Atacat sălbatic, la Apahida, cu securea – doar pentru că însoţea pe cine nu trebuie!

630

Marcel Mureşan din Apahida este un tânăr în vârstă de 25 de ani, tată a doi copii şi cu o nevastă pe cale să-i dăruiască un nou urmaş. Acesta, priceput la toate, munceşte ocazional pe la gospodăria oamenilor şi lucrul acesta era să-l coste viaţa, luni seară, când pleca de la domiciliul unui client, fără să ştie că omul era urmărit de nişte vecini ca să fie ciomăgit. Aşa, cei doi au fost atacaţi de către aceştia, însă el a fost cel care a încasat o lovitură de secure în picior şi alta mai uşoară, în cap, prietenul său reuşind să scape. Acum magistraţii îi cercetează pe atacatori pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

 

Marţi, 25 iulie, tânărul apare, şchiopătând puternic – însoţit de doi poliţişti şi mama sa – la cabinetul de consultaţii al I.M.L: Cluj, fiind poftit înăuntru de către medici. În tot acest timp mama lui Marcel, Elvira, aşteaptă în coridor şi ne relatează cu amabilitate întreaga tărăşenie care i s-a petrecut fiului său în seara precedentă. „S-a dus la un cunoscut în afara localităţii, în locul numit Sughibaia, la un cunoscut care şi-a făcut acolo casă. I-a muncit şi la întoarcere, seara, cei doi au fost atacaţi de doi vecini – care se dau mari şi vor să domine totul în zonă – şi cu care cel care-l angajase pe Marcel avea o ceartă mai veche. Aceştia i-au atacat cu securi, însă victimă i-a căzut doar fiul meu – lovit puternic în picior şi, mai uşor în cap, cel vizat reuşind să se refugieze într-o maşină. Fiul meu a ajuns şi el cu chiu cu vai în maşină, ceva mai târziu, şi până la urmă  cei doi au reuşit să scape din încercuire şi să ajungă până la urmă la poliţia din comună, cu maşina lovită peste tot”. Femeia mărturiseşte că, odată ajunşi la poliţie, autorităţile au anunţat de urgenţă Serviciul de Ambulanţă, fiul ei fiind  transportat la U.P.U. Cluj-Napoca. „A rămas acolo până în această dimineaţă, pe la ora trei, unde a primit primul ajutor, având tendonul atins – şi de asemenea i s-a făcut radiografie pentru lovitura de la cap”, adaugă, îngrijorată, mama lui Marcel – care mai are şi alţi cinci copii în afară de Marcel. După câteva minute tânărul iese din cabinet însoţit de poliţişti, iar mama acestuia ţine să ne mai mărturisească un lucru înainte de plecare: „Nu ne mai trebuie absolut nimic de la atacatori – nici bani, nimic – vrem doar ca legea să-şi spună cuvântul şi aceştia să ajungă la puşcărie, acolo unde li-e locul, ei fiind reţinuţi la acum la postul din comună”.


“La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 21:00, Secţia 2 Poliţie Rurală Apahida, a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Apahida, judeţul Cluj, în timp ce se afla pe strada Nicolae Bălcescu, din localitatea Apahida, a fost victima unei agresiuni.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea persoanelor implicate, stabilind că este vorba despre doi bărbaţi, din localitatea Apahida, în vârstă de 26 şi 28 de ani.

În urma probatoriului administrat poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de cei doi. Azi, 26 iulie, aceştia au fost prezentaţi în faţa magistraţilor care au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de bărbatul de 28 de ani.

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal”, au declarat reprezentanţii I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