă merită compromisurile pe care le face cu lupii din politică:
    ”Această catedrală a fost ridicată cu o puternică contribuție internațională”, a spus episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, la finalizarea etapei care a dus lucrările de construcție până la 35 de metri. La ceremonie a fost invitat și vicepremierul Liviu Dragnea, președinte executiv al PSD, în condițiile în care Guvernul a alocat suma de un milion de lei pentru continuarea lucrărilor. Chiar dacă liderul PSD a evitat să facă vreun comentariu de natură politică, invitarea sa în plină campanie electorală a stârnit comentarii acide pe rețelele de socializare, cu atât mai mult cu cât acest demers vine după ce la sfințirea bisericii greco-catolice din Bistrița, în urmă cu câteva zile, premierul PSD Victor Ponta a primit o diplomă de excelență din partea Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

  3. Crihalmeanu a refuzat comunitati care doreau sa revina la greco-catolici, ca sa nu-i supere pe securistii de la ortodoscsi. Sau mai bine zis, a primit ordin, fiind probabil mai mic in grad. Accepta, secondat de iezuitii comunisti de la Manresa sa piarda credinciosi, care-s indrumati sa se inscrie la biserica piarista ungureasca. Sa-i catehizeze iredentistul maghiar Veres care tine la piept carpa secuiasca separatista. De ce a mai continuat Crihalmeanu constructia catedralei, din moment ce-si imprastie chiar el turma? Sau poate continua constructia pentru viitorii locuitori musulmani ai Clujului?

  4. De ce va agatati cu disperare de o barca care ia apa, in loc sa reveniti la nava ortodoxiei? La nici 200 de ani de la daramarea cu tunurile a bisericilor si a manastirilor ortodoxe de catre generalul Bukow, la ordinul imparatesei Maria Tereza, iata, barca se scufunda, pe cand biserica nationala, e vie:
    ” Catolicul imparat al Imperiului Habsburgic a ordonat sa fie rase cu tunul sate, biserici si manastiri ortodoxe din Ardeal ,(pentru ca, terorizati fiind, romanii ardeleni NU doreau sa treaca la catolicism, sa paraseasca Credinta Ortodoxa ), cele de lemn fiind arse, cele de piatră fiind dărîmate cu tunurile de către generalul Bukow, trimis de către împărăteasa Maria Tereza pentru a sprijini uniatismul.”
    https://mihailandrei.wordpress.com/2010/08/29/uniatia-incercarea-catolicilor-de-ai-deznationaliza-pe-romani/
    Fratilor, va asteptam acasa.

    • Noi catolicii avem credința Ortodoxă. Nu vom putea găsi niciodată ortodoxia în ereziile lui Fotie.
      Iar asta cu generalul Bukow e propagandă.
      Deși Biserica e într-o criză cum nu a mai fost în întreaga istorie, noi avem promisiunea că porțile iadului nu o vor birui.
      BOR e o anexă politică indiferent cine e la putere.
      Ați uitat ce declara episcopul Caransebeșului în 16 august 1918 „…voi zdrobi personal cu cajea mea de episcop, țeasta primului soldat regățean, care va îndrăzni să treacă Carpații și să pășească pe pământul Transilvaniei cu numele de Erdely”?
      Ați uitat că mitropolitul Vasile Mangra împreună cu episcopul orthodox de Arad au semnat o circulară în 8 septembrie 1916 prin care era afurisită armata română?

    • Auzi aici tovarase ortodox. Biserica greco-catolica i-a salvat de la deznationalizare pe romanii ardeleni, a caror biserica ortodoxa era in plin proces de calvinizare. Biserica ortodoxa, de cand a fost inventata de imparatul Constantin, a fost supusa statului. Vezi ce au facut ortodocsii ardeleni in primul razboi mondial cand s-au opus unirii romanilor si i-au pupat in fund pe austro-ungari, vezi ce au facut in timpul comunismului si ce fac azi. Voi comentati, care sunteti o rusine pentru crestinism? Noi greco-catolicii recunoastem tradatorii si incapabilii nostri, voi pe ai vostri securisti si homosexuali atei ii protejati. Iar treaba cu Buccow(ca vad ca nici nu sti cum era numele sau), las-o mai moale. Toate cercetarile arheologilor si istoricilor de arta la manastirile romanesti au aratat ca nu au fost distruse. Au fost desfiintate efectiv chiliile, bisericile transferate parohiilor iar terenurile agricole ale manastirilor au fost rapid luate de satenii romani, care de abia au asteptat sa puna mana pe pamantul calugarilor analfabeti care nu-i ajutau cu nimic. Constantinopolul s-a construit la peste 300 de ani de la crearea crestinismului, ca un oras nou, unde s-a mutat capitala imperiului roman. Nu insa si patriarhul(papa). In timp, imperiul furat de perfizii greci si-au ales ei un patriarh. Cu ce drept? Niciun apostol nu a infiintat o biserica la Constantinopol, deoarece nu exista Constantinopolul. Hristos i-a spus lui Petru, ca el va fi pastorul Bisericii, pe el se v-a ridica Biserica. Iar el a mers la Roma, unde este ingropat, pe el s-a zidit biserica, nu in Fanar sau la Moscova. Mai citeste Biblia, tovarase comunist orrtodox, lasa teoriile lui Marx si ale lui Iustinian Marina, patriarhul rosu, sau ale lui Andreicut (Ionica turnatorul).

