Mulţi studenţi clujeni afirmă că Hink HR, companie de recrutare în domeniul resurselor umane, angajează tineri pe o perioadă de o lună în care lucrează fără a fi plătiţi, ”perioada de probă”, aşa cum o numesc reprezentanţii firmei. După ce sunt daţi afară pe motiv că nu sunt potriviţi pentru job, compania caută din nou alţi oameni să le muncească gratis.

”Hink-ul există doar pentru asta, de a rula tineri care nu au mai lucrat şi se folosesc de ei, atât la Hink, cât şi la Edil Imobiliare şi Ziki Network. Tinerilor care ajung acolo li se cer tot mai multă dăruire pentru companie şi fără bani, iar pe lângă acest lucru ţi se cere să faci şi alte munci care nu sunt în aria job-ului tău”, spune unul dintre tinerii care au experimentat compania.

 

Compania Hink HR se ocupă de recrutare şi selecţie, dezvoltare şi formare atât personală cât şi profesională. Firma o are ca şi administrator pe Dana Mureşan şi ca asociaţi pe Vasile Miron şi Carmen Mihalea Miron.

Mulţi clujeni îşi povestesc experienţa cu Hink HR, precizând totodată că firma recrutează oameni pentru agenţia imobiliară Edil şi Ziki Network, firmă ce se ocupă de activităţi de realizare a soft-ului la comandă, ambele firme fiind administrate de Vasile Miron, menţionat mai sus.

 

”Ţeapa”, cum o numesc cei trecuţi prin experienţă, datează de câţiva ani. Compania Hink HR încă funcţionează, iar pe site-urile care îţi oferă locuri de muncă observăm că Hink HR caută constant oameni pentru posturile veşnic libere şi actualizate zilnic.

 

 

Din culisele Hink HR

Vă prezentăm câteva dintr-o poveştile celor care ”au căzut în capcana” Hink HR. Am stat de vorbă cu Andreea, care mi-a povestit experienţa neplăcută cu cei de la compania Hink HR, unde a lucrat timp de o lună fără a fi plătită, iar la sfârşitul lunii i-a comunicat că nu este potrivită pentru job.

”Experienţa mea cu Hink HR a fost una neaşteptată şi neplăcută din cauza faptului că mi-am irosit câteva săptămâni lucrând nouă ore pe zi, câteodată chiar şi mai mult. Am fost (semi)angajată pe postul de content writer, mi s-a spus că este o perioadă de practică cu posibilitate de angajare. Mi se spusese în interviu că sunt două săptămâni de probă, dar în contract erau trecute patru sau cinci, nu-mi amintesc exact.

Acest post avea ca şi responsabilităţi monitorizarea tuturor site-urilor de socializare, blog ş.a.m.d. Toate acestea le făceam cam în două ore maxim pe zi, iar în restul orelor traduceam texte biblice din română în engleză, pentru că aşa mă rugase domnul Miron. Ce legătură aveau acele texte biblice cu firma Ziki, numai dânsul ştia probabil, pentru că nimeni nu găsea vreun sens. Însă eu îmi făceam datoria şi mă simţeam bine la locul de muncă deoarece era un colectiv tânăr şi harnic şi se crea o atmosferă plăcută de lucru.

Salariul nu era mare, era 800 de lei, dar eu fiind la început eram mulţumită. Asta am făcut timp de o lună de zile, după care mi s-a spus că nu sunt potrivită pentru acest job, drept urmare nu am fost angajată. La câteva zile am aflat că şi o fată care era angajată de un an de zile au concediat-o fără preaviz, fără nimic.

Sunt convinsă ca domnul Miron şi soţia dânsului angajează pe bandă rulantă tineri cărora li se promite un loc de muncă, ca după o perioada scurta de timp să îi dea afară fără nicio atenţionare înainte”, ne-a povestit Andreea L.

 

Şi Liana a aplicat la Hink HR, însă până la urmă nu a acceptat niciunul dintre job-urile prezentate motivându-şi decizia prin faptul că nu sunt destul de transparenţi în ceea ce privesc detaliile ce ţin de contract.

”Am fost la un interviu la „vestita” firma de recrutare HINK. Am aplicat pentru jobul de asistent relaţii cu publicul. Am ajuns la interviu unde o domnişorică cu aere de om de recrutare se prezintă pe sine, firma Hink şi într-un final şi postul pentru care am aplicat. Am aflat ulterior că job-ul era pentru Edil Imobiliare, şi întrebând-o despre orele de lucru mi-a zis că sunt opt ore + o oră pauză de masă, deci nouă ore, nu cum a zis ea iniţial opt ore. Detalii despre cum v-a stipula în contractul individual de muncă, adică dacă vor fi trecute opt ore sau nu, nu mi-a putut da detalii. Despre salar, iar nu am aflat nimic pentru că acestea sunt confidenţiale. Pur şi simplu i-am spus că eu în aceste condiţii nu mi se oferă dreptul de a alege dacă doresc să vin şi la următoarea întâlnire sau nu pentru că nu cunosc nişte detalii esenţiale pentru un viitor angajat (salar, ore trecute în contract). Am refuzat din start oferta de lucru pentru jobul de asistent, iar ea mi-a zis că mai are un post de secretară şi dacă m-ar interesa. Am rugat-o să-mi povestească despre postul respectiv şi la final mi-a zis că din acest post se poate avansa la cel de asistent relaţii cu publicul, adică cel pe care în urmă cu cinci minute l-am refuzat. I-am zis că denumirea pe care o folosesc ei de asistent este de fapt agent imobiliar, iar ea s-a eschivat în a-mi răspunde… mi s-a zis că voi participa la un training de două săptămâni: o săptămână lucru de birou, o săptămână munca de teren însoţită de un agent de-al lor. Mie personal mi s-a părut o firmă de recrutare foarte slab pregătită, dar pretenţii de firmă internaţională. Detaliile ce ţin de contract le-aş fi aflat după a5a întâlnire, ceea ce mi se pare nu tocmai ok pentru mine ca şi viitor angajat al unei firme cu un aşa de mare renume cum spun ei. Cine nu are nimic de ascuns îţi dă aceste detalii cel puţin la al2lea interviu nicidecum la al5lea.
În final i-am zis că nu mă interesează nici unul dintre joburile prezentate, motivându-mi decizia prin faptul că nu sunt destul de transparenţi în ceea ce privesc detaliile ce ţin de contract”, povesteşte Liana.

