Gazeta de Cluj va prezinta averile principalilor candidati din fiecare colegiu, in primul rand declaratiile celor din principalele doua tabere politice, ARD si USL. Din analiza declaratiilor de avere si interese iese in evidenta faptul ca judetul Cluj este unul din cele mai bogate din tara, prin prisma situatiei economice a celor care vor sa ocupe un scaun de parlamentar.

Agentia Nationala pentru Integritate a postat pe pagina sa se internet declaratiile de avere ale candidatilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. ”Potrivit situatiei centralizate transmise Agentiei Nationale de Integritate de catre Biroul Electoral Central la data de 09.11.2012, numarul total al candidaturilor ramase definitive in colegiile uninominale din cele 43 de cirscumscriptii electorale este de 2.455. Mentionam faptul ca toti candidatii validati pentru alegerile parlamentare din luna decembrie 2012 au depus declaratii de avere si de interese, conform prevederilor legale”, au transmis reprezentantii ANI printr-un comunicat de presa.
Printre acestia se numara si candidatii clujeni, care au fost obligati prin lege sa puna la dispozitia alegatorilor o lista care cuprinde nu doar proprietatile lor imobiliare si salariul, ci si alte bunuri de valoare semnificativa si interesele de familie, apartenenta la diferite organizatii si chiar datoriile contractate.

Universitarii se bat pe Manastur

In Colegiul 1, care cuprinde o parte din cartierul Manastur, alaturi de Grigorescu, principalii competitori sunt Adrian Oros, candidatul USL, si Adrian Papahagi, candidatul ARD. Adrian Oros este director executiv al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSV) Cluj si prorector al Universitatii de Știinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV), unde detine functia de conferentiar universitar. Acesta detine patru terenuri si trei autoturisme si are un venit anual de 36.857 de lei. La capitolul datorii, Oros inregistreaza un credit de 100.000 de euro, scadent in 2033.
Adrian Papahagi, candidatul ARD pentru Colegiul 1, lucreaza la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii ”Babes-Bolyai” (UBB) si a detinut, pana la inscrierea in PDL, functia de vicepresedinte al Fundatiei Crestin Democrate. Papahagi locuieste in cartierul pentru care candideaza, Manastur, intr-un apartament mostenit, detinand inca un apartament in Cluj-Napoca si o casa in Bucuresti. Venitul sau de anul trecut se ridica la 100.000 de lei, din salariile incasate ca lector la UBB si consilier in Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
In Colegiul 1 mai candideaza Alexandru Țermure, de la PPDD, Olah Emese de la UDMR, Ilyés Szilárd-Zoltán, de la Partidul Popular Maghiar (EMNP-PPMT), Dan Nicoara de la PRM si independentul Liviu Alexa.

Cataniciu vs. Buda

Ceilalti manastureni sunt chemati la urne pentru a vota candidatii din Colegiul 2, care cuprinde si cartierul Zorilor. Aici USL a lansat in cursa un candidat agresiv, pe masura lui Daniel Buda (PDL), care detine scaunul de deputat in colegiu si mai vrea inca patru ani. Steluta Cataniciu este in prezent consilier local, functie detinuta si in mandatul 2008-2012 si este de profesie avocat. Cataniciu este unul din cei mai bogati candidati in termen de proprietati imobiliare. Aceasta detine, alaturi de sotul sau, un complex de 12 apartamente in Floresti, un apartament in oras si un sfert dintr-o casa, precum si doua terenuri, intervilan si agricol. Aceasta a avut un venit de 80.145 lei in 2011 si detine un autoturism Mercedes.
Candidatul ARD Daniel Buda este seful comisiei juridice din Camera Deputatilor si presedintele PDL Cluj. Acesta detine patru terenuri, trei apartamente si o casa in Cluj-Napoca, precum si o casa de vacanta la Somesul Rece. Veniturile familiei Buda s-au ridicat la 761.224 lei in 2011, iar in conturile bancare presedintele PDL Cluj mai are 10.879 lei si 352 de euro. Buda este actionar la Banca Transilvania, cu active in valoare de 13.480 lei,  iar la Agriserv Servicii Zootehnice are actiuni in valoare de 100 de lei. Pe langa automobilul Toyota, acesta mai detine bijuterii de aur sia rgint in valoare de 17.000 de euro si are asigurari de viata in valoare de 33.365 lei.
In Colegiul 2 mai candideaza Mihai Ionut Platon de la PPDD, Peter IStvan, de la UDMR, Matis Jeno de la PPMT si Cornel Maja, de la PRM.

