Ansamblul care ”ridică ştacheta pe piaţa imobiliară clujeană” este în realitate o dezamăgire şi un veşnic şantier

4321

În anul 2015 presa locală prezenta faptul că ansamblul EvoConcept, dezvoltat de Evocapital Management, ”ridică ştacheta pe piaţa imobiliară clujeană”. De asemenea, se mai preciza că ansamblul ”inspirat din Vest, oferă facilităţi menite să ofere un plus de confort, să se asigure că locatarii vor avea sentimentul de “drag de a veni acasă”, nu doar între patru pereţi, ci într-un loc unde ai toate condiţiile pentru a te relaxa şi a te simţi în siguranţă”. Însă, lucrurile nu sunt atât de roz pe cât s-au vrut. După aproape doi ani de când ansamblul trebuia finalizat în comuna Floreşti în zona Subcetate, câţiva locuitori ce au cumpărat apartamente se declară profund nemulţumiţi de condiţiile în care lociesc în ansamblul EvoConcept.

 

Lăsând la o parte faptul că se promitea a fi ”primul ansamblu din Cluj prevăzut cu o piscină acoperită, foişoare cu grill şi un parc de joacă pentru copii”, oamenii care au cumpărat apartamente în acest ansamblu, ne-au prezentat realitatea: ”Ce piscină? Poate o groapă de gunoi”, spune unul dintre locuitori. Însă, nu asta este problema majoră. Lăsând la o parte aceste promisiuni, cetăţenii se confruntă cu adevărate probleme care pun în pericol siguranţa cetăţenilor.

Deşi proprietarul Evocapital Management, Mircea Maier a declarat că investiţia ce trebuia finalizată în toamna anului 2015, se ridică  la peste 2 milioane de euro, nici după doi ani de promisiuni, oamenii ce locuiesc în acele apartamente nu au parte de un minim confort şi siguranţă. Oamenii au constatat că una li s-a promis şi alta li s-a oferit. Situaţia reală este că blocul este un veşnic şantier, o problemă comună fiind lipsa curentului cu branşamente individuale.

evoconcept (1)

”După doi ani de când ansamblul trebuia finalizat nu avem contoare de gaz, nu avem contoare de curent. Stăm pe curentul dat pentru şantier. Ansamblul este şi acum un şantier, deşi trebuia finalizat în toamna anului 2015, iar în aceste condiţii locuiesc oameni cu copii mici, fără balustradă la balcoane, fără balustradă în scara blocului. Zece blocuri de oameni a ţepuit. Doar patru dintre ele sunt gata, restul, şantier fără niciun muncitor”, ne semnalează un cititor ce locuieşte într-unul din apartamentele ansamblului EvoConcept.

O altă problemă semnalată este legată de intabularea construcţiei. Oamenii miros o ilegalitate şi susţin că au primit extras de carte funciară (CF), în condiţiile în care imobilul nu este finalizat şi nu există o recepţie a lucrării.

Legislaţia spune că ”imobilele care nu au efectuat recepţia la terminarea lucrărilor, nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară”.

Locuitorii acestui imobil doresc rezolvarea problemelor, prin urmare au încercat de nenumărate ori să ăl contacteze pe Mircea Maier, însă, aceştia ne-au relatat că nu răspunde la telefon. Mai mult, mai mulţi locuitori ai ansamblului au fost la Mircea Maier acasă să-i ceară socoteală, însă acesta i-a alungat.

evoconcept (2)

”Deşi încercăm să vorbim cu el, nu răspunde la telefon, ne trimite un mesaj şi se arată chiar revoltat că de ce îl tot batem la cap”, spune un locuitor.

Această problemă a fost semnalată şi în iulie 2016 pe site-ul www.domnuleprimar.ro, unde Mihai Bogdan Calian a cerut ajutorul primarului pentru a-l găsi pe Mircea Maier, numindu-l pe acesta ”mincinos”.

”Doresc ca domnul primar să mă ajute să-l găsesc pe constructorul de la Ansamblul EvoConcept, domnul constructor nu răspunde la telefoane şi nu-i de găsit. Am luat un apartament în bloc 7 prin Prima Casă şi domnul nu mi-a dat toate actele şi trebuia să mă cheme la notar, e mincinos. Am plătit un avans cu câteva luni în urmă de 10.000 euro (…). Îl rog pe domnul primar Şulea să ia legătura urgent cu acest constructor, astfel o să apelez la justiţie, la cei de la DNA ca acest om şi angajaţii lui să fie arestaţi. Este vorba de sute de mii de euro, iar programul Prima Casă se va încheia şi eu o să pierd şi avansul şi atunci vor fi probleme grave”, a reclamat Mihai Bogdan Calian.

evoconcept (4) evoconcept (3) 

Raportul realitate-ficţiune în ansamblul EvoConcept

După ce v-am prezentat unele păreri ale oamenilor ce locuiesc în ansamblul EvoConcept, prezentăm şi ce a declarat în august 2015 Mircea Maier care spunea că a vrut să creeze cele mai bune condiţii oferind facilităţi nemaiîntâlnite în Cluj.