 

 

Gogoşile vândute de companie

Persoanele trecute prin experienţa Hink HR nu recomandă nimănui această companie din motiv că ”te vrăjesc că sunt serioşi”, iar după mai multe etape ale interviului urmează o perioadă de probă, training neplătit timp de o lună.

”Acolo e un haos, au o grămadă de posturi gen: consultant resurse umane, secretară, recrutor, back office, front office, asistent relaţii cu publicul şi practic nu e nicio diferenţă între poziţiile astea, pentru că toată lumea face acelaşi lucru. De multe ori nu ajungi pe postul pentru car ai aplicat, îţi spun că profilul tău a fost analizat şi te redirecţionează către un alt job care, spun ei, ţi se potriveşte mai bine. Toată lumea postează anunţuri şi se zbate acolo pentru cât mai multe CV-uri, că doar trebuie să îţi atingi target-ul şi apoi să suni lumea şi să o vrăjeşti, cu hârtiuţa în faţă.

Îmi pare foarte rău de fetele care termină psihologia şi cred că acolo e un job în care te poţi dezvolta ca profesionist, poţi să ai studii liceale, să fii zidar, femeie de serviciu, pentru că natura muncii e la mintea cocoşului, o munca de rutină, super plictisitoare, un mediu stresant şi o muncă prost plătită, în cazul în care se şi plăteşte.

Eu am suportat doar o săptămână „training-ul”, care e de fapt munca propriu-zisă. După o săptămână mi-am dat seama cum merg lucrurile acolo şi cum se rulează oamenii. Ei tot au job-uri active şi încă de multă vreme. Oare nu au găsit încă oamenii potriviţi? Sau oamenii nu rămân prea mult… ”, încheie Cristina B.

 

Andrei: ”Toţi au lucrat gratis după care au fost lăsaţi cu ochii în soare”

”Am avut şi eu nişte întâlniri cu cei de la Hink HR. Mi-am început cariera în IT şi am avut parte de experienţe bune şi rele. Am aplicat la Hink HR pentru un post în suport IT şi am mers foarte bucuros la primul interviu unde mi s-a dat un test de sisteme de operare format din trei întrebări deschise extrem de stupide. Mi s-au acordat cinci minute după care a început o prelegere lungă despre cât de tari sunt ei.
M-au sunat să vin la al doilea interviu unde mi s-a propus un post mai „lejer” de spammer pe net pe care l-am refuzat. Am fost chemat din nou la interviu de o altă colegă care a vrut sa înceapă din nou acelaşi proces. I-am explicat ca am mai fost de două ori la Hink, am refuzat postul de „Operator date” care însemna să intru pe forumuri şi pe alte site-uri şi să fac reclame la Hink.

Pe urmă, am aplicat prin mail la un job de la Ziki cu CV-ul ataşat şi am primit un răspuns automat de la ziki.ro şi de la Hink prin care mi se cerea să intru la ei pe site ca să-mi completez CV-ul.

Acum ceva vreme mi-am luat un job part-time în imobiliare ca să fac un ban în plus şi acolo am întâlnit câţiva foşti angajaţi de la Edil/Hink. Mi-au spus că toţi au lucrat gratis în internship după care au fost lăsaţi cu ochii în soare. Ba mai mult, pe un coleg l-au ţinut două luni pentru că a reuşit să facă vânzări imobiliare. Aţi ghicit, pe gratis!”, povesteşte Andrei N.

 

 

Reporterul Gazeta de Cluj la interviul Hink HR

Accesând www.ejob.ro, am observat că firma de recrutare Hink îşi actualizează zilnic locurile de muncă pe care le oferă. Pentru a ”testa terenul” şi a verifica informaţiile oferite de tinerii clujeni, am decis să aplic pentru un job. Aşadar, luni, 19 septembrie 2016, mi-am depus CV-ul la Hink HR pentru postul ”Office jobs – Secretariat/ Administrativ”. Marţi, 20 septembrie, am fost sunată de către Laura Sturz cu care am stabilit de comun acord un interviu pentru miercuri, 21 septembrie la ora 11:00 pe strada Iuliu Maniu nr. 18, la sediul Hink HR. Am ajuns la interviu – neprecizând-mi actualul job de reporter la Gazeta de Cluj – unde domnişoara Viktoria Vereş, ce lucrează la Hink pe departamentul HR m-a întâmpinat. S-a prezentat pe sine, firma Hink şi într-un final postul pentru care am aplicat. Într-adevăr, cum au mai spus şi alţii, jobul era la Edil Imobiliare, firmă administrată de Vasile Miron.

