După pensionare, Virgil Ardelean, fostul şef al DGIPI s-a lansat în afaceri, una dintre ele fiind imobiliarele. În asociere cu Dan Dunca, patronul restaurantului Baracca din Cluj-Napoca, ”Vulpea” îşi edifică un proiect imobiliar în cartierul Gheorgheni. Duncan Real Estate SRL a mai primit şi o altă autorizaţie de construire în cartierul Borhanci, iar din 2015 până în prezent, Dunca şi-a tot modificat autorizaţia de construire.

Cartierul Borhanci s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, dar infrastructura nu a fost concepută pentru a face față unei astfel de dezvoltări majore. Emil Boc a declarat în luna martie că în acest moment autorizațiile de construire pentru noi blocuri sunt suspendate până când municipalitatea reușește să găsească o soluție pentru partea de trafic. Primăria lucrează la un proiect de lărgire a străzii și de realizarea a unui sens giratoriu la intersecția străzilor Borhanci, Romul Ladea și Brâncuși.

Unul dintre norocoșii care au primit autorizație de construire în cartierul Borhanci pe strada Alexandru Roșca nr. 5 este Dan Dunca. În august 2015, SC Duncan Real Estate SRL a primit undă verde de la consilierii lui Boc pentru edificarea unui imobil (spații comerciale și locuințe colective) cu opt etaje (demisol+parter+8 etaje). Numai că în mai 2016, beneficiarul Dan Dunca a vrut modificări la imobil, modificări pe care primăria le-a acceptat: a adăugat în plus un subsol și a suplimentat unitățile locative de la 58 la 64 și a parcărilor de la 42 la 87. S-a răzgândit din nou și și-a modificat din nou autorizația de construire în martie 2018, respectiv a cerut să reducă numărul unităților locative de la 64 la 63 și modificarea suprafețelor utile ca urmare a redimensionării elementelor structurale.

 

Cu ”Vulpea” în afaceri

După ce s-a axat pe activități detectivistice prin intermediul firmei Arvifox Vision Security, la sfârșitul anului 2013, Virgil Ardelean împreună cu fiul lui, Alin, au deschis firma Arvifox Real Estate Solutions care se ocupă de promovare imobiliară. În 2016 această societate a avut o cifră de afaceri de 0,  profitul fiind pe minus în ultimii doi ani. Cu firma plină de datorii, chestorul Virgil Ardelean, zis şi ”Vulpea” a intrat cu buldozerele în cartierul Gheorgheni, iar împreună cu Dan Dunca prin firma Duncan Real Estate vor edifica un proiect imobiliar ce va avea 12 niveluri (două subsoluri + parter + mezanin + 7 etaje + etaj retras), iar investiţia va fi de aproximativ 11,5 milioane lei.

Pe de altă parte, clujenii din cartierul Gheorgheni şi arhitectul Radu Spânu, au atras atenţia anii trecuţi că edificarea investiţiei lui Ardelean şi Dunca nu prea are ce căuta în zonă.

Vecinii proiectului urbanistic sunt nemulţumiţi de următoarele aspecte: numărul locurilor de parcare şi de accesele auto, de faptul că lipsesc copacii din prezentarea planului de amenajare, de distanţa de 10 metri faţă de biserica Sfântul Dumitru cel Nou, de faptul că imobilele sunt prea înalte, de inexistenţa frontului stradal, de faptul că maşinile din jurul Complexului Feleacul vor trebui să îşi găsească alte locuri de parcare şi de lipsa unei prezentări volumetrice.

Arhitectul Radu Spânu a făcut o notă de protest referitoare la acest proiect la care au semnat 134 de persoane din zonă. ”Menţionăm că prevederile PUG, cel actual şi cel în curs de avizare, interzic construirea acestui tip de obiectiv (2S+P+M+*E+1R). Din nou se reduce suprafaţa spaţiilor verzi, se compromite funcţionarea parcului adiacent de pe str Slănic, recent amenajat din fonduri publice, parc ce deserveşte partea nord-vestică a cartierului Gheorgheni şi blocurile Interservisan. Se supraîncarcă circulaţia rutieră. Soluţia propusă de a descărca întreaga circulaţie pe str. Slănic şi pe str. Herculane, care are un singur fir de circulaţie cu sens unic, nu este corespunzătoare. Realizarea unei construcţii cu 11 nivele supraterane nu se încadrează cu specificul şi destinaţia zonei, s-a întocmit un studiu de însorire?”, se întreba arhitectul Spânu.

 

Dan Dunca, asociat cu Codruț Marta

Afacerile lui Dan Dunca se leagă şi de o serie de nume controversate, cum ar fi cel al lui Codruţ Marta, mâna dreaptă al lui Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF.

Dunca şi Marta au fost asociaţi în cadrul firmei Bethaland Invest, iar în martie 2012 Dunca şi soţia lui, Maria, şi-au cedat acţiunile din această firmă lui Codruţ Marta, care a devenit acţionar majoritar în firma respectivă, împreună cu Dobra Călin Gabriel.

Potrivit procurorilor, cu trei luni înainte de dispariţie, Codruţ Marta a cumpărat împreună cu mai mulţi asociaţi un teren de 18.200 mp în Bulevardul Bucureştii Noi. Anchetatorii susţin că Marta împreună cu Răzvan Marian Răzvan şi Călin Gabriel Dobra au cumpărat de la firma Beta Impex 93 SRL, la care sunt asociaţi britanicii Rowley Jhon şi Scott Cathreine Patricia, prin intermediul SC Bethaland Invest SRL Cluj-Napoca, terenul respectiv.

“În data de 15 februarie 2012, Călin Gabriel Dobra l-a împrumutat pe Dan Nicolae Dunca, în calitate de asociat la SC Bethaland Invest SRL, cu suma de 1,75 milioane de lei. În aceeaşi zi, Răzvan Marian Anca a împrumutat firma Bethaland Invest SRL cu suma de 2,4 milioane de lei, în timp ce Codruţ Alexandru Marta a procedat similar cu suma de 2,8 milioane de lei, sumă de bani cu privire la care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracţională a acestuia. La rândul său, la aceeaşi dată, Dan Nicolae Dunca a achitat suma de 5,584 milioane de lei către Beta Impex 93 SRL şi 1,361 milioane de lei către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, în contul datoriilor SC Beta Impex 93 SRL”, susţin procurorii.

 

Dunca, jucător de primă mână pe piaţa imobiliară clujeană

La nivel regional, Dunca este un important jucător pe piaţa imobiliară. Pe strada Anton Pann, în zona Pieţei Abator, Atrium Invest, societate controlată de Mircea Ilea (fost director UPC implicat şi în poiectele imobiliare ale ImoFinance) și Dan Dunca pregăteau un mega proiect imobiliar încă din 2007, dar acesta a tot fost amânat.

Dunca, alături de Daniel Dulău, fost proprietar al complexului comercial Sora Shopping Center controlează şi firma Paval Impex, un alt jucător de pe piaţa imobiliară. Daniel Dulău, alături de Valentin Nicola şi fostul preşedinte Astral, Sorin Ghite, sunt implicaţi la rândul său în proiecte imobiliare tip mall în România.

Revenind la Dunca, acesta, prin Maxintermedia, a susţinut un proiect imobiliar de 5 milioane de euro, dezvoltat de Practic INVEST, proprietară a complexului Praktiker, printre asociaţii de la Practic Invest aflându-se alţi jucători clujeni semnificativi din domeniu, Mircea Ilea şi Radu Şter.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.