După 4 ani de la prezentarea proiectului ce viza reabilitarea podului Garibaldi, primarul Emil Boc a anunţat că autorizaţia de construire a fost semnată, astfel că Primăria pregăteşte demersurile de modernizare a podului. Urmează să se realizeze caietul de sarcini şi să se scoată la licitaţie execuţia.

Într-o conferinţă de presă, în urmă cu mai bine de patru ani, primarul Emil Boc anunţa reabilitarea podului Garibaldi. Acesta a prezentat planşe şi un material video cu modelul noului pod, care ar fi urmat să fie atât de trainic încât să reziste 70 de ani. Era vorba despre un pod cu o imagine total diferită faţă de cel actual, cu un design gândit în aşa fel încât să se încadreze perfect în zona urbană de la Sala Polivalentă şi Cluj Arena.

Deşi la prezentarea proiectului, primarul nu a menţionat că ar putea exista impedimente în derularea proiectului, în vara lui 2017 city-managerul Gheorghe Şurubaru a făcut o declaraţie şoc prin care a anuţat că podul nu poate fi modernizat deoarece stăvilarul care a fost montat lângă pod se află în posesia Apelor Române, aşa că trebuie rezolvată problema legată de proprietate şi abia după aceea să poată începe lucrările.

”Eu cred că va dura, e posibil să dureze mult, pentru că, dacă va fi nevoie de hotărâre de Guvern pentru transfer din patrimoniul din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca avem exemplele trecute legate de strada Depoului, de Badea Cârţan, de Parcul Feroviarilor care au durat din păcate ani de zile”, declara Şurubaru. Cu sau fără problemele legate de stăvilar, în fiecare an, Primăria Cluj-Napoca a alocat fonduri, cel puţin pe hârtie, pentru modernizarea podurilor, deci implicit şi pentru Garibaldi.

7 milioane de lei alocate pentru modernizarea podului

Consiliul Local a aprobat în luna decembrie indicatorii tehnico-economici pentru podul Garibaldi, reieşiţi din studiul de fezabilitate. Dacă în 2014 se estima că reabilitarea Podului Garibaldi ar costa 4,9 milioane lei, acum, valoarea este estimată la 7.090.541 de lei. Întrucât proiectul a fost inclus în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, o mare parte din această sumă ar putea fi suportată de Ministerul Dezvoltării Regionale.

Podul ar urma să aibă 50,30 m lungime şi trei deschideri. Lăţimea structurii va avea 20-24 m, iar carosabilul, 14 m, adică patru benzi de circulaţie. Actualul pod are numai trei benzi. Va exista trotuar şi pistă pentru biciclete. S-a stabilit inclusiv că este nevoie de nouă grinzi. Durata de execuţie a fost estimată la nouă luni. Experienţa de la podul Traian ne spune însă că va dura, cel mai probabil un an, întrucât pe timp de iarnă lucrările se sistează.

Arhitecţi au spulberat visele lui Boc

Deşi, în prima fază primarul anunţase că noul pod va avea un aspect futurist, cu o structură modernă, cu mai multe arcade, arhitecţii i-au spulberat dorinţele spunând că o structură clasică ar fi mai recomandată în ansamblul arhitectural Cluj Arena – Sala Polivalentă.

”Investiţia într-un nou pod în locul Podului Garibaldi. Este o investiţie pentru următorii 70 de ani, necesară şi care se va integra frumos în ansamblul arhitectural Cluj Arena – Sala Polivalenta. Noi am vrut o structură mai modernă, inclusiv cu mai multe arcade. Arhitecţii nu au vrut această structură, au spus că nu se încadrează, deşi mie mi se părea că merge bine cu Sala Polivalentă şi cu stadionul şi au recomandat o structură clasică. Ei sunt specialiştii, aşa că am mers pe mâna lor. Va fi o zonă de agrement, va arăta bine, dar designul va fi unul clasica”, potrivit primarului

Planul primarului nu a fost pe placul arhitecţilor, aceştia considerând că este o contradicţie între formele mari.

„Nu ne-a plăcut varianta respectivă pentru că este o contradicţie de dialog aproape inoportună între formele mari, construcţiile mari ale stadionului şi ale sălii şi pod. Acesta este până la urmă un acaret funcţional care trebuie să lege malurile şi să faciliteze circulaţia. Pe undeva era o imitaţie a unor lucruri la o scară cu totul improprie şi din cauza aceasta mi s-a părut inoportun”, au explicat arhitecţii.

Traficul nu va fi închis

Potrivit primarului Emil Boc, lucrările la pod se vor desfăşura cu traficul deschis, deoarece închiderea acestuia ar fi un haos pentru şoferii din cartierul Grigorescu.

”Dacă am închide circulaţia şi pe Podul Garibaldi, practic traficul ar fi sufocat şi oraşul nu ar mai putea să funcţioneze”, a declarat primarul.

“Traficul îl vedem cu toţii cum este. Am ţinut să nu dăm drumul la încă un pod, Podul Garibaldi tocmai în această idee. Ca să nu fim cu două poduri care oricum ar fi, sunt pe aceeaşi axă şi ar fi produs o încurcătură în trafic destul de mare”, a completat şi city managerul oraşului, Gheorghe Şurubaru.

Având în vedere că ar urma să fie demolată suprastructura actuală a podului, se va asigura o pasarelă provizorie pentru circulaţia pietonală. Pasarela va fi amenajată în amonte de podul existent, la o distanţă de circa 20 de metri.

Ce poduri va mai reabilita Primăria

Celelalte poduri care vor intra în reabilitare anul viitor: Podul Fabricii, Nodul N, Podul Locomotivei, Podul Porţelanului, Pasajul pietonal Mărăşti. Pe lângă lucrările de infrastructură şi suprastructură care se vor realiza, aceste poduri vor avea în plus şi panouri fonoabsorbante, vor fi dotate cu iluminat modern cu mărirea intensităţii pe parcursul trecerii pietonilor sau a autovehiculelor şi cu camere video, pentru a putea fi urmărit şi traficul şi ceea ce se întâmplă în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.