Amenzi de 15.000 de lei la Untold

103

Peste 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.935 de lei, au fost aplicate la Untold în cea de a treia zi de festival, zi în care au fost înregistrate și peste 450 de persoane care au necesitat ajutorul echipelor mobile de paramedici aflate în perimetrul de desfășurare a evenimentului.

„Forțele de poliție și jandarmerie au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.935 lei, și 11 avertismente scrise. În cursul zilei de ieri au fost înregistrate 12 sesizări privind săvârșirea unor fapte penale. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităților de Parchet competente”, conform unui comunicat remis ieri de către Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj.

Potrivit acestei surse, în domeniul situațiilor de urgență, 487 persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor și asistență medicală în spitalul mobil, în punctele fixe pentru prim-ajutor și prin intermediul celor 11 echipe mobile de paramedici, ce patrulează în toate locațiile unde au loc activități ale festivalului.

În 15 cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, afecțiunile înregistrate fiind, în general, remediate pe loc.

„Nu au fost sesizate situații care să impună intervenția patrulelor mobile de prevenire și stingere a incendiilor din perimetrul festivalului în cea de a treia zi de desfășurare a acestuia”, se mai arată în comunicat.

Pentru buna desfășurare a acestui festival, activitățile de control pe domeniul prevenirii situațiilor de urgență vor continua, punându-se accent pe înlăturarea pe loc sau în timp foarte scurt a deficiențelor constatate.

Reprezentanții forțelor de ordine recomandă celor care urmează să participe la acest eveniment să-și supravegheze obiectele de valoare deținute, să evite implicarea în orice fel de conflict, să nu răspundă provocărilor, să nu consume băuturi alcoolice în exces sau alte substanțe interzise de lege și să nu ezite să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție sau jandarmerie, dacă au nevoie de sprijin sau dacă sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale.

Potrivit organizatorilor festivalului, în 3 august, care a fost prima zi a evenimentului, au participat peste 76.000 de persoane, iar vineri, peste 82.000. Organizatorii Untold au estimat o participare de peste 300.000 de persoane în toate cele patru zile ale festivalului.