Anca Jurma, primele declarații în calitate de procuror-șef interimar al DNA

111

Anca Jurma, delegată ca șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru o perioadă de șase luni, a susținut declarații de presă în cadrul ceremoniei de predare-primire a mandatului de procuror-șef DNA.

„În primul rând, vreau să mulțumesc conducerii Ministerului Public, domnului procuror general pentru susținerea pe care o arată în mod constant Direcției Naționale Anticorupție. De asemenea, îi mulțumesc doamnei Laura Codruța Kovesi pentru întreaga activitate desfășurată în fruntea DNA.

DNA este atât o parte a sistemului judiciar românesc, cât și o autoritate națională anticorupție, în sensul convenției ONU împotriva corupției. Direcția are o răspundere majoră în îndeplinirea mandatului pe care legea i-l conferă, și anume combaterea corupției la nivel înalt. DNA va trebui să rămână în continuare o instituție independentă și relevantă atâta timp cât România încă se confruntă cu fenomenul corupției.

În ceea ce mă privește, voi încerca, atât cât îmi va sta în putință, să asigur un interimat echilibrat, să continuăm, împreună cu colegii din DNA, munca pe care această instituție a început-o acum 15 ani. Acordăm o prioritate absolută respectării normelor procedurale, standardelor europene și internaționale și drepturilor fundamentale ale cetățeanului”, a declarat Anca Jurma.