      • Vai, ma iertati, nu am vrut sa va produc o sincopa! Ati scris prolific, dar dupa adresare, nu am mai putut citi.
        „nonuacum”, a raspuns civilizat, dar factualmente, eronat. Biserica greco-catolica se afla in erezie, daca termenul „filioque” va spune ceva. Ori ascultarea de un papa („vicar al Lui Hristos pe pamant” – o alta erezie), o incadreaza ca fiind eretica. Pe mine ma zgarie pe urechi termenul „Sfantul Spirit”. Ortodoxia din intreaga lume, nu doar cea romaneasca, spune Sfantul Duh. Daca renuntati la ascultarea de Roma si reveniti la matca, de-abia atunci va veti putea numi ortodocsi.

        • 1. Adepții BOR precum și ai celorlalte „biserici” schismatice într-adevăr aderă toți la erezia lui Fotie… dar nu are rost să facem teologie în comentarii. Fotie îl contrazice pe Sf Ioan Gura de Aur… așa ca eu aleg să-l cred pe Sf Ioan Gura de Aur și nu pe Fotie.
          2. Referitor la primatul papal, între schismatici și Ev Matei, aleg să-l cred pe Ev Matei.
          3. Adepții BOR și ai celorlalte „biserici” schismatice nu se pot numi ortodcși. Ortodoxia din întreaga lume se numește CATOLICISM.
          4. Faptul că vă place Spirit sau Duh nu are relevanță.

        • YY23 aici V14 …pai ma fttennorok …vrei iar sa te kabosez ?
          Filioque te imbashineaza pi tine sa te imparataseti? Cum circula Duhul/Spiritul Sfant intre Isus si Tatal Ceresc ?? Ma boule da tu de unde stii cum??? O veni da la Tatal dar Isus IL LASA pana la a PARUSIE / A DOUA VENIRE intre noi pe pamant ..deci ii poate ordona de ce ma boule? Pentru ca sant 3 intr-unul si unul in trei deci ..alta manifestare a Unului Intreit.
          Orice preot in timpul Liturghiei este Vicar al Domnului Isus …mai ales la prefacere asta sa vorovim ntre noi …in acele momente sacre …preia rolul Unicului preot …
          Sfantul Spirit te zgarie pe urechi da pentru ca 1 esti cam maroo_nit si 2 mai curata-te in urechi ma wallach. Ramai ma putza orteodo caci curand Catolicii vor fi 2 miliarde si voi cam 5 miliaone …
          A Dio securist ratat, te saluta fratele tau din ..west

        • Daca te zgarie nu inseamna ca ii zgarie pe tori. Romano catolicii zic duh…si nu a venit sfarsitul lumii. Probleme existentiale majore intr adevar :)))

  5. Nu pot crede si accepta ca a fost autorizata o asemenea monstruozitate khiciosa in acel oras cu pretentii!!! Ce cauta atatea ferestre de wc pe toate fatadele ? E cumva un mall budist? Cine a comandat asa ceva? Ce nivel de cultura si civilitate urbana sau chiar ecleziastica au acesti bipezi?!?!

  6. !700 …prusacii austriecii ..Stalin …bai …da aistia is de mutl judecati d eDumnezeu si oasele terci ….hai securisti mai incoace 1948 – 1989 ….diavoli rosii …hai

  7. Ii facuta asa pentru ca la momentul „pupu”, sa fie vanduta! Ghici cui? Celor care vor da banu’. Adica celor carora li se „potriveste”. Adica Islamului!

  8. Priviti ce scrie in afisul de la intrarea catedralei Cipariu: ,,In contextul secularizarii si din perspectiva viziunii bugetare a Guvernului Romaniei pt. anul 2016, Consiliul parohial va invita ca, in masura posibilitatilor, sa sprijiniti anual parohia, achitand o suma de 50 lei/an pentru FIECARE MEMBRU AL FAMILIEI. Aceasta suma va fi orientata atat pt sustinerea in continuare a programelor pastoral educative sa se desfasoare si in anul 2016(bugetul parohiei ar suferi fara aceasta sustinere) cat si pentru fondul de salarizare al Eparhiei (aflat la dispozitia PS Florentin Crihalmeanu, unde noi contribuim cu 36 lei/an pt fiecare credincios inscris pe lista noastra. Astfel veti contribui la asigurarea unei stabilitati bugetare, care va da posibilitatea finantarii unor proiecte programate, atat la nivelul Catedralei…etc…etc. Si e din 2016 acolo….continua si azi. Daca parohia din Cipariu(Andrei Muresanu) are asemenea dificultati materiale, ce mai spunem de parohiile sarace de la sate? Dar trebuie sa construim betoane, asta este scopul unora pe Pamant.

    • Încet încet slugărnicia și plecăciunile făcute conducătorilor atei nu va mai da roade. Numărul credincioșilor este în continuă scădere. Îî îndemn pe cei de la conducerea Episcopiei să se căiască public, să se retragă din funcții pentru că nu merită să-și vândă eternintatea și să tragă cu ei multe suflete spre pierzare.
      Pe ceilalți preoți îi îndemn să înceteze cu slugărnicia pentru că nici un ierarh nu le poate cere ascultare întru pierzanie. (pentru ei înșiși și pentru cei pe care încă îi mai păstoresc). Ar fi timpul dragi preoți să găsiți o urmă de curaj și să acuzați public ticăloșiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.