Apoi mi-a oferit informaţii despre compania Edil, ”o firmă de imobiliare pe piaţa muncii de 25 de ani, fiind cunoscuţi unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute agenţii de imobiliare din Cluj-Napoca care se ocupă de intermedierea tranzacţiilor imobiliare”. Mi-a explicat că postul de secretară este, atenţie, în mare parte muncă de birou, cu o mică parte de teren. Mi-a explicat şi cum sunt împărţite atribuţiile pe partea de birou (gestionarea bazei de date, introducerea anumitor informaţii noi, promovarea anunţurilor etc), pe urmă mi-a explicat celelalte atribuţii ale secretarei, şi anume, invocându-mi motivul că acum e o perioadă aglomerată, agenţii imobiliari probabil vor fi plecaţi pe teren, iar secretarele sunt nevoite să meargă şi ele pe teren, ”doar să prezinte un apartament, nu e vorba de vânzare sau cumpărare, e vorba de chirie, mai prezinţi un apartament, asculţi clientul ce îşi doreşte”. Pe scurt, faci treaba unui agent imobiliar, diferenţa e că nu eşti remunerat pentru munca aceasta, nu ţi se cuvine comisionul unei eventuale închirieri. Când am întrebat de salariu, domnişoara Viktoria Vereş a hotărât sa-mi răspundă prin a-mi prezenta orarul agenţiei.

În final, mi-a precizat că acesta este doar primul interviu şi că voi fi contactată în zilele următoare, însă nu am plecat înainte de a-i pune şi eu domnişoarei câteva întrebări. Am început prin a-i zice că sunt o mulţime de review-uri proaste, prezentându-i întâmplările relatate mai sus de câţiva dintre tinerii care au experimentat Hink HR.

După ce a înghiţit în sec, Viktoria Vereș mi-a explicat: ”Problema cu internetul e ca şi cum te doare ceva, cauţi pe internet şi te vindeci singură. Eu zic că trebuie văzut cu ochii tai. Despre perioada de training vă spun exact cum îi, şi aceste lucruri le spun oricărei persoane, nu numai dumneavoastră: două zile după ce aţi acceptat oferta, veţi avea training de la 11:00 la 14:00-16:00, maxim. După training-ul teoretic, se va da o testare, iar după începe perioada de practică ce durează două săptămâni cel mult şi după se face angajarea propriu-zisă”.

hink

Pe urmă, am întrebat-o dacă perioada de probă va fi plătită. (n.r. – Specific că ”perioada de probă se stabileşte la încheierea contractului individual de muncă, iar pe durata perioadei de probă, salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii”, se arată în Codul Muncii). Răspunsul a fost negativ şi explicat motivându-mi că unele persoane au nevoie de mai mult timp să înveţe, deci nu ar fi fair-play faţă de celelalte persoane.

I-am amintit de cazul Andreei, care a lucrat o lună în probă, deşi iniţial i s-a spus că va lucra doar două săptămâni, la sfârşit fiindu-i plătită munca cu mulţumiri pentru colaborare.

”Eu nu ştiu când s-a întâmplat asta, eu de jumătate de an lucrez la firmă şi până acum nu am întâmpinat aşa ceva. Trebuie să te uiţi şi cât de corecte sunt acele informaţii”, m-a sfătuit angajata Hink HR.

viktortia-veres

Viktoria Vereș, angajata companiei Hink HR

 

 

Ce zic reprezentanţii Hink HR?

Am contactat-o telefonic pe Dana Mureşan, administrator Hink HR SRL și i-am făcut cunoscute afirmaţiile tinerilor care susţin că au fost înşelaţi de companie, spunându-i de asemenea că m-am prezentat personal şi la un interviu la Hink HR în data de 21 septembrie.

dana-muresan

Dana Mureșan, administratorul firmei Hink HR

Doamna Mureşan m-a asigurat că Hink HR recrutează oameni pentru alte companii şi ce se întâmplă de-acolo nu e responsabilitatea Hink HR. I-am amintit că tinerii au fost recrutaţi pentru Edil Imobiliare sau Ziki, deci pentru domnul Vasile Miron care administrează aceste firme, acelaşi Vasile Miron care este asociat la Hink HR. Doamna Dana Mureşan a specificat că nu se recrutează numai pentru domnul Miron, ci şi pentru alte firme. I-am cerut dânsei să-mi exemplifice alte firme în afară de cele administrate de Vasile Miron. Nu am primit niciun răspuns. De asemenea, i-am cerut politicos, doamnei Mureşan numărul de telefon al domnului Vasile Miron. Aceasta m-a asigurat că va lua legătura cu el, iar în cazul în care dânsul va fi de acord să vorbească cu mine, îmi va transmite numărul printr-un mesaj, lucru ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, înţelegem că domnul Miron nu doreşte să ne dea un punct de vedere.

vasile-miron

Vasile Miron, administratorul firmelor Edil Imobiliare și Ziki Network și totodată asociat la Hink HR

carmen-mihaela-miron

Carmen Miron, soția lui Vasile Miron, administrator și asociat la SC Ziki Network SRL și asociat la Hink HR

 

46 COMENTARII

  1. Perfect adevărat! In sfârsit a scos cineva la iveală adevărul despre firma asta. De cateva ori am aplicat la un post de asistent manager/secretar si la interviu mi s-a spus ca de fapt e post de agent imobiliar. Problema e ca acum pe site-uri cu anunturi nu iti mai dai seama când sunt postacii lor, pentru ca au scrise doar prenumele si aplici neștiind ca de fapt sunt ei.

