Potrivit anunțului făcut de Premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa de Guvern de astăzi va fi adoptată strategia de descentralizare a administraţiei publice, ceea ce va însemna o mai mare implicare din partea autorităţilor locale.

„Vin din administraţia publică locală şi ştiu care sunt problemele de aici. Ştiu că s-a plictisit lumea să meargă cu dosare la Bucureşti să le depună pentru proiecte. Această birocraţie trebuie să înceteze! Vă anunţ că mâine (miercuri – n.r.) am şedinţă de Guvern şi se aprobă strategia de descentralizare, ceea ce este extrem de important pentru ceea ce avem de făcut în continuare. Deşi am miniştri în echipa mea care au o reticenţă pentru că este foarte greu să renunţe la anumite lucruri pe care le consideră că sunt de apanajul administraţiei centrale. Că spun că facem acest prim pas şi aprobam această strategie de descentralizare pentru că este nevoie, şi sper ca la finalul mandatului nostru, încredinţat de cetăţeni, să ne prindă cu aceste lucruri făcute”, a declarat premietul Sorin Grindeanu.

„Eu am cerut miniştrilor şi membrilor echipei guvernamentale ca toate lucrurile care pot fi date către autorităţile publice locale, înţelegând aici şi cele judeţene, să poată fi transferate într-un ritm cât mai rapid, astfel încât cei care pot gestiona aceste obiective să o facă mult mai bine decât noi, de la Bucureşti. De fapt, mâine (miercuri – n.r.), dincolo de aprobarea strategiei pentru descentralizare, aprobăm şi un prim proiect de acest tip pe care l-a cerut în urmă cu lună Tulcea: faleza de la Tulcea să treacă în administraţia Consiliului Judeţean”, a explicat premierul Sorin Grindeanu, marţi, într-un breefing de presă.

Primul ministru Sorin Grindeanu a ţinut să accectueze faptul că şi administraţiile locale şi judeţene trebuie să înţeleagă responsabilitatea pe care o vor avea după ce va fi adoptată strategia de descentralizare.

“Provin din administraţie publică locală, ştiu preocupările, ştiu problemele pe care le au şi primarii şi cei care conduc consilii judeţene, provin din rândul lor şi încerc să nu trec foarte repede de partea cealaltă şi să uit de ceea ce m-am lovit şi eu. Mă îndoiesc ca toţi membrii echipei pe care o conduc înţeleg acest lucru. Dacă nu înţeleg, o să-i fac să înţeleagă. (…) Ceea ce vreau să subliniez este următorul lucru: şi autorităţile locale şi judeţene trebuie să fie responsabile să îşi înţeleagă responsabilitatea pe care o au odată ce acest proces – care nu este un proces simplu, care se termină de pe o zi pe alta – va fi finalizat. Sigur că este de datoria noastră să dăm şi pârghiile necesare să gestioneze toate aceste noi probleme pe care le vor avea, dar acesta este drumul pe care trebuie să mergem şi în forma aceasta vom merge cu viteza sporită în perioada imediat următoare”, a mai spus premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.