Au trecut 101 de la Genocidul Armenilor. România încă tace

Pe data de 24 aprilie s-au împlinit 101 ani de când a avut loc unul dintre cele mai violente masacre din ultimul secol. În urmă cu 101 ani, autorităţile turceşti au ucis cu brutalitate sute de lideri religioşi şi intelectuali armeni. Această întâmplare a rămas în istorie ca începutul genocidului asupra armenilor din Turcia.

Ce s-a întâmplat în urmă cu 101 ani?

Definiţia cuvântului genocid înseamnă „o infracţiune săvârşită în scopul de a distruge deliberat şi sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau grup naţional, rasial, etnic sau politic.” Cuvintele vin de la genos – care înseamnă rasă şi cide – ucidere, în limba greacă. Genocidul armenilor a fost recunoscut şi pedepsit ca atare numai în 1948, mai exact de la 33 de ani de la întâmplare.

Cunoscut şi ca Holocaustul Armenilor sau Genocidul uitat, este comemorarea deportării şi eliminarea armenilor de către Guvernul Junilor turci între anii 1915-1923.

La începutul celui de-al Doilea război mondial, Guvernul Junilor turci conducea Imperiul Otoman. Ei începeau să se teamă din cauză că armenii ar putea să se alieze cu Rusia, rivala de secole a otomanilor pentru supremaţia în Peninsula Balcanică şi în Caucaz. Câteva batalioane armeneşti ale armatei ruse au început să recruteze armeni care au fost în trecut în armata otomană. Franţa a fost ţara care i-a îndemnat la revoltă împotriva noii puteri republicane, de asemenea fiind şi ţara care ajuta armata armeană.

Ca reacţie la ameninţarea proaspătului stat, Junii turci au început să execute imediat aproximativ 300 de naţionalişti armeni, iar o bună parte a populaţiei armeneşti din Anatolia a primit ordin din partea turcilor să fie deportaţi spre deşerturile din Siria şi Mesopotamia. Aceasta populaţie trăiau de milenii pe acele pământuri. Peste 1.200.000 de persoane au murit din cauza bolilor, foametei şi extenuării.

Genocidul armenilor a început în cel mai mare oraş armenesc din Turcia, Van. Oraşul este situat în cel mai îndepărtat al Asiei Mici învecinat cu Persia la răsărit şi Caucaz la nord. Populaţia din acest oraş era cea mai harnică, cea mai civilizată din partea de răsărit, veche de 3.000 de ani.

Activitatea economică a marilor oraşe a început să crească, odată cu răspândirea imperiului. Chiar dacă faptele nu au fost verificate şi e posibil ca un număr de câteva sute să fi procedat astfel, turcii au pretins că oamenii din Van au dezertat la ruşi.

Majoritatea istoricilor spun despre genocid că a fost o mişcare de propagandă. Alţi istorici, în schimb, susţin inexistenţa unui proiect de genocid, atenţionând asupra faptului că nu toţi armenii din Istanbul fuseseră victime ale masacrului.

Cifrele morţilor variază în funcţie de estimările fiecărei părţi implicate. După estimările turceşti sunt in jur de 500.000, iar după estimările armene, numărul se ridică undeva la 1.500.000 de persoane ucise.

Gherla, oraş armenesc

Legenda spune că oraşul Armenopolis, actualmente Gherla, a fost ridicat de armeni printr-o înşelătorie.

Principele Mihai Apafi le-a permis armenilor să intre în Transilvania, după ce la sfârşitul secolului al XVII-lea principele a sperat că îi va putea atrage spre protestantism. După acest eveniment, oraşul Gherla apare în documente sub numele de ARMENOPOLIS. Episcopul Oxendius Văzărescu este cel care a adus un plan prestabilit. presupus venit de la Roma, pentru oraşul Gherla. Se spune că acesta ar fi fugit din din Moldova pentru a scăpa de o persecuţie pornită de turcii care ocupaseră principatul. Potrivit legendei, ar fi cerut de la nobilii Transilvaniei o bucată de pământ cât poate cuprinde pielea unui bou. Nobilii au fost de acord, dar armenii au tăiat pielea în fâşii subţiri şi au făcut o frânghie, cu ajutorul căreia au cuprins un teren suficient de mare pentru a-şi ridica oraşul.

