Atunci când experţii analizează succesul politic al Angelei Merkel, aceştia au tendinţa de a folosi câteva idei uzate. Cancelarul german este considerat un pragmatic precaut, un om de ştiinţă care acţionează folosind principiul încercării şi erorii, o figură maternă liniştitoare, un politician înnăscut, cu o relaţie instinctivă cu alegătorii. Toate aceste lucruri sunt adevărate, însă pierd din vedere un element vital. Merkel este, de asemenea, un vizionar politic. În mijlocul unei crize valutare, uneori terifiante, cancelarul a redefinit relaţia Germaniei cu UE pe o bază nouă şi mai durabilă, argumentează comentatorul Gideon Rachman în paginile Financial Times.
Pe de altă parte, Merkel nu este recunoscută ca un vizionar politic, în parte pentru că stilul său este unul foarte discret. Merkel nu încearcă retorica grandioasă a preşedintelui Barack Obama şi, în plus, păstrătorii crezului european, atât la Berlin cât şi la Bruxelles, au idei foarte clare despre cum ar trebui să arate o „viziune” pentru Europa. Politicienii germani care au fost admişi în panteonul neoficial de vizionari europeni sunt bărbaţi, cum ar fi Joschka Fischer, fost ministru german de externe, sau Helmut Kohl, fost cancelar şi mentor al Angelei Merkel. Cei care i-au urmat pe Kohl şi Fischer au argumentat că Germania nu poate depăşi naţionalismul bolnav din trecut decât îmbrăţişând o Europă unită, post-naţională.
Cu toate acestea, Merkel a dezvoltat o viziune diferită pentru UE şi pentru locul Germaniei în cadrul acesteia, argumentând că există un interes naţional german şi că intenţionează să-l apere.
Potrivit lui Rachman, perspectiva fundamentală a lui Merkel constă în faptul că protejarea intereselor contribuabililor germani nu se opune luptei de a păstra în viaţă moneda unică europeană. Dacă alegătorii germani se vor revolta vreodată împotriva monedei unice, atunci întregul proiect se va prăbuşi.
Vechii vizionari europeni speră ca – odată ce cancelarul şi-a asigurat a treia victorie – visul lor final privind Statele Unite ale Europei să poată merge mai departe. Mulţi economişti susţin că zona euro poate fi în cele din urmă stabilizată doar dacă Merkel schimbă macazul – avansând către o uniune bancară reală şi, în cele din urmă, către o „uniune de transfer”, cu un buget central cu mult mai mare.
Ambele grupuri vor fi însă probabil dezamăgite, susţine Rachman, în condiţiile în care acestea nu reuşesc să înţeleagă că abordarea lui Merkel din timpul crizei monedei euro nu este doar un truc temporar, destinat unei situaţii de urgenţă, ci o abordare principială şi chibzuită în privinţa Europei.
Dacă vorbiţi cu consilierii cancelarului, explică semnatarul articolului, veţi vedea că este clar că aceştia nu au intenţia de a împărtăşi ideile mai ambiţioase şi mai costisitoare ale partenerilor lor din zona euro. Discuţia despre un sistem pan-european de securitate socială este întâmpinat cu un concis „nu”. De asemenea, sugestiile că planurile actuale pentru o uniune bancară nu sunt suficient de ambiţioase sunt considerate o încercare indirectă a face Germania să subvenţioneze băncile falimentare din alte părţi ale Europei, susţine Rachman. AGERPRES
