Deputatul social-democrat Aurelia Cristea vrea să schimbe legea care reglementează taxa pe ulei uzat în așa fel încât statul să încaseze în plus 500.000 de euro pe lună. Conform proiectului celor 22 deputați și senatori social-democrați, printre care și alesul clujean, modul cum se colectează în prezent taxele pentru ulei uzat ajută companiile private și nu statul român. „Deși există consens între autoritățile de mediu și asociația producătorilor și importatorilor de lubrifianți „Lubrichem” privind modificarea legislației în sensul adoptării unei taxe pe factură, transparență și colectabilă(n.r. cuvântul nu apare pe dexonline) lunar la bugetul fondului de mediu, procesul de modificare a legislației este blocat de mai multe luni. Această stare împiedică fondul de mediu de a avea încasări de circa jumătate de milion de euro pe lună”, arată inițiatorii proiectului în expunerea de motive depusă pe 29 aprilie la Camera Deputaților. De fapt ei vor să modifice Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 după cum urmează:

 

„s)o taxă de 0,3 RON/litru evidențiată pe factură pentru întreaga cantitate de ulei pusă pe piață, aplicată uleiurilor ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 245/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, datorată începând cu data de 1 ianuarie 2013 de către operatorii economici care introduc pe piața națională astfel de produse, și achitată lunar până la data de 25 a lunii următoare emiterii facturii. În cazul importurilor sau achizițiilor intracomunitare pentru consum propriu, taxa de 0,3 ron/litru de la acest punct se achită lunar până la data de 25 a lunii următoare efectuării importului sau achiziției intracomunitare

2. Anexa nr. 4: Etapizarea obligațiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate, se abrogă.Art. II- Ordonanța de urgență a guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă renumerotare”,

se arată în proiectul legislativ.
Aceasta este singura inițiativă legislativă a Aureliei Cristea în cele mai bine de cinci luni de zile de când a fost ales deputat în Camera Deputaților…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.