  2. Doamne, mă mir că ABIA acum, în 2016, apare acest articol!
    Am trecut şi eu pe acolo acum vreo doi ani.
    Găsisem pe net jobul ideal (unul dintre primele la care am aplicat), junior trainer nu-mai-ştiu-cum îi zicea, dar ştiu că m-am entuziasmat pentru că în anunţ menţiona că NU caută oameni cu experienţă.
    Şi m-am îmbrăcat frumos şi aproape mi-am rupt picioarele pe tocuri, emoţionată fiind.
    Odată ajunsă acolo am fost lăsată să aştept 15 minute într-o sală unde mă simţeam filmată şi puteam să jur că aşa e, ca să apară apoi o tanti care îmi spune că jobul pentru care am aplicat nu mai e disponibil, dar CV-ul meu se potriveşte perfect profilului de agent imobiliar pe care ei îl caută. Iar dacă îmi iau permisul (a lăsat să se înţeleagă că ar trebui să fiu onorată) ei îmi dau chiar şi maşină de servici!
    Noroc că m-a salvat corpul meu, mult prea conştient încă de pe atunci, când mi s-a făcut greaţă şi am fugit mâncând pământul.
    Naivitatea mea de atunci şi faptul că nu ştiam să înţeleg semnalele corpului mi-a permis să mă simt incompetentă pe moment şi să deduc că am fost un eşec.
    Am înţeles, doar după ce mult timp a trecut, şi alţi prieteni au călcat pe la HINK HR, că, din contră, ar trebui să fie una dintre experienţele pentru care sunt recunoscătoare şi mă simt norocoasă, dar nu pot să nu mă gândesc la alţii, mai ales tineri la început de carieră, care n-au avut norocul meu.

  3. Am trecut prin experiența lor de recrutare, care mi s-a părut a fi nefirească încă de la primul contact. Aplicasem pentru un anume job din sfera marketingului, iar la interviu mi-au vorbit despre cu totul altă poziție de secretariat, din cadrul companiei de imobiliare. Nici măcar nu știu dacă este legal să faci așa ceva. Au încercat să mă păcălească cu diverse promisiuni (posibilitate de creștere în cadrul companiei, posibilitate de creștere a salariului în funcție de performanțe etc).

    Am refuzat să mă prezint la următoarea întâlnire, care viza participarea la niște traininguri. Am mai fost contactată ulterior, ca urmare a aplicării mele la diverse joburi, aplicare imaginară, de altfel. Este o companie de care nu mai vreau să aud.

    Problema este că am auzit povești similare cu a mea și din gura altor studenți proaspăt ieșiți de pe băncile facultății. Neexperimentați fiind, au acordat credit promisiunilor companiei. Astfel, după o lună lucrată, au realizat că nu au făcut decât să cheltuiască bani pe mâncare și transport, în loc să primească un salariu.

    Rușine oamenilor ce profită de naivitatea celor neexperimentați. Sper ca articolul acesta să scoată la iveală toate aceste probleme și semnalul de alarmă să ajungă la autoritățile responsabile (oricare ar fi acelea).

  4. Si eu am fost contactata sa merg la un interviu pentru postul de secretara pentru firma Edil, si am fost pe data de 22.09.2016 insa absolut totul mi s-a parut bizar la ei. Pe mine nu m-au acceptat deoarece am cerut o remuneratie mult prea mare pentr cat isi permitea firma sa ofere!

  5. Si eu am fost la el. Ce nu ati specificat este cum sediul este intr-o curte infecta si insalubra, care miroase puternic, ca interviul se face intr-un open space dubios si insalubru, detalii care sper ca vor speria alti candidati potentiali. Eu am decis sa nu accept pozitia, sper ca nimeni sa nu mai fie inselat de ei pe viitor.

  6. Acum in urma cu 1 an si ceva mi-am depus CV-ul pentru un post in domeniul Marketing-ului si „norocul” meu a fost sa fiu sunat in aceiasi zi. Am fost felicitat in mod corporatist pentru faptul ca m-au ales dintr-o serie de candidati, dupa care am fost chemat la interviu.

    O data ajuns in gangul de pe Iuliu Maniu, am intrat intr-o cocioaba de sediu improvizat a Hink HR si am fost pus sa astept vreo 15 minute, pentru ca mai aveau si alte persoane la interviu. In timpul interviulu, nu mi-a fost prezentata firma la care se presupunea ca voi lucra; am discutat doar de experienta mea si de ce sarcini va trebui sa indeplinesc, lasandu-mi de foarte multe ori impresia ca firma e super dibioasa. (pana la urma ce ai de ascuns ca sa nu te prezinti ?)
    Dupa asa-zisul „interviu” am fost sunat si mi-a fost trimis un mail corporatisto-motivationist fiind felicitat din nou pentru performanta obtinuta si chemat la un alt interviu.

