Consiliul Judeţean a anunţat începerea procedurii de întocmire a proiectului tehnic pentru reabilitarea Castelului Banffy din Răscruci, iar costul serviciilor de proiectare sunt de aproape 1 milion de lei. Contractul pentru acest proiect a fost câştigat de trei firme care s-au asociat, una din ele fiind deţinută de Szabolcs Guttmann, fostul preşedinte a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din Cluj. Pe vremea când Guttmann era preşedinte al acestei comisii, firma pe care o deţine s-a ocupat de clădirile de patrimoniu deteriorate din centrul Clujului, atunci zvonindu-se că ar fi vorba de un conflict de interese. Interesant este faptul că deşi în presă s-a scris despre ilegalităţile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, acesta a mai ”prins” un proiect  în Cluj.

În ”cursa” pentru acest proiect au fost depuse două oferte, una din ele a fost asocierea dintre Ektra Studio SRL, K&K Studio de Proiectare SRL și SC Arh. Service Guttman&Comp SRL, iar cealaltă ofertă a fost a societății Rheinbrucke SRL. După încheierea procesului de evaluare a documentației, serviciile de proiectare, inginerie și asistență tehnică au fost atribuite celor 3 firme care s-au asociat. Această selecție s-a făcut în funcție de cel mai bun preț, însă la fel de mult a contat și experiența suplimentară.

”Criteriul de atribuire a contractului, potrivit caietului de sarcini întocmit în acest sens, fiind cel mai bun raport calitate-preț. În procesul de evaluare a ofertelor s-a urmărit nu doar prețul propus ci și demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului precum și o planificare a resurselor umane și a activităților. Nu in ultimul rând, a contat și experiența suplimentară a experților- cheie”, au declarat reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Încă un proiect pentru fostul șef al Comisiei Zonale de Monumente Istorice

Una din firmele care a câștigat de acest proiect este SC Arh. Service Guttman&Comp SRL, deținută de Szabolcs Guttmann, fostul şef al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din Cluj în asociere cu
Guttmann Marta Julia, care se ocupă cu activități de arhitectură. Szabolcs Guttmann nu este la primul contract câștigat în Cluj, pe vremea când acesta era președinte la Comisia Zonale s-a ocupat de reabilitarea clădirilor de patrimoniu deteriorate din centrul Clujului.

De pe urma acestui proiect arhitectul Guttamann ar urma să ia aproape un milion de lei, respectiv 710.000 lei plus TVA, bani ce vor fi împărțiți cu celelalte două firme asociate. De-a lungul timpului s-a mai scris în presă de arhitectul Szabolcz Guttmann, fiind cunoscut pentru faptul că nu are nicio problemă în a ignora legile şi sancţiunile dispuse de inspectorii în materie de patrimoniu, efectuând multe lucrări fără niciun aviz din partea Primăriei.

Printre lucrările efectuate de acesta, presa povesteşte cum a intrat cu drujba într-un monument istoric distrugând imobilul și valoarea istorică de sute de ani a acestuia, chiar dacă legea este clară „Nici un imobil aflat sub protecţie istorică nu poate fi modificat, nu poate intra în lucrări de restaurare fără avize din partea autorităţilor”. Arhitectul nu a avut însă nicio problemă, deşi a fost atenţionat şi de Iohannis că „multe proiecte care ajung pe ordinea de zi sunt prost pregătite”.

Ce lucrări se vor face la Castelul Banffy

Reprezentanții Consiliului Județean au anunțat că prin implementarea acestui proiect doresc să pună în valoare ansamblul monumentului istoric prin schimbarea funcțiunii castelului din școală specială, în Centru Cultural cu standarde ridicate. De asemenea, aceștia mai doresc ca după terminarea lucrărilor de reabilitare, să se permită organizarea unor evenimente culturale, dar și deschiderea pentru vizitarea de către public a castelului.

”Prin intermediul acestui proiect se urmărește punerea in valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului din școală specială-ultima funcțiune a clădirii, în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare. În acest scop, s-a propus realizarea unui Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea unor evenimente culturale, precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg.”, au anunțat reprezentanții CJ.

Proiectul ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, jud. Cluj”, este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, iar valoarea totală este de 20 milioane de ei din care, Consiliul Județean plătește doar 2%, restul proiectului fiind finanțat cu bani europeni.

”Reamintim în acest context faptul că Județul Cluj, prin Consiliul Județean, este beneficiarul Proiectului Restaurarea, conservarea si punerea in valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, jud. Cluj, finanțat in cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 19.972.586,04 lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind de 390.520,74 de lei, reprezentând 2% din valoarea totală.”, au mai spus reprezentanții CJ.

Suprafața terenului ce aparține castelului este de 56.128 de mp, din care 644 de mp sunt ocupați de castelul Banffy, iar 691 de mp de clădirile adiacente.

Să fi fost conflict de interese?!

La începutul anului 2016, când arhitectul Guttmann era încă președinte al Comisiei Zonale de Monumente Istorice, firma SC Arh. Service Guttman&Comp SRL deținută de acesta, s-a ocupat de restaurarea clădirilor de patrimoniu deteriorate din centrul Clujului. La acea vreme se zvonea că ar fi vorba de un conflict de interese particulare sau personale suficient de puternice încât să influenţeze exercitarea obiectivă a funcţiei preşedintelui.

Firma lui Szabolcs Guttmann, SC Arh Service Guttmann &Comp SNC,  a fost singura firmă care s-a prezentat la licitaţia organizată de Primărie având ca scop achiziţionarea serviciilor de consultanţă necesară executării lucrărilor de intervenţie la clădirile degradate din centrul  istoric al oraşului.

Se pare că oferta depusă de această firmă a corespuns cerinţelor din caietul de sarcini, iar prin urmare, municipalitatea a încheiat acordul cu SC Arh Service Guttmann &Comp SNC, firma arhitectului Guttman obligându-se astfel să asigure serviciile de consultanţă cerute de ministrul Culturii în vederea executării lucrărilor de intervenţie la clădirile care constituie pericol public. Durata contractului prevăzută în acord a fost de un an iar preţul stabilit de 95 de lei/oră, însă de precizat este că pentru cei 95 de lei/oră firma SC Arh Service Guttmann &Comp SNC a acordat doar consultanţa necesară efectuării lucrărilor de intervenţie la elementele cu risc de desprindere de pe clădiri. Lucrările efective fiind executate de o altă firmă, cu care primăria avea deja încheiat contract în acest sens. Este interesant cum exact firma controlată de nimeni altul decât de Szabolcs Guttman, preşedintele Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din Cluj la acea perioadă, a câștigat acel proiect.

Cine sunt celelalte firme cu care s-a asociat Guttmann

Una din firmele cu care s-a asociat Guttmann este Ektra Studio SRL, deținută de Tulogdy Laszlo Gyorgy care se ocupă cu activități de arhitectură, iar cealaltă este K & K STUDIO DE PROIECTARE SRL care este patronată de Kulcsar Andras Levente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.