Anunţ de ultimă oră al liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru pensionari, dar şi pentru salariaţi. Şeful Camerei Deputaţilor a anunţat calendarul creşterii pensiilor, dar şi al salariilor.

„Este foarte important să eliminăm nedreptăţile din legea pensiilor. Sunt reguli de bun simţ nerespectate. Până în 2020 pensia va fi de 1770 de lei. Nu s-a discutat de modificarea vârstei de pesnionare. O vom avea, dar cu argumente serioase. Vrem să nu mai fie asemenea discrepanţe între pensii. Sunt oameni care au muncit 30 de ani şi au pensii mici. Sper ca în această sesiune parlamentară să adoptăm legea pensiilor. Nicio pensie nu va scădea, pentru că este un drept câştigat la care nu umblăm. Ne interesează ca pensiile care sunt mici şi foarte mici să înceapă să crească”, a anunţat Dragnea.

Şi asta nu e tot. Dragnea s-a referit şi la Pilonul II de pensii. „Orice măsură care se ia trebuie să îi ajute pe români. Nu e vorba de măsuri împotriva unui sistem sau a unei companii. Obiectivul nu e să ne certăm cu acele companii. Fără patimă şi cu analiză se vor prezenta măsuri. Am cerut să avem acces la cifre. Când vedem cifrele, vedem dacă trebuie făcut ceva. Nu se naţionalizează, nu se închid”, a spus Dragnea care a început războiul şi cu cei din Opoziţie.

„Îmi e greu să comentez asemenea inepţii ale opoziţiei. Noi facem bani şi îi împărţim românilor. Ei spuneau să tăiem salarii şi pensii”, a încheiat liderul PSD.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.