    Surprinderea cea mare a fost cand, ajuns la al doilea interviu, sa constat ca mai sunt inca alti 7 candidati pe laga mine, cu care va trebui oarecum sa „ma iau la intrecere” pentru respectivul post. Dupa lungi discutii corporatiste cu „marele director” Vasile Miron, o groaza de intrebari legate de cariera si alte prostii motivationiste, intr-un sfarsit am aflat ca firma pentru care se presupune ca va trebui sa lucram, era defapt Ziki, companie care era se pare la inceput de drum de aprox. 1 an, iar acum aveau nevoie de oameni de vanzari si oameni de Markenting.
    Dupa interviu mi s-a promis ca voi lucra la ei, insa prima luna va fi de proba (cu toate ca aveam experienta in Marketing), urmand ca de abea doar din a doua luna sa fiu platit cu o suma… din nou necunoscuta. Deci practic mi-au propus sa ma imi pierd o luna din viata lucrand pentru ei gratis, ca mai apoi sa nu am siguranta ca voi fi angajat si in cazul in care voi fi angajat, nu aveam nici cea mai mica ideea daca imi va fi pe plac sau nu ofera financiara.
    Dupa o saptamana, am fost din nou resunat si mi-a fost propus sa lucrez de fapt la Edil, ca agent imobiliar, la fel, prima luna de proba-gratis, dupa care foarte mult bullshit corporatist prin care vroiau sa ma faca sa inteleg ca este sansa vietii mele si de aici ma voi duce spre culmile succesului… pacat ca marele „director” nu si gasit prostul.

    In aceiasi situatie au mai fost si alti colegi de ai mei de facultate. Se pare ca rahatul asta de firma care practica un stil „smecheresc” de conducere si de recrutare de anii ’90 (cand se dadeau cele mai mari tepe in Romania), cauta doar tineri stundeti si tineri nou veniti in Cluj, astfel in cat sa nu mai fi auzit de ei.

    M-am saturat de astfel de tepari si smecherasi care au impresia ca le mai merge si in 2016 cu invarteli de genul asta.
    Ma bucura un astfel de articol si sper ca toti cei care vor sa aplice la Hink HR sa gaseasca prima data articolul asta!

  7. Ma bucur pentru acest articol, din pacate tot ce se prezinta mai sus este adevarat. Am fost angajatul lor pentru 8 luni si am cam vazut in mare tot ce fac ei acolo( hr, imobiliare sau pe it), isi bat joc de tinerii fara bani care sunt disperati pentru un job; fac fraude sau ilegalitati, un simplu exemplu e salariul pe care practic il primesti la negru iar tu figurezi cu 2 ore in contract fara alte drepturi. Esti tinut in sedinte in care Miron iti explica ca nu esti suficient de bun si trebuie sa dai mai mult pentru firma…iar cand si-au gasit o alta persoana pt un internship fara plata te dau afara in aceasi zi chiar daca printr-o minune ai ceva vechime in firma lor. Sunt foarte multe exemple in care acestia isi bat joc de oameni. Cred ca domnul Miron a facut ceva specializare in Corea de Nord pentru a exploata oameni dupa modelul lor.

  8. am stat la ei aproape un an, ulterior am aflat ca nu am avut nici macar contract de munca inregistrat la finante… Ma mir ca acesti oameni(Mironii) , nu sunt la inchisoare…

  9. Am lucrat putin peste 6 luni la ei. Eram proaspat absolvent de facultate, am fost prostit. Mi-au promis multe. Am zis sa accept, sa incerc. Am ajuns agent imobiliar. Lucram peste program, ajungeam sa lucrez si cate 10-11 ore pe zi. Cu ce m-am ales ? Cu nimic. Cu bani si vreme pierduta. Imi vine sa plang de nervi! Au fost luni cand mi-au dat 250 lei. Au fost luni in care mi-au dat 1000 lei. Lucram 6 zile pe saptamana.
    Am fost prost! Mare prost ca m-am lasat prostit si am stat asa de mult timp la ei.
    Imi promiteau, ca o sa fiu bine, ca o sa ma plateasca, ca….sa raman, sa trag tare.

  10. Daca acela este sediul lor in acea cladire darapanata si jegoasa din fotografie, e clar ca trebuie sa-ti dai seama ca respectiva companie nu este serioasa si plateste prost, daca plateste, din start iti dai seama ca e ceva dubios pe acolo.

  11. Am lucrat si eu acolo(Edil, acum 4-5 ani) aproximativ 1 an, pe postul de programator(cotract pe 2h, lucram cel putin 8).Inca nu aparuse Hink, dar lucrurile astea se intamplau de mult timp, se angajau agenti imobiliari pe banda rulanta. Am fost plecat 2 saptamani in concediu si cand m-am intors jumatate din agenti erau noi. In afara de tepe si de umilit agenti imobiliari sau colegele de la depatamentul juridic, VM nu prea se pricepea la nimic. Noi(departamentul IT) aveam noroc, nu intelegea mare lucru. Cel mai penibil lucru era cand facea sedintele dinainte de Craciun sau Paste, cand aduna pe toata lumea intr-o sala si dupa ce isi termina laudele ii punea sa citeasca din Biblie. In acea perioada facea ceva master ce tine de religie si de multe ori se credea pastor, iar descutiile deviau mult de la subiectul initial. Nu recomand nimanui sa se angajeze acolo, evitati tot ce inseamna Edil, VM, Hink sau alte firme deschise si inchise peste noapte care il au asociat de VM.