Cel mai ravnit colegiu

Batalia cea mai acerba in interiorul USL s-a dat la Cluj pentru candidatura in Colegiul 3. Pana la urma, social-liberalii au ales sa o nominalizeze pe Aurelia Cristea pentru a intra in lupta cu actualul deputat Petru Calian in colegiul care cuprinde centrul orasului si cartierele Gheorgheni si Andrei Muresanu.
Aurelia Cristea lucreaza in domeniul asigurarilor, avand experienta in mediul privat, si detine in prezent un mandat de consilier judetean. Aceasta detine trei terenuri in judetul Cluj, la Negreni, Cluj-Napoca si Calatele, precum si doua case de locuit in Cluj-Napoca si Negreni si o casa de vacanta in comuna Calatele. Aceasta are un Audi A 3 si in 2011 a realizat, impreunacu sotul sau, un venit de 239.818 lei in 2011. In cont, Cristea are 5.067 de euro si 90.000 de lei, iar acasa, bijuterii si opere de arta in valoare de 35.000 de euro. La capitolul datorii, inregistreaza 134.000 de lei.
Deputatul Petru Calian, candidatul ARD, a fost ales in Colegiul 3 in 2008 si vrea sa-si incerce din nou norocul. Acesta detine un teren agricol si un apartament si o casa in Cluj-Napoca. Familia Calian a realizat venituri de 214.388,83 lei si a pus deoparte 779.757,78 de lei. Deputatul este asociat la firma producatoare de mobila Modena si are contracte cu Spitalul Municipal Cluj-Napoca. In acelasi colegiu s-au inscris pe liste Rozalia Crisan de la PPDD, Csoma Botond (UDMR, a candidat in acelasi colegiu in urma cu patru ani), Sandor Krisztina, PPMT si Ioan Ciorca, de la PRM.
Colegiul 4 este al treilea consecutiv in care actualul deputat PDL doreste sa-si prelungeasca activitatea in legislativul roman cu inca patru ani. Candidatul USL Irimie Popa este sustinut in campania electorala de colegii sai de la Facultatea de Știinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA). Acesta detine, impreuna cu familia, sapte terenuri, si sase imobile, dovada ca putina pricepere in domeniul economic nu strica niciodata. Familia lui Irimie Popa a avut un venit total de 311.621 de lei in 2011, potrivit propriei declaratii de avere. Banii au provenit doar din salarii. Popa e asociat in patru firme: Contaudit, Curs Conta, Asociatia Concordia Transilvania si Magic Account. El e administrator in trei dintre acestea si e vicepresedinte al Asociatiei Concordia Transilvania. Popa e membru in Camera Auditorilor Financiari din Romania, in Corpul Expertilor Contabili si al Contabililor Autorizati din Romania si in Camera Consultantilor Fiscali din Romania, potrivit declaratiei de interese.
Deputatul Adrian Gurzau este absolvent de Teologie si deputat de profesie, dupa doua mandate in legislativ. Acesta detine un apartament de 118 metri patrati si a realizat venituri de 60.035 de lei. In Colegiul 4, care cuprinde cartierele Marasti si Someseni, mai cer votul alegatorilor Letfalvi Hunor, de la PPDD, Kinizsi Zoltan, de la UDMR, Soos Sandor Laszlo de la PPMT si Ioan Cont de la PRM.

Sexul frumos pentru Camera Deputatilor

Colegiul 5, caruia ii este arondata Gherla si localitatile din imprejurimi are drept candidat ARD o femeie de afaceri din Cluj, Felicia Gheorghiu, membra a formatiunii Forta Civica, iar din partea ARD, un candidat nominalizat de la centru, Radu Zlati. Felicia Gheorghiu detine trei terenuri, doua in Cluj-Napoca, si unul in Rascruci, precum si patru apartamente, si o casa construita in 2006. Aceasta este directoarea unei firme proprietara si directoarea a doua firme, Rofelix Univers si Blade World, a caror cifra de afacere se apropie de 2 milioane euro. Felicia Gheorghiu Ea are datorii in valoare totala de 300.000 de euro, iar anul trecut a realizat un venit de 30.096 de lei. Gheorghiu detine bijuterii in valoare de 15.000 de euro, cumparate in perioada 1980 – 2010.
Contracandidatul sau,  Radu Zlati are doua apartamente si declara ca nu are masini, conturi sau bijuterii, ci doar datorii de 57.000 de euro, la un venit de 44.800 pe anul 2011. In Colegiul Gherla mai candideaza Marius Florin Hangan, de la PER, Vasile Kepiro, de la PPDD, Torok Balint, de la UDMR, Filep Alexandru, de la PPMT si Valeri Toderici, de la PRM.
Colegiul 6 Dej are, in urma rezultatelor de la alegerile locale, un favorit clar in persoana lui Cornel Itu, ultimul deputat PSD dupa dezertarea lui Vasile Soporan. Cornel Itu are actiuni in patru firme – Parc Rex, Itcomar Prodserv, Mecsom si Agro 33 si e membru FC Unirea Dej, unde face parte din Consiliul Director. Itu are un teren intravilan si o casa la Dej, iar venitul sau de anul trecut s-a ridicat la 112.372 de lei In conturi are 34.277 euro si 13.393 de lei si trebuie sa inapoieze 21.365 de franci elvetieni.
ARD a numit inca o doamna pentru a intra in lupta electorala, si la Dej. Presedintele Organizatiei de Femei a PDL Cluj, Mihaela-Rodica Suciu detine trei terenuri, in Cluj-Napoca si in localitatea Mica si doua imobile. Suciu conduce o masina VW Jetta, fabricata in 2008 si a avut un venit de 136.319 lei in 2011. Aceasta a fost presedinte al Consiliului de Administratie al Electrica Distributie Transilvania Nord. In acest colegiu candideaza Petre Gidar, de la PPDD, Szasz Stefan-Rudolf, de la UDMR si Nicolae Hitian, de la PRM.

