Ambasador român urmărit de FBI: Documente despre relația româno-americană

265

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, fostul dizident Mihai Botez, a fost urmărit de FBI până în 17 martie 1994 când ordinul de supraveghere a încetat conform deciziei Procurorului General adjunct al SUA de la aceea vreme. România era considerată până la aceea dată o țară ostilă. Documentele apar într-un volum apărut recent la București și semnat de Radu Ioanid, director la Muzeul Holocaustului din Washington D.C și care a transmis acceste documente spre publicare și FLUX 24.

 

Momentul încetării urmăririi de către FBI a ambasadorului Mihai Botez a survenit când România a intrat în anticamera NATO, în 1994.

Un alt document extrem de interesant este o întâlnire a ambasadorului României la aceea vreme în SUA, Mihai Botez, cu ambasadorul american la București  Alfred Moses în care oficialul american i-a prezentat 6 repere pentru o relație mai bună: precondiții pentru o integrare completă în Occident. Întâlnirea a avut loc în ianuarie 1995 la Ambasada americană din București.

Botez i-a replicat ambasadorului american că din cauza intrasingenței opoziției nu aveau altă opțiune decât să depindă de partidele extremiste (n.red- la aceea vreme era guvernul patrulaterului roșu cu PDSR (actualul PSD), PRM și UNPR).

În notă reprodusă de Ambasada SUA, Botez îi reproșa ambasadorului american că președintele de la aceea vreme, Ion Iliescu, nu era primit în D:C, așa cum se întâmpla cu președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, sau cu liderul opoziției Corneliu Coposu invitat la un Dejun de Rugăciune la Casa Albă.

Iliescu era înclinat să creadă că el și guvernul lui erau cumva umiliți de guvernul SUA, în timp ce oponenții lor politici și liderii unor state vecine mai înapoiate erau primiți cu brațele deschise, se scria în nota ambasadei SUA:

Ambasadorul american a replicat că percepțiile lui Iliescu sunt distorsionate, dar că va încuraja vizite oficiale la înalt nivel din ambele părți cu condiții.

Mai concret, ambasadorul american avea 6 condiții: guvernul să preia controlul PUNR și să blocheze accesul extremiștilor, guvernul să oprească concedierea primarilor și consilierilor opoziției, un țar economic care să ia decizii pentru atragerea investitorilor, rezolvarea revendicărilor minorității maghiare prin descentralizare, inființarea unei televiziuni private (n.red- la aceea vreme era monopol de stat), problema reabilitării Mareșalului Antonescu.

Ambasadorul Botez i-a replicat ambasadorului american că președintele Iliescu le poate accepta pe plan intelectual, dar că problema era instransigența opoziției și că pentru rămânerea la putere este nevoie de colaborarea cu partidele extremiste. 

La cinci ani dupa caderea lui Ceausescu relatiilor romano-americane nu se puteau dezvolta datorita unor probleme structurale de baza rezumate in acest document al Departamentului de Stat. Fostul disdent Mihai Botez justifica guvernul „patrulaterului rosu” prin „intransigenta opozitiei”.

Mihai Botez, Trei schițe de portret. Documente, Prefață de Dennis Deletant,volum semnat Radu Ioanid aduce documente și informații extrem de interesante pentru începutul anilor 90 și relația României cu Statele Unite ale Americii. 
Radu Ioanid editează o bogată colecție de documente, inclusiv documente inedite din arhive americane, pe care le însoțește cu un studiu extins, probîndu-și de fiecare dată afirmațiile cu surse documentare. Nuanțată și echilibrată, analiza sa se axează pe trei direcții principale: relația lui
Mihai Botez cu autoritățile române, cu autoritățile americane și cu Europa Liberă.
„E greu pentru cei care nu au trăit într-un sistem unipartit să evalueze gradul în care un astfel de regim se amesteca în viețile cetățenilor. Opoziția era ghidată de o analiză a riscurilor: ce putea oponentul să piardă dacă înfrunta regimul? Uneori, în ecuație intra și întrebarea cear putea cîștiga disidentul, în caz că putea cîștiga totuși ceva. Unde îl plasăm pe Mihai Horia Botez în acest spectru al analizei? Aceasta este sarcina pe care și-o asumă Radu Ioanid în acest admirabil și fascinant studiu de caz.”(Dennis Deletant)
RADU IOANID este directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaţionale a Centrului
de Studii Avansate asupra Holocaustului de la Muzeul Memorial al Holocaustului, Washington, D.C. De același autor la Editura Polirom: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989) (coord., 2008, 2013), Tragedia romilor deportaţi în Transnistria, 1942-1945 (în colab., 2009), Securitatea și vînzarea evreilor. Istoria acordurilor secrete
dintre România și Israel (editor, 2015).
Material preluat de pe flux24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