  12. Mi-am muscat-o si eu cu ei… Din pacate pt mine, am reusit sa stau chiar mult acolo, vreo 3-4 luni. Pentru ca ma descurcam, le-am facut si vanzari si multe inchirieri si le convenea sa profite pe spatele meu. Bineinteles ca banii care-mi reveneau mie, nu-mi ajungeau nici de cheltuielile cu chiria si facturile. Dupa ce vedeau ca te descurci, te puneau sa-ti faci PFA, ca sa nu-ti mai dea nici macar acei 250 lei salariu (exact atata era trecut in contract deoarece acolo scria ca lucrezi 2 ore pe zi). Penibili

    • Ce conteaza daca sunt clujeni sau nu? Clujul daca ar ramane numai cu adevaratii clujeni nu ar fi nici macar pe jumatate de dezvoltat fata de cat este acum. Urat din partea ta cu ce spui…sa stii ca eu m-am nascut in Cluj Napoca, deci sunt clujeanca!

  13. Eu am lucrat la Edil mai multi ani, timp in care am castigat multi bani si am primit salariul la timp intotdeauna. Cei care va plangeti, probabil nu ati avut rezultate bune si atunci nici o firma nu o sa va plateasca sa nu faceti nimic. Nu inteleg ca va agitati atata. Din experienta mea, nu regasesc nimic din ce ati publicat in articol.

    • Dragă (probabil) angajată Hink HR & co,

      Nu te mai obosi să lași comentarii înregistrându-le de pe adrese diferite de mail/gmail, eu văd adresa ta de IP. Dacă ai un argument valid prin care să demonstrezi contrariul celor scrise, le accept și le aștept cu drag. Nu te mai ascunde după deget. O seară frumoasă!

    • @Anonim hai lasa vrajeala ca stiu exact cum se procedeaza…cum apare ceva negativ despre voi repede faceti sedinta si incercati sa ascundeti sub covor mizeria, sa bagati voi comentarii pozitive… ca doar exact asta mi s-a cerut si mie cand eram la voi. Oricum presupun ca esti unul din pupincuristii lui Miron care inca lucreaza acolo si ii face pe plac marelui lider. Exact acelas mesaj ai lasat si pe undelucram .ro si pe un alt ziar local. Faza cu ‘nicio firma nu va plateste’ e o alta aberatie…toti colegii mei de la Edil au ajuns sa lucreze pe pozitii mult peste ce ofera firma minune Edil. Dovada clara cat de penibil a ajuns Edil e exact comentariul tau stupid care culmea nimeni nu o impartateste… probabil ai postat de frica marelui lider Miron . Am stat 8 luni si am vazut toate departamentele si nimic pozitiv nu e de zis…e trist ca inca mai exista Edil, dar ma bucur ca sigur acest articol a creat agitatie in stomacul lui Miron.

  14. Si eu sunt patita cu ei, am aplicat pe internet la o pozitie de ,,Asistent relatii cu publicul”, am fost sunata si chemata pt un interviu. Nu aveam de unde sa stiu ca dupa acest interviu o sa mai inmeze inca vreo 3-4 interviuri, interviu de grup, interviu indivual, test si mult altele. Dupa o perioada de o saptamana irosita in care domnul Miron a povestit cat de frumos este si cati de multi bani a castigat el prin munca dedicata, a urmat practic interviul final, urmat de un test si dupa aceea de inca o discutie. Intr-un final mi s-a spus ca am fost angajata, doar ca aceasta angajare era conditionata de un contract in care erai obligat sa te inregistratezi ca si PFA. Pt ce, inca nici in ziua de astazi nu am inteles, doar ca totul era foarte in ceata, iar cand se cereau explicatii aditionale, se incerca ocolirea acestui subiect. Pe scurt, niste mincinosi.

  15. Incep prin a aproba al treilea comentariu, e de mirare ca acest subiect ajunge public abia in 2016.Am lucrat si eu in acesta firma cativa ani(pe vanzari), a fost cel mai mare sut inainte pe care il putem primi.La vremea respectiva existau standarde in recrutare, pregatire, comportament fata de clienti.Intre timp oferta de colaborare fiind atat de slaba/jalnica: candidatii buni refuzau colaborarea, in consecinta cam oricine era acceptat, in consecinta nu toata lumea era potrivita sa faca tranzactii de imobile deci si clientii au fost tot mai nemultumiti de servicii. Conducerea nu da 2 bani pe angajati, ca dovada sunt miile/zecile de mii de contracte de munca incheiate si desfacute de firmele familiei M.Chiar daca a reprezentat pentru mine cea proasta experinta de colaborare(financiar, management, orar, costuri, etc) a fost printre cele mai utile ca experienta de viata, nu o regret.Concluzia o stiti, nu urez nimanui sa lucreze in astfel de conditii.Apropo Dana Muresan incearca sa iesi din „sistem”, ai multe calitati si meriti mai mult…

