Alianta USL fracturata din interior

Satui de vanatoarea de vrajitoare declansata pe capetele liberalilor, conform unor surse politice,  PNL-istii vor ruperea aliantei USL. In sedinta delegatiei permanente a PNL, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, Ludovic Orban ar fi declarat ca PNL “a tras destul caruta PSD-ului”, iar Crin Antonescu i-a sugerat ca poate propune ruperea aliantei. De asemenea, Orban a mai declarat ca nu i se pare echitabil ca liberalii sa fie “tapi ispasitori” pentru nereusita referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Pe de alta parte, declaratiile oficiale ale lui Crin Antonescu si Victor Ponta arata ca alianta nu este pe cale sa se dizolve.

Deputatul PNL Ludovic Orban a susţinut, joi, in şedinţa Delegaţiei Permanente, ca nu este normal ca partidul sa plateasca pentru referendum, PSD fiind formaţiunea care a iniţiat acest demers, iar in conducerea liberala nu s-a dat un vot in acest sens. Surse din PNL au declarat ca deputatul Ludovic Orban a ridicat, in cadrul şedinţei conducerii, problema prejudiciilor de imagine pe care PNL le-a avut in urma eşecului referendumului. Acesta a reproşat liderilor ca ideea referendumului nu a fost discutata, inainte de a fi demarat, in cadrul Delegaţiei Permanente şi ca nu s-a dat un vot in acest sens, pentru a fi asumat. "Am tras destul la caruţa PSD-ului", a spus Orban, potrivit surselor citate.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a replicat lui Orban, spunandu-i ca, daca doreşte sa propuna Congres extraordinar, este liber sa o faca."Vrei sa rupem alianţa cu USL?", i-ar mai fi spus Antonescu deputatului PNL. Potrivit surselor citate, preşedintele PNL a raspuns ca iniţierea referendumului s-a facut cu acordul tuturor partidelor din Uniune, şi ca nu se poate spune ca este vina exclusiva a unui singur partid. De asemenea, Orban ar mai fi declarat ca nu i se pare normal ca liberalii şi Crin Antonescu sa fie consideraţi ţapi ispaşitori pentru rezultatul referendumului, mai ales ca nu PNL a demarat acest demers. "Aş prefera sa nu dau detalii despre discuţiile pe care le-am avut in forul interior al partidului. Ceea ce am spus şi spun şi public este ca nu mi se pare normal ca domnul Antonescu şi mai ales PNL, mai ales in discursul unor lideri ai PSD-ului, sa fie consideraţi ţapi ispaşitori pentru acest rezultat la referendum", a spus Orban. El a precizat ca PNL a susţinut un demers care nu a fost demarat de ei.
"Nu mi se pare normal ca unii lideri ai PSD sau unii analişti din sfera respectiva sa puna in spatele PNL şi a domnului Antonescu un rezultat care, dupa opinia mea, nu poate fi considerat un eşec, ci este un eşec prin prisma faptului ca o Curte Constituţionala a refuzat sa ţina cont de voinţa cetaţenilor", a mai afirmat Ludovic Orban. Potrivit deputatului PNL, esenţial pentru PNL şi PSD este sa pregateasca cu seriozitate şi minuţiozitate alegerile parlamentare, astfel incat "sa nu ne mai intalnim cu improvizaţii şi masuri şi reacţii de moment, ca la referendum". "Daca vor sa scape de Traian Basescu şi de dictatura arbitrara a corupţiei şi a nesimţirii şi a lipsei de respect faţa de popor, trebuie sa inţeleaga ca alegerile parlamentare sunt esenţiale şi o prezenţa masiva in favoarea USL, pentru a da legitimitate guvernului", a mai aratat Antonescu.

Pozitia lui Orban este singulara?

