Autorul atacului armat din Texas, în urma căruia au murit cel puţin 26 de persoane, a fost identificat ca fiind un fost profesor de studii biblice, care a fost dat afară din Forţele Aeriene ale Statelor Unite după ce şi-a abuzat soţia şi copilul.

Potrivit mediafax.ro, Devin Patrick Kelley a fost un veteran al Forţelor Aeriene din SUA şi un fost profesor de studii biblice, dar pagina sa de Facebook, care a fost ştearsă de FBI, arată că a avut o pasiune îngrijorătoare pentru armele de foc.

Bărbatul în vârstă de 26 de ani era căsătorit cu Danielle Shields, cu care avea şi un copil. Soacra sa, Michelle Shields, era enoriaşă a bisericii din Sutherland Springs şi este prietenă pe social media cu soţia pastorului. El are o locuinţă în New Braunfels, Texas, care se află la aproximativ 35 de kilometri de locul unde a avut loc atacul de duminică.

Contul de LinkedIn al lui Devin Patrick Kelley arată că acesta s-a alăturat Forţelor Aeriene ale SUA după ce a absolvit liceul New Braunfels în 2009. Pentagonul a confirmat că a fost pilot „la un moment dat”, dar nu a dat detalii suplimentare.

Acesta a lucrat şi în departamentul de logistică şi de aprovizionare până când a fost dat afară pentru că şi-a atacat soţia şi copilul. Kelley a fost judecat de două instanţe pentru atacul asupra familiei sale în urma cărora a primit o detenţie de 12 luni şi demisia din Forţele Aeriene în 2014, potrivit CBS.

Kelley a lucrat apoi ca voluntar, ca profesor de studii biblice la prima biserică baptistă din Kingsville.

Poliţia investighează acum posibilitatea ca Kelley să se fi aflat într-un grup militar local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.