“Evoconcept se vrea a fi un alt fel de ansamblu imobiliar (…). Este un ansamblu de zece imobile a câte 11 apartamente, mai mici, mai cochete, care vor fi împrejmuite, cu poartă de acces, cu un parc pentru copii şi o piscină acoperită, care deserveşte doar aceste imobile. Locatarii nu au de plătit un abonament, au pur şi simplu o taxă de întreţinere, necesară pentru plata unei persoane care se va ocupa de piscină şi pentru apa care se foloseşte. E un concept pe care l-am văzut în Spania, în Italia, unde fiecare bloc are pe lângă el un teren de fotbal, o piscină, are câteva facilităţi. S-a terminat perioada în care pur şi simplu cumpărăm patru pereţi şi ne mulţumim cu ce există. Ideea este să te simţi bine, să beneficiezi de cât mai multe lucruri în interiorul unui ansamblu, în interiorul unei comunităţi, ca să spun aşa. Practic ceea ce voi dezvolta începând cu acest ansamblu, dar şi pe viitor se doreşte a fi şi calitativ, dar şi ca facilităţi oferite locatarilor de cel puţin acest nivel”, a declarat pentru un ziar local, Mircea Maier, proprietarul Evocapital Management.

Mircea Maier mai declara că proiectul urma finalizat la sfârşitul lunii octombrie 2015.

“În 29 octombrie am propus data inaugurării. Sper ca şi vremea să ţină cu noi, să respectăm această dată. Va fi şi un eveniment prin care să marcăm inaugurarea acestui ansamblu, un alt punct care deocamdată nu s-a făcut niciunde, să inaugurezi oficial un ansamblu. Va fi marcat aşa cum se cuvine, locatarii vor avea parte de o surpriză plăcută. Va fi un concert şi nu cu o trupă necunoscută, ci cu un artist de top, deja contractat. Rămâne doar să ne încadrăm în termen şi să facem nu o inaugurare românească, în care să se lucreze încă, să mai vedem câte un buldo-excavator, ci să tăiem o panglică la un ansamblu care este cap-coadă realizat”, a mai spus Maier în vara anului 2015.

Se pare că Maier nu s-a încadrat în termen nici după doi ani de când voia inaugurarea. Sau poate că nu a ţinut vremea cu ei?! Lăsăm pozele să vorbească de la sine…

mircea maier

După politică, Mircea Maier finanţează echipe de fotbal

Mircea Maier a studiat Facultatea de Drept la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în 2012 s-a aflat pe listele cu candidaţii USL pentru Consiliul Judeţean Cluj. După ce a finanţat echipa Unirea Jucu şi a decis să plece nemulţumit de lipsa de finanţare a autorităţilor locale, Mircea Maier este dispus să investească 7-8 miliarde de lei vechi la FC Zalău. În trecut, Mircea Maier a fost implicat la Viitorul Feleacu.

”La FC Zalău a venit un acţionar puternic. Este vorba de Mircea Maier, fostul investitor de la Unirea Jucu. Omul de afaceri ar fi dispus să investească la FC Zalău până la 7-8 miliarde de lei vechi (…). Mircea Maier va intra în acţionariatul clubului, dar rămâne să se stabilească pachetul de acţiuni preluat. De precizat că el este dispus să investească cam aceeaşi sumă precum cea de la Jucu, adică undeva la 160.000 de euro!”, scrie Sportul Sălăjean.

În prezent, Mircea Maier conduce societatea Evocapital Management SRL care a fost înfiinţată în 2012 şi se ocupă de activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

La înfiinţare, societatea a avut o cifră de afaceri de 30.872 lei şi un profit de 4.956 lei. Anul 2014 nu s-a arătat prea bun pentru afaceri, înregistrând o cifră de afaceri de 0 şi un profit  negativ de -96.715 lei. Anii 2015 şi 2016 societatea a avut o cifră de afaceri mai mare de 2.311.453 lei, respectiv 1.016.034 şi un profit declarat de 246.888 lei în 2014 şi 420.467 în 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