Organizaţia Tineret pentru Europa organizează, în data de 10.05.2013, expoziţia de Gravură şi Fotografie intitulată: ReMemoria copilăriei. Evenimentul va avea loc în municipiul Reghin, în Sala Mare a Bibliotecii Municipale Petru Maior, începând cu ora 18:00.
„Suntem onoraţi cã putem promova doi artişti clujeni de valoare în rândul publicului reghinean, contribuind astfel şi la strângerea de fonduri pe care Clubul Rotary Reghin a iniţiat-o în vederea susţinerii unor cauze nobile”, a afirmat preşedintele Organizaţiei Tineret pentru Europa, Mihai Talpoş.
„La rememorarea copilăriei vor contribui lucrările Mariei Zvaric, în calitate de artist plastic, precum şi lucrările lui Adrian Molnar, în calitate de artist fotograf. Maria Zvaric este absolventă a Facultăţii de Arte Plastice Cluj-Napoca, specializarea Grafică, fiind şi membră a Organizaţiei Tineret pentru Europa. Artistă a mai expus lucrări la: Cluj, Iaşi, Timişoara şi Aiud, ultima sa participare fiind la evenimentul: Sport pentru artă, desfăşurat sub egida Rotaract Cluj-Napoca. Artistul Adrian Molnar este de profesie medic, cu specializarea Chirurgie cardiovasculară. Pasiunea sa pentru fotografie a început odată cu primul aparat foto -primit în copilarie- şi i-a adus numeroase premii de profil, atât la concursuri naţionale cât şi internaţionale, în prezent fiind preşedinte al Asociaţiei PhotoArt din Cluj-Napoca”, arată într+un comunicat organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.