Amendat de poliţie pentru alcool, bătut şi apoi jefuit

476

Hotărât lucru, Călin Sebastian Mocean din Câmpia Turzii este un mare ghinionist! A reuşit în doar câteva ore performanţa de a fi bătut şi jefuit, apoi amendat de poliţie pentru conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului. Totul, într-o „măiastră” orchestrare făcută de romii de pe strada Vasile Goldiş din Câmpia Turzii. Aceştia, susţine el, văzându-l beat l-au bătut, scoându-i doi dinţi şi i-au subtilizat suma de 1.400 de lei. Apoi au chemat poliţia care l-a găsit stând pe „locul mortului”, în propriul autoturism, după care i-a pus fiola, i-a ridicat carnetul şi i-a întocmit dosar penal…

 

Călin Mocean mărturiseşte, pe coridoarele I.M.L. Cluj că ziua de 6 martie a.c. a fost una dezastruoasă pentru el. Apoi, trece la povestirea şirului de evenimente nefaste pe care le-a trăit în ziua respectivă, zi care – întâmplător – a fost şi una de salariu: „Fiica mea în vârstă de 18 ani este căsătorită de anul trecut cu un băiat, român, care locuieşte alături de familie în colonia rromilor de pe Vasile Goldiş. Nu ştiu din ce motive s-au mutat acolo socrii, ginerele şi fiica mea dar eu am pornit în ziua respectivă spre aceasta, cu maşina proprie, ca să-i duc nişte bani şi s-o mai întreb puţin de sănătate. Dar, ghinion, mi s-a terminat benzina la numai 200 de metri de casa lor. Asta se întâmpla pe la ora 14.00”. Hotărât să se întoarcă la fiică şi la maşină ceva mai târziu, Mocean a dat fuga după benzină până în oraş, însă pe drum s-a întâlnit cu un prieten cu care a băut câteva sticle cu bere. Apoi, speriat că s-ar putea trezi cu maşina dezmembrată de către romi dacă ar lăsa-o acolo peste noapte, s-a întors în colonie, cu flaconul de benzină în mână.  Îşi continuă acesta relatarea: „Când aproape că am ajuns cu maşina la casa fiicei mele, m-am trezit înconjurat de rromii care ieşiseră din locuinţele lor modulare. Am ieşit să văd ce la trebuie, dar ei m-au luat la bătaie zicând c-am vrut să-i calc cu maşina şi, în timp ce mă băteau, mi-au sustras şi portofelul în care aveam 1.500 de lei, suma ce-mi mai rămăsese din salariu. Apoi, fără să ştiu eu au anunţat poliţia, iar poliţia m-a surprins chiar când stăteam pe locul din dreapta şoferului. După ce am fost legitimat şi mi s-a pus fiola, răstimp în care a apărut ca din senin şi portofelul – dar numai cu o sută de lei în el, restul de 1.400 fiindu-mi subtilizat. Am avut, recunosc, 0,90 miligrame pe litrul de alcool în aerul expirat, însă pentru că – vezi Doamne! – portofelul fusese găsit, poliţiştii n-au mai ţinut seama de reclamaţia mea privind bătaia şi jaful, aşa că şi-au făcut mai departe treaba în privinţa consumului de alcool. Acum am venit la I.M.L. fiindcă vreau să fac plângere penală împotriva rromilor pentru lovire şi tâlhărie şi după aceea să-mi angajez şi un avocat care să-mi susţină punctul de vedere în instanţă”. Curând, bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate între 16 şi 18 zile de îngrijiri medicale.

Referitor la acest caz, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj ne-a declarat următoarele: „Persoana respectivă este cercetată la această oră pentru consum de alcool la volan iar cu privire la alte fapte până la această oră nu este depusă nicio plângere la Poliţia Municipiului Câmpia Turzii”.

2 COMENTARII

  1. oooofffff…..este un caz fericit ca a scapat doar cu atata…..dar restul cetatenilor de ce nu vorbesc de tiganii din colonie???…de frica ca sunt protejatii primarului de cand a fost incendiul provocat tot de ei incercand sa fure curentul electric platit de cetatenii orasului…ce se intampla cu aceasta haita de tigani stim toti din oras…problema e a noastra….dar ca nu vrem sa o rezolvam asta e cu totul altceva….sau oare sa stam in baza primarului care de fapt i-a adoptat pt. o publicitate infantila avand in vedere aspectele publicate…peste putin timp o sa ajungem sa fim condusi de aceasta haita sau poate un birou de avocatura care sunt in sprijinul acestei haite…oricum vb multa saracia omului….dar castigul altora.. a tiganilor si a avocatilor…asta e…asta e ROMANIA….astia suntem noi….stam si rabdam….

LĂSAȚI UN MESAJ