  16. Am patit-o si eu. Au avut postat pe OLX doua anunturi: asistent resurse umane si consultant resurse umane. Precizez ca aici nu se da nici o informatie despre ce firma e vorba (ceea ce e foarte des la anunturile postate). Acum interviurile se tin la ANEVA HUMAN RESOURCE str. Iuliu Maniu nr.13….si tot aici afli ca de fapt e vorba de postul de agent imobiliar…

  17. si eu am fost sunata astazi de catre Anexa Hr, pentru un post de asistent relatii cu publicul. Si nici macar nu am aplicat pentru asa ceva si imediat mi s-a parut suspect. Este o firma de recrutare(asa s-a si prezentat), care are legatura, cel mai probabil cu HINK HR, pentru ca in ultimul timp pe ejobs nu mai sunt anunturi publicate de catre hink. Povestea cu hink e foarte veche si foarte cunoscuta, desigur ca nu ma voi prezenta la interviu, asta pentru ca le cunosc istoria si cativa prieteni au avut ghinionul de a participa la interviuri cu ei. Mare grija, studenti si tineri care nu aveti experienta pe piata muncii! pune-ti cat mai multe intrebari si chiar daca suna pompos postul, nu fiti naivi! pentru un astfel de post va trebuie experienta( orice firma serioasa asta cere!)

  18. Acu 4 ani cand am lucrat si eu la ei am fost vrajit de vorbele siropoase ale lui miron. Tot asa ca ceilalti. Interviuri frate ce tineau saptamani, timp pierdut, etc. Promitea masina de servici, telefon si camera foto in anunt. Si P**A, cand mergeai acolo trebuia sa suni de pe telefonul tau, sa faci poze cu o camera de-a ta, si nici vorba de masina de servici. Era un ungur atunci ce te conducea cu clientii in cazul in care aveai un potential cumparator. In rest varza frate. Angajat cu 2 ore pe contract. Iti promitea salar de 800 de lei la inceput daca iti faci „conventiile”, practic trebuia sa mergi la proprietari sa-i pui sa semneze niste contracte dupa care sa le returnezi la firma (trebuia sa faci parca 5-10 pe zi, nu mai stiu sigur). Si dupa aia 900,1000, etc. Ca unul din comentarii. Munceam cate odata si 12 ore pe zi si ajungeam la 9 seara acasa frant. Vezi de treaba. Dupa o luna de muncit 10-12 ore pe zi, ma dureau genunchii, picioarele si am slabit 4kg. Abia aveam timp de mancat. Iar ghici ce, dupa ce i-am vandut un apartament si facut 1 chirie, am primit jegoasa suma de 800 de lei (parca trebuiau sa adauge comisionul – cumva comunistu’ de Miron a uitat) -> Bai miroane, la ce credincios esti, fi sigur ca mai sus de iad nu ajungi. La cate necazuri si batai de joc le-ai facut la oameni. Panarama si scursura clujului. Daca te vad pe strada, te scuip. Tu meriti o bataie sa-ti intre mintile in cap. Idiotul asta crede ca poate sa tina oameni cu 1000 de lei pe luna salar si prima luna de lucru gratis. Comunist imputit.

  19. Ah, ca aproape am uitat.

    V. Miron se dadea si la colegele mele. Imi amintesc expres cum o colega mi s-a plans ca i s-au facut avansuri in birou cand a fost chemata la el. Si nu doar una mi s-a plans.

    ILEGALITATI zi de zi acolo.

    Daca cineva competent vede comentariul asta, verificati cum se incaseaza AVANSURILE si COMISIOANELE!

      • Nu se mai numeste nici IMPAKT HR.. acum are alt nume. Azi mi-a fost prezentat si mie jobul, a fost prima mea zi acolo.. si nu stiu ce sa fac acum ca vad toate comentariile astea.

  20. Acum si-au schimbat numele, sediul este mutat la alt numar, pe aceeasi strada, acelasi lucru il patesc si eu acum. Sunt putin stresata, dar incerc sa vad ce pot face.

  21. Și-au schimbat numele in starjobs/jobpress (am aplicat la jobpress dar am fost sunată de la starjobs aparent aceeași firma) exact aceeași poveste și in 2020, absolut orice întrebare legată de salar venea cu un răspuns de genul “este confidențial pana după perioada de proba”. Totul este dubios acolo, orice întrebare era ocolită prin niște înflorituri și exemple de situații aberante. Nu se face carte de munca ți se face PFA și cică după perioada de proba semnezi un contract tip franciza.

  22. Si in anul 2020 firma Edil are aceeasi abordare. Am fost astazi la primul interviu, in anuntul de angajare ne fiind trecuta denumirea firmei si nici domeniul, afland numele companiei abia la interviu. Anuntul de recrutare este exact acelasi si m-am regasit in multe lucruri descrise aici. Firma de recrutare este Starjobs iar postul, de “asistent relatii cu clientii”.

