„Independent de sesizarea ASSAI, ASF informează publicul că a solicitat deja clarificări de la Astra Asigurări în privinţa modului în care înţelege să instrumenteze dosarele de daună, societatea aflându-se încă în termenul de răspuns pentru aceste clarificări. În funcţie de calitatea, obiectivitatea şi legalitatea acestor clarificări, autoritatea poate face demersuri de verificare a modului în care Astra înţelege să îi despăgubească pe cei care fac obiectul dosarelor de daună”, se arată într-un comunicat transmis de ASF.

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) susţine că şoferii păgubiţi de clienţi RCA ai Astra Asigurări, cel mai mare asigurător în 2012, primesc de la companie o sumă care reprezintă între 25 şi 40% din costurile reparaţiei autovehiculului avariat.

„În urmă cu câteva luni, Astra a introdus un nou sistem de despăgubire prin care clientul păgubit RCA este pus în imposibilitatea de a-şi efectua reparaţia maşinii avariate într-un service auto. În loc să achite costurile de reparaţie ale maşinii avariate într-un accident în care păgubitul RCA este nevinovat, acestuia îi este virată în contul sau ori într-un cont deschis de către Astra Asigurări pentru client, fără consimţământul clientului, o sumă (…) care reprezintă între 25 – 40% din costurile reale ale reparaţiei maşinii, iar păgubitul RCA este anunţat prin SMS că a fost despăgubit”, se arată într-un comunicat al ASSAI remis luni MEDIAFAX.

Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este un contract prin care persoanele prejudiciate în urma unui accident auto produs din vina conducătorului auto asigurat primesc despăgubiri pentru daunele materiale şi/sau vătămările corporale suferite.

Scopul poliţei este ca persoanele păgubite să primească obligatoriu despăgubiri, independent de situaţia materială a celui care a produs paguba.

După trimiterea SMS-ului, Astra închide dosarul de daună, fără a avea un document agreat şi semnat de clientul păgubit prin care acesta să-şi fi exprimat acordul cu suma primită, potrivit ASSAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.