Astăzi, în cadrul unei ceremonii desfășurate cu prilejul aniversării a 196 de ani de atestare documentară a Poliției Române, 129 de poliţişti clujeni au fost avansaţi în gradul profesional următor.

Azi, 23 martie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a avut loc festivitatea de avansare în gradul profesional următor a poliţiştilor care au împlinit stagiul minim în gradul deţinut, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

Prin dispoziţia şefului inspectoratului, au fost avansaţi în gradul profesional următor 70 de agenţi de poliţie, iar prin ordin al ministrului afacerilor interne au fost avansaţi în grad 59 de ofiţeri de poliţie.

Conducerea inspectoratului i-a felicitat pentru avansare şi le-a mulţumit tuturor pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile, dovedind profesionalism şi fermitate în aplicarea legii.

De asemenea, ieri, la festivitatea de decernare a distincțiilor onorifice „Poliţistul anului”, Emblema de Onoare a Poliției Române și alte distincții, organizată la Cercul Militar Național, ,,Placheta de onoare a Poliției Române” a fost acordată Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean CLUJ, pentru organizarea Laboratorului de Expertiză a Imaginilor, prin care au fost efectuate sute de planșe fotografice și zeci de rapoarte de constatare criminalistică, precum și pentru realizarea unei aplicații care îi ajută pe polițiști la examinarea imaginilor de pe camerele de supraveghere.

De asemenea, ”Placheta de onoare a Poliției Române” a fost acordată Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca. Pe plan internațional, polițiștii din cadrul acestei unități au fost incluși într-un grup de lucru Joint

Investigation Team, pentru furnizarea de produse analitice folosite în combaterea unor infracțiuni transfrontaliere.

Distincția de serviciu „Îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate” a fost acordată doamnei comisar – șef de poliție ADNANA ROBERTA ILIEȘ, din cadrul Serviciului Cabinet – I.P.J. CLUJ. În calitate de ofițer de relații internaționale și Schengen, polițista s-a remarcat prin scrierea și câștigarea unui proiect de mare amploare – „Creșterea eficienței energetice și gestionarea eficientă a energiei pentru sediul Poliției Județene Cluj și a unei Unități Militare din Cluj-Napoca”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.