  23. Nu se mai face niciun articol nou despre tepele pe care le dau firmele domnului Miron? Nicio plangere la ITM despre angajatii de care se profita? De la an la an acesta isi schimba denumirea firmelor de recrutare, dar naravurile raman aceleasi. Sper ca nimeni sa nu cada in plasa acestor tepari. Am fost recent la un interviu si sunt incredibil de neprofesionisti. Norocul meu este ca stiam de inainte la ce sa ma astept gasind acest articol si documentandu-ma putin, insa am zis sa merg la interviu sa ma conving.
    Acum firma se numeste StarJobs, este in curte cu EDIL imobiliare intr-o camara cu aspect de cotet neingrijit. Am avut chiar „placerea” sa sustin interviul cu domnul Miron, care nici nu stia pentru ce post m-am prezentat, nu mi s-a vorbit de firma, program, nimic. Chiar si cand pui intrebari pertinente ti se dau raspunsuri vagi incat sa nu realizezi in ce te bagi. Cand am intrebat care sunt orele de lucru mi s-a spus doar „program de birou”, apoi a trebuit sa insist eu cu alta intrebare despre ce inseamna acest program. Procesul a ramas acelasi, interviul propriu zis care n-a durat nici 10 minute dupa care urmeaza sa te sune pt acea proba „practica”, care consta in sa te „lupti” cu inca cativa candidati pentru post, iar apoi sigur ti se va spune ca nu te pot angaja, dar iti gasesc ei alt post.
    Sper ca toata lumea isi face research-ul despre firma asa cum trebuie si NU MERGE LA STARJOBS!

  24. Ieri am fost la interviu. Asadar, informatia mi inca proaspata.
    Am aplicat pe una dintre platformele de cautare locuri de munca ( cred ca locuridemunca.ro sau ejobs). Da, intr-adevar firma era starjobs, pe Iuliu Maniu.
    Din pacate, firma aceasta nu o recomand.
    Din urmatoarele motive :
    1) cunosc elemente de psihologie si juridice si a fost lesne sa observ cum d-l Miron a incercat prin intrebari care nu aveau nicio legatura cu jobul, sa ma intimideze, sa imi exploateze vulnerabilitatile, latura emotionala, sa culeaga informatii,
    2) Nu mi s-a oferit nicio informatie legata de functia pentru care am aplicat, despre companie, mai mult decat atat, parea ca habar nu are pentru ce am aplicat… mi se pare ca omul aduna informatii si incearca sa destabilizeze piata sa lucrezi pe bani putini ( ma refer la sub 2000 lei cu studii superioare :)) in Cluj )
    3) da, locul unde recruteaza pare mai degraba o cocina, ceea ce din punct de vedere al securitatii, sanatatii si sigurantei in munca nu e ok
    4) mi-a oferit o carte de vizita ceva cu John Maxwell, o fi in ceva organizatie …
    5) omul se joaca cu mintea si latura ta emotionala, cand vezi ca incearca sa te exploateze, ar fi indicat fie sa te ridici si sa pleci, fie sa ii dai niste informatii aiurea care sa il induca in eroare.
    Da, probabil voi semnaliza si la ITM acest aspect. Nu mi se pare ok ca o firma de recrutare sa exploateze latura emotionala a potentialului angajat, sa intimideze.
    Aveti grija dragilor cum va vindeti demnitatea si valoarea.
    Gazeta de Cluj ar putea face in continuare investigatii despre aceasta firma, mai ales ca observ ca in perioada asta de pandemie lanseaza tot felul de job-uri pe diferite platforme.
    Am lasat acest coment aici, in speranta ca persoane care sunt la inceput de drum in viata sa fie atente la firma aceasta, la modul de recrutare.

  25. Am fost chiar ieri la un interviu. Intradevar felul interviului este unu non-conformist, nu esti obligat sa semnezi absolut nici un contract daca nu iti doresti acest lucru. Trainingul este de 7 zile, nu de o luna. Salariul nu este specificat pentru ca e in functie de cati clienti ai. Intradevar, stilul este putin mai ciudat, dar nu inseamna ca trebuie automat respins.

  26. Incredibil…incredibil, in zilele anului 2022 sa se mai intample asa ceva!?
    M-am ingrozit de-a dreptul de ceea ce am citit aici. Ce fac Autoritatile Statului? Nimic!
    Sunt alti hoti ordinari, mana in mana cu acesti nenorociti care efectiv, ne jignesc inteligenta.
    Daca aceste institutii ale statului si-ar fi facut treaba ( ITM, IPJ si alte foruri abilitate de control ), acesti indivizi nu puteau rezista zeci de ani pe piata muncii.
    Intrebarea mea este: de ce niciun pagubit nu s-a gandit sa mearga in instanta?
    Ar fi putut umple curtea Tribunalului Cluj ( nu o sala! ) cu alti martori pagubiti.
    Urma sa ma prezint la un interviu 😀 care a avut toate caracteristicile descrise aici de altii mai putin norocosi decat mine. Efectiv sunt ingrozita. Evident ca nici macar din curiozitate nu ma voi duce.
    Dragi concetateni, imi pare rau ca ati trecut prin asemenea mizerii. asta ar trebui sa ne ” uneasca in simtiri ” si sa ne indemne la a fi mai atenti cu demnitatea noastra,
    SA LUAM ATITUDINE!

  27. Am fost si eu la un interviu in primavara anului 2021. A fost un interviu de groza,(fiind primul meu interviu in Cluj) mi s-au adresat intrebari de ordin personal, am fost intimidata emotional si in final am iesit plangand de acolo. Mi-a trebuit mult timp sa-mi revin dupa acest interviu.
    Dupa, am aflat ca multe alte fete au fost la fel, abuzate emotional la aceste interviuri, stabilite de starjobs. Pacat ca nimeni nu le poate face nimic. Sper sa nu mai fie „victime” si sa fie nevoite sa treaca printr-un asa cosmar prin care am trecut eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.