ANALIZĂ: NATO – asumarea unei alianţe sau haină pentru vremuri grele

24
BRUSSELS, BELGIUM - MARCH 20: (----EDITORIAL USE ONLY – MANDATORY CREDIT - "NATO / HANDOUT" - NO MARKETING NO ADVERTISING CAMPAIGNS - DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS----) NATO member states' flags waving outside the NATO's new headquarters in Brussels, Belgium on March 20, 2018. NATO / Handout / Anadolu Agency

NATO a fost soluţia salvatoare pentru securitatea României la sfârşitul Războiului Rece. Finanţarea şi îndeplinirea criteriilor asumate la aderare au fost abordate conjunctural.Agresiunea Rusiei din Crimeea a readus în atenţie importanţa apartenenţei la NATO pentru securitatea naţională.

Pentru un viitor sigur în Alianţă, România trebuie să respecte cerinţele minime de credibilitate. Analiza Strategică a Apărării înseamnă responsabilitate şi seriozitate.

Sfârşitul epocii comunistoide în România s-a petrecut în mod violent, cu implicarea directă a forţelor armate, divizate şi învrăjbite prin implicări mai mult sau mai puţin binevoitoare pentru poporul român. Atunci, la începutul anilor ’90, unii lideri politici şi militari încă mai vedeau ca unică şansă pentru stabilitatea ţării intervenţia Uniunii Sovietice (încă în funcţiune!). În contrapartidă, forţele politice de opoziţie (embrionare) trebuiau să prezinte o altă opţiune, dar susţinerea occidentală a fost destul de firavă. Încă se simţea efectul şerveţelului pe care se făcuse împărţirea influenţei la Moscova, între Stalin şi Churchill.

Prăbuşirea Uniunii Sovietice, de jure la 26 decembrie 1991 şi de facto după eşecul loviturii de stat din 19-21 august 1991, a fost considerată de Vladimir Putin încă din 2011, din poziţia de premier, cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut. Declararea independenţei Federaţiei Ruse la 12 decembrie 1991 a fost decisivă pentru colapsul epocii sovietice, aceasta a fost calea prin care majoritatea populaţiei ruse şi-a imaginat că poate să scape de comunism. Dorinţa de independenţă era marcată de teama de bolşevism, asociat cu sărăcia, cozile la alimente, lipsurile de tot felul, inclusiv a libertăţii de exprimare, mişcare, de a-şi decide singur soarta.

Această teamă a caracterizat societatea rusă timp de mai bine de un deceniu şi a determinat mai multe concesii făcute statelor democratice, începând cu acceptarea unificării Germaniei (încă din perioada Gorbaciov), până la Acordul NATO-Rusia. În acelaşi registru se poate înscrie şi Memorandumul de la Budapesta, din 1994, tratat internaţional între Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia pentru dezarmarea nucleară a Ucrainei şi prevede garanţii de securitate a independenţei sale şi integrităţii teritoriale.

Încă de la declararea independenţei sale ca stat în 1991, atitudinea Federaţiei Ruse faţă de NATO a fost cooperantă, dar relaţia dintre NATO şi Rusia s-a bazat pe un parteneriat complex şi dificil. Iniţial, cooperarea dintre NATO şi Federaţia Rusă s-a realizat în cadrul Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic. În 22 iunie1994, Federaţia Rusă a aderat la Parteneriatul pentru Pace (PfP), iar la Summit-ul NATO de la Paris în 1997, a fost semnat Actul Fondator privind Relaţiile Reciproce de Cooperare şi Securitate. Consiliul NATO-Rusia (NRC) a fost înfiinţat la 28 mai 2002, la Summit-ul NATO de la Roma. Această structură a fost stabilită pentru îmbunătăţirea cooperării dintre NATO şi Federaţia Rusă pe probleme de apărare şi politica de securitate.

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