Terenuri si alte proprietati

In Colegiul 7 Campia Turzii, ARD il propune pe Rares Rusu, fost directorul Transelectrica, impotriva lui Ilarie Ivan. Ivan, candidatul USL, detine trei terenuri agricole in Cluj-Napoca, si doua imobile in Cluj-Napoca, un apartament si o casa in constructie. Ilarie Ivan conduce un Renault si are datorii de 5.500 de euro. Acesta e membru in Consiliile de Administratie al Aeroportului International, in Asociatia Romana de Zootehnie si in Asociatia Inginerilor de Automobile din Romania si detine functia de  vicepresedinte al organizatiei judetene a PSD Cluj.
Tanarul candidat PDL, Rares Rusu detine un teren forestier de 980 metri patrati si doua imobile, din care una e casa de vacanta si un apartament. Acesta conduce un Renault Clio, si a primit de la rude un Harley Davidson. Acesta are datorii de 76.000 de euro, la un venit de 194.603 lei in 2011. Rusu e asociat in Societatea Civila de Mediatori “Rusu si Asociatii” si vicepresedinte al PDL Cluj.
In Colegiul 7 mai candideaza Ioan Moldovan de la PPDD, Hegedus Csilla de la UDMR, Moldvoy Ákos, de la PPMT si Alexandru Tulai, din partea PRM.
In Colegiul 8, care acopera Turda si localitatile invecinate, USL l-a nominalizat pentru candidatura la Camera Deputatilor pe Vasile-Tudor Grumaz. Acesta e asociat in 4 firme: Multimedica, Amedia, Amideea si Medexpert. Grumaz detine doua terenuri intravilane si un apartament in Turda. In 2011 a realizat un venit de 15.032 lei si are datorii de 20.000 de euro.
ARD l-a propus pentru acest colegiu pe Vicentiu-Mircea Irimie, fostul viceprimar din Turda, actual consilier local, sustinut de Tudor Ștefanie.  Candidatul ARD a realizat venituri de 69.600 de lei anul trecut si declara ca nu are terenuri, masini sau bijuterii valoroase. In schimb, are doua case de locuit, ambele la Turda, si datorii de 199.000 de euro.
Din partea PPDD in acest colegiu candideaza avocatul Lucian Nemes, presedintele filialei clujene a partidului. Alaturi de acesta, s-au inscris pe liste Balogh Andras de la UDMR, si Dan Vasile Zmolea, de la PRM.

Imprumutul primei doamne

Colegiul 9, caruia ii sunt arondate comunele de munte, este campul de lupta pentru politicieni care pana acum au ocupat functii publice la nivel local. Alexandru Coroian, candidatul ARD, a fost vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ) Cluj, in prezent fiind consilier judetean, iar Elena Uioreanu, sotia actualului presedinte al CJ, este consilier local al municipiului Cluj-Napoca.
Alexandru Coroian, care a lucrat la Romtelecom si Cosmote, fiind numit de catre PDL in functii de conducere, declara venituri in valoare de 308.246 de lei si economii de 59.718 lei. Acesta detine un apartament si o casa de vacanta. Alexandru Coroian conduce o Skoda Octavia si are datorii de 32.000 euro. Consilierul judetean e actionar in 3 societati: Fondul Proprietatea, SIF 5 Oltenia si Banca Transilvania, si e membru Rotary Cluj.
Prima doamna a judetului, Elena Uioreanu, detine, impreuna cu sotul sau, un apartament in Cluj-Napoca. Aceasta detine actiuni in doua firme: Versatil UE Consult si Banca Transilvania, in valoare totala de 54.093.2 lei. Veniturile consilierului local s-au ridicat in 2011 la 171.414 lei, bani proveniti din salarii, alocatia copilului, dar si din cadouri, servicii si alte avantaje primite cu titlu gratuit din partea unor organizatii sau institutii publice romanesti, altele decat angajatorul si mai mari de 500 de euro. Cel mai surprinzator element al declaratiei de avere il reprezinta mentiunea ca ii datoreaza sotului sau 109.800 de lei, scadente la 2020. Pentru votul locuitorilor din comunele