În secolul al XVIII-lea au apărut două programe noi de arhitectură în Armenopolis: biserica şi mănăstirea. Biserica Solomon este prima biserică ridicată de armeni care se află pe strada Cloşca. Biserica armeno-catolică Sfânta Treime este, de asemenea, o altă biserică foarte importantă a oraşului. Aceste programe de arhitectură au avut loc în urma expansiunii Imperiului Habsburgic care promova catolicismul. În anul 1742, primarul Gherlei, Victor Daniel, a donat pentru construirea Mănăstirii franciscane, aflată pe strada Bobâlna.

Noua primărie care funcţionează şi în ziua de azi, a fost construită în centrul pieţei, în maniera eclectică,  în stilul baroc. Dezvoltarea comerţului şi meşteşugurilor s-a dezvoltat odată cu Armenopolisul şi datorită concentrării unei largi populaţii armeneşti din zonă. (43,4% din cei 5.287 de locuitori ai Gherlei anului 1850).

România nu recunoaşte tragedia ca genocid

Deşi Romania a fost singura ţară care, în 1915, a permis refugiaţilor armeni din Turcia să se stabilească pe teritoriul ei, ţara noastă nu recunoaşte ca genocid uciderea a peste 1,5 milioane de creştini. Chiar dacă, de foarte multe ori, persoanele publice prin poziţiile ocupate ar putea „rezvola” semnele de întrebare pe care oamenii şi le pun. Liniştea este aproape pătrunzătoare şi aşa a fost timp de mai bine de un secol. Oamenii de la putere s-au justificat prin „subiectul nu mai este de actualitate.”

Statul român refuză în continuare să numească evenimentele de atunci „genocid”, adoptând poziţia turcească şi americană , deşi foarte mule ţări Europa au adoptat această măsură.

În Marea Britanie, de exemplu, mai mulţi parlamentari au semnat o moţiune şi au declarat că „decapitările, crucificările, împuşcările, arderile şi alte crime, violul şi violenţa extinsă desfăşurate de Statul Islamic împotriva creştinilor şi altor minorităţi din Siria şi Irak pe criterii religioase şi etnice… în mod clar acoperă definiţia genocidului.”

Când Papa Francisc a vorbit pentru prima dată despre genocidul armenilor, Ankara a fost foarte iritată de îndemnul acestuia să recunoască genocidul.

Cu toate acestea, din 1915-1916 în România au funcţionat, două orfelinate pt. copiii armeni: în Iaşi şi Galaţi.

Cine este Varujan Vosganian?

Din anul 1990 este fondatorul Uniunii Armenilor din România, a cărui preşedinte este şi în prezent. De asemenea, a reprezentat şi minoritatea armenilor în Parlamentul României ca deputat în două legislaturi (1990-1992 şi 1992-1996).

Acesta a scris o carte intitulată „Cartea şoaptelor”cu poveşti de la genocid. Cartea relatează poveşti cu adevărat neliniştitoare, iar pe lângă poveşti, se află şi poze cu victime ale Holocaustului armean, dar şi cu supravieţuitori.

„Acesta era obiceiul familiei, ca tinerii, precum altădată Petru cel Mare, să călătorească în Europa, unde să deprindă meşteşuguri, să înveţe cum să se poarte şi să vorbească europeneşte. Apoi se întorceau acasă şi se însurau. Aşa reuşiseră să scape de măcel (…). Din scrisorile care se citeau, în vremurile liniştite, duminica la biserica din satul Zakar, bunicul meu aflase că aceştia au ajuns în România.” (citat din carte)

Romanul a apărut la Editura Polirom în anul 2009, iar în acelaşi an, cartea a obţinut titlul de Cartea Anului, acordat de revista România Literară.