Pe de alta parte, in urma aceleasi sedinte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca PNL işi asuma in intregime, impreuna cu PSD şi PC, cu bune şi cu rele, rezultatul referendumului de suspendare a preşedintelui, el spunand ca nu a adus acuzaţii la adresa PSD pe acest subiect. Intrebat in legatura cu afirmaţiile aparute ca ar fi adus acuzaţii PSD in legatura cu suspendarea preşedintelui Antonescu a spus: "Am vazut pe surse ca eu aş fi adus acuzaţii la adresa PSD. Nimic mai fals, referendumul, suspendarea cu bune, cu rele, cu reuşite cu nereuşite este o chestiune asumata impreuna cu PSD, decontul favorabil, nefavorabil, al acestui politic il asumam impreuna cu PSD şi PC, in USL. Toate lucrurile sunt intoxicari".
Antonescu a adaugat ca ii ureaza foarte multa sanatate lui Ludovic Orban, care a spus ca nu e cazul sa piarda PNL pe mana PSD. El a precizat insa ca poziţia lui Orban este singulara şi au fost foarte mulţi colegi liberali care nu au pus in discuţie existenţa USL şi nimeni nu a pus in discuţie desparţirea de PSD. "Foarte multa sanatate ii doresc. El (Ludovic Orban – n.r.) a spus aceste lucruri şi in interior. L-am intrebat ce am pierdut pe mana PSD nu mi-a raspuns clar, au fost foarte mulţi colegi care nu pun in discuţie existenţa USL, care au spus ca am avut succes la alegerile locale şi nimeni nu a pus in discuţie desparţirea de PSD. Este poziţia dlui Orban, a exprimat-o este singulara", a adaugat Antonescu.
Intrebat daca Orban risca vreo sancţiune Antonescu a spus ca: "Nu, cat sunt eu preşedinte". El a mai aratat ca la şedinţele PNL nu şi-a cerut scuze pentru referendum deoarece considera ca nu a facut ceva pentru care sa-şi ceara scuze. "Eu am spus altceva, in ciuda faptului ca Traian Basescu este categoric un preşedinte profund ilegal care a fost pus in afara votului popular, totuşi in termen de finalitate politica eu consider ca trebuie sa fim rezervaţi sa consideram sa avem in vedere partea de eşec al referendumului", a adaugat Crin Antonescu.

MRU incearca o alternativa la USL
In acelasi timp in care PNL pare fracturat din interior prin opiniile divergente ale liderilor politici, fostul prim ministru Mihai Razvan Ungureanu candideaza pentru presedintia partidului Forţa Civica, intentionand sa formeze in jurul lui un “nucleu” care sa contracareze atacurile USL la adresa democratilor si a lui Basescu. Conform unor informatii, mai multi liberali si PSD-isti se indreapta spre Forta Civica. spre exemplu, din conducerea Forţei Civice vor face parte 13 vicepreşedinţi, iar pentru funcţiile de vicepreşedinte candideaza, intre alţii, fostul ministru PSD al Sanataţii Ion Bazac, fostul deputat PDL Dan Liga, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Marieş, fostul lider al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu, fostul deputat PSD Marian Saniuţa. De asemenea, conform acelorasi informatii, in aceasta formatiune se vor inscrie si fostul preşedinte al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu, care a fost exclus din partid. de asemenea, pe un alt palier, liberalul Nini Sapunaru cere ruperea protocolului cu PSD şi PC. El a cerut a cerut ruperea alianţei in Vrancea cu PSD şi PC, dupa ce in şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Vrancea au fost „fentaţi" şi au pierdut postul de vicepreşedinte al instituţiei. „Am fost minţit de Marian Oprişan, care mi-a spus inainte de şedinţa ca lucrurile sunt aşa cum le-am convenit. In Vrancea s-a constituit coaliţia PSD-PC-PDL-PPDD, iar noi suntem in opoziţie. Voi propune Biroului Politic al PNL ruperea alianţei cu PSD şi PC", a declarat Nini Sapunaru.

Baronul Hrebenciuc face apel la calm
In tabloul acestor framantari din cadrul USL, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc spune ca membrii aliantei ar trebui sa isi pastreze calmul si sa nu se lase intimidati de “jocul” presedintelui in care Basescu incearca sa intimideze USL prin chemarea lui Liviu Dragnea la DNA, el aratand ca aceasta acţiune este una "securistoida". Hrebenciuc precizeaza ca USL nu se va lasa intimidata de aceasta acţiune "securistoida" a lui Traian Basescu. El se arata "aproape sigur" ca vor urma şi alte audieri, intrucat "Basescu incearca sa conduca prin teroare". "Din punctul meu de vedere, domnul Dragnea a facut exact ceea ce trebuia sa faca – adica sa mobilizeze oamenii la vot – iar acum e chemat la audieri pentru ca şi-a facut datoria. Sunt aproape sigur ca vor urma şi alte audieri, pentru ca Basescu incearca sa conduca prin teroare. Intai şi-a asmuţit procurorii asupra oamenilor care au votat, iar acum incearca sa intimideze USL prin chemarea lui Dragnea la DNA. USL nu se va lasa intimidata de actiunile securistoide ale lui Traian Basescu", a precizat Hrebenciuc.

Stefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.