Aniversarea Academiei Române

Luna mai, în care s-a înscris și Ziua Regalității este și momentul aniversar al Academiei Române, care în cea mai lungă perioadă a ei a fost cel mai înalt for de cultură și de civilizație românească. Într-un fel, Academia Română a fost precursoarea Marii Uniri de la 1918. Este semnificativ în acest sens că prima echipă de academicieni era formată în majoritate de oameni de cultură din exteriorul Principatelor Unite, ceea ce conduce la concluzia că singurul criteriu de acces în instituția aceasta era valoarea și competența. În privința competenței membrilor s-au făcut și greșeli. Mă gândesc la faptul că Eminescu și Caragiale nu au fost declarați academicieni decât post-mortem în secolul XX, dar când analizăm această situație trebuie să ne raportăm la mentalitățile secolului XIX. Fără îndoială, elitele spiritualității românești s-au găsit, în marea lor majoritate, în Academia Română și de aceea trebuie să ne înclinăm frunțile înaintea lor.

Mulți intelectuali ardeleni au fost academicieni, începând cu Timotei Cipariu, un savant de rezonanță europeană și până la Ioan-Aurel Pop, unul, dacă nu cel mai important istorici ai României. Și actual președinte al filialei din Cluj al Academiei Române, Emil Burzo este un fizician eminent. Și alți oameni excepționali au fost cooptat aici printre care lideri politici și spirituali, deoarece reprezentau marile valori. Mă gândesc la Iuliu Maniu, apoi la viitorul cardinal Iuliu Hossu. Prezenta lor în Academie nu a fost un act de deferență, ci unul de consemnare al valorii acestora confirmată prin prezenta lor în selectul aeropag.

Regele Carol II s-a implicat și el efectiv în sprijinirea Academiei. Fără el, Lucian Blaga un filosof și un poet de excepție nu ar fi ajuns nicicând academician. Apoi mă gândesc că și Liviu Rebreanu, alt academician, a fost un scriitor care a onorat Academia prin cooptarea lui acolo.

Academia Română, ce și-a propus cultivarea limbii române a inclus în rândul ei și oameni de știință și acest lucru încă mai de demult.

Aș mai consemna realizările recente ale Academiei, printre care menționez tipărirea într-o ediție științifică a Bibliei lui Samuil Micu, editarea pentru prima oară a Bibliei lui Petru Pavel Aron, traducere după Vulgata și tipărirea manuscriselor lui Eminescu, care alminteri dispăreau cu desăvârșire din cauza degradării hârtiei în care erau consemnate. În felul acesta, s-a împlinit marea dorință a lui Constantin Noica.

A intervenit anul 1948, când Academia s-a ”etatizat”, au intrat și mulți nechemați, exclusiv pe criterii politice, dar și în perioada comunistă au rămas oameni de valoare cum a fost Parhon și Traian Săvulescu. Academia a avut și clujeni remarcabili, ca David Prodan, Constantin Daicoviciu și Raluca Ripan. În perioada totalitară s-au înființat și filiale la Cluj, Iași și Timișoara, care au avut un rol pozitiv în dezvoltarea cercetării. În această perioadă a fost primit în Academie și George Călinescu, care în pofida unor carente morale a fost un mare om de cultură și în această privință sunt de acord în totalitate cu ceea ce a spus Horea Roman Patapievici despre el.

În Epoca de Aur, adică în timpul lui Ceaușescu, acesta s-a străduit să paralizeze activitatea Academiei chiar dacă instituția în cauză a considerat că dacă soția dictatorului va purta titlu de ”academician doctor inginer” cuplu sinistru va menaja cât de cât această instituție. Aceștia au acționat exact pe dos, Academia Română devenind o instituție decorativă, în pragul desființării.

După 1989, Academia Română a fost așezată acolo unde trebuia să se găsească, și-a recuperat o parte din patrimoniu și este privită cu stimă și respect în viața publică fiind dorită de mulți cu deosebit interes. (Vezi disputa între Nicolae Manolescu și Eugen Simion cu privire la numărul de scriitori care sunt promovați în Academie). Personal consider că atât Nicolae Breban, cât și Augustin Buzura, ambii maramureșeni de-ai mei își au locul acolo, dar probabil că și alți scriitori ar trebui să ajungă în Academie, deși locurile sunt limitate. Academia cuprinde și membri români din țară și din exterior, dar și personalități străine, eminenți oameni de cultură și de știință.

Academia Română își urmează menirea, dar aceasta intervine și în viața publică fără parti-pris-uri politice.

Recent, academicianul Burzo a intervenit la Primăria Cluj pentru a afecta un teren în care să fie amplasat un bust a lui Iuliu Maniu. Pe lângă argumentele consemnate în memoriul lui, aș mai adăuga că în localitatea noastră a fost și sediul Consiliului Dirigent și că marele om politic era extrem de atașat de Cluj. De fiecare dată, când se îndrepta spre Bădăcin, se oprea în Cluj pe strada Băii nr.1 (actualmente cardinal Iuliu Hossu), unde locuia familia Boilă, rudele sale.

În preajma centenarului Marii Uniri omagierea artizanilor marelui act de dreptate istorică este un imperativ național în care este implicată și Academia Română. Pe frontispiciul Bibliotecii Filialei de pe strada Kogălniceanu, am văzut inserturi: ”150 de ani în serviciul națiunii române”. Este o afirmație care se confirmă pe deplin deoarece și în zilele mai întunecate al existenței acesteia a sprijinit cultura și civilizația națională. Zilele academice clujene ce s-au desfășurat între 15-20 mai aul curent, sunt dovezi elocvente în sensul afirmației mele.

Adrian Man

P.S. În articolul despre regalitate s-au speculat și câteva erori materiale care îmi sunt imputabile mie. Îmi cer scuze cititorilor și Gazetei, deoarece nu am citit cu atenție articolul înainte de a fi trimis la tipar. Consemnez în continuare cele mai importante greșeli:

• Coloana 1 al. II: se înlătură repetarea sintagmei ”prin aducerea unui principe străin”;
• Coloana 2, al II: ”a trecut peste sentimentele lui”, Regina Maria nu era nemțoaică, cum s-a arătat în textul articolului;
• Coloana 2, al III: se va citi ”contrar promisiunilor făcute, Carol II și-a adus amanta în țară…”;
• Coloana 3, al II: se va citi: ”Mihai a aflat de la BBC că am declarat război Uniunii Sovietice”,
• Coloana 5, al I: se va citi: ”I-au fost de mare sprijin Regina-Mamă Elena, cât și soția lui Ana”.