Bărbatul şi femeia, formând evident un cuplu, aşteaptă răbdători pe coridoarele I.M.L.Cluj să fie poftiţi în cabinetul de consultaţii al instituţiei medicale. Bărbatul mărturiseşte că are ochiul tumefiat, culmea, nu de la un pumn cum s-ar crede la prima vedere, ci de la o lovitură încasată … cu o cheie franceză! Incitat, îi chestionez pe cei doi să-mi dea mai multe amănunte referitoare la incidentul care i-a adus la I.M.L. Aceştia o fac, pe larg, plini de solicitudine, având doar rugămintea să nu îi fotografiez şi să le dau numele de familie….

Cu toate acestea cei doi consideră că trebuie să-şi elibereze cumva sufletul, fiindcă se află într-o situaţie aparent fără ieşire. Sparge gheaţa d-na Corina, având şi ea urme de lovituri în zona feţei: „Eu şi prietenul meu Nelu locuim acuma în comuna Apahida – deşi am casă şi în Bonţida, însă într-o curte comună cu Cătălin, fostul meu soţ, cu care am o fată de 18 ani. Am fost nevoiţi să părăsim locul respectiv de frica lui, fiindcă şi el are o casă în curtea respectivă, însă la această oră suntem în proces de partaj pentru proprietatea respectivă. În această idee, duminică, am mers la locuinţa din Bonţida, cu maşina, împreună cu Nelu şi cu fiul meu de 24 de ani, dintr-o altă căsătorie… Ne-am dus ca să luăm nişte haine de-ale noastre şi după ce le-am luat am dat să ieşim din curte cu maşina. Însă, din păcate drumul ne era barat de maşina lui Cătălin, parcată în faţa porţii. I-am zis să-şi tragă maşina de serviciu de acolo, ca să putem ieşi, dar el ne-a spus, arogant, că o va face doar dacă-l rugăm frumos. A făcut totuşi gestul, bombănind, însă abia după ce a intervenit şi Nelu”. Cei trei au demarat apoi spre centrul satului, neştiind însă ce-i aşteaptă acolo. Înainte s-o ia spre Apahida au intrat într-un magazin, unde fiul ei a cumpărat un suc – fiind pe post de şofer – iar iubitul ei o bere. Relatează femeia ce s-a petrecut mai departe: „Dar, când ne aflam parcaţi acolo, ne-am trezit blocaţi în faţă de maşina unui prieten al lui Cătălin, Ovidiu, iar în spate chiar de maşina lui  Cătălin, care răsărise ca din pământ. Am dat fuga în magazin şi i-am zis lui Nelu că avem din nou probleme cu el. În acest timp Ovidiu a apărut în faţa lui Nelu, care nu-l mai văzuse niciodată, înarmat cu o cheie franceză. I-a zis, direct: „Io pe tine te omor! Acuma chemăm oamenii şi te omorâm”! Atunci a coborât din maşină şi fostul soţ, a sărit pe noi şi am început să ne îmbrâncim cu toţii. Băiatul meu îl tot ţinea pe Ovidiu să nu-l lovească pe Nelu cu cheia în cap, în schimb „fostul” şi i-a ars el una, în nas, tot cu o cheie franceză.” Femeia arată apoi că au reuşit până la urmă să scape din încercuire şi au urcat toţi trei în maşină. Primul lor drum a fost la secţia de poliţie din Gherla unde au depus de urgenţă plângere împotriva celor doi atacatori.  Între timp, Corina şi Nelu intră – la un interval de două-trei minute – în cabinetul de consultaţii, de unde se întorc, ambii, cu certificate în care le-au fost recomandate câteva zile de îngrijiri medicale. Bărbatul, fiind lovit mai serios, cu ceva mai multe decât iubita lui. Mărturiseşte în continuare femeia, exasperată: „Fostul meu soţ mai are un dosar pentru ameninţare, anul trecut, când mi-a spus că mă omoară, de faţă cu poliţistul din comună. Din păcate, mi-am retras atunci plângerea, de dragul fiicei noastre. Însă, de data asta văd că treaba e teribil de serioasă şi voi fi nevoită, pe lângă plângerea penală pe care i-o facem, să cerem şi protecţie prin Tribunalul Gherla: pentru băiat, pentru Nelu şi pentru mine! Iar pentru a face pasul acesta primul lucru pe care-l vom face acum va fi să ne angajăm şi un avocat… Dumnezeule, dacă ştiam că-i aşa periculos „fostul” – şi laş în acelaşi timp, că şi-a adus ajutor – nu mai opream la magazinul din Bonţida! Mergeam glonţ acasă, la Apahida, fără să ne mai uităm înapoi”!

„În speţa de la Bonţida avem un dosar penal, în lucru, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările continuă în vederea clarificării aspectelor care au condus la producerea faptei şi tragerii la răspundere a celui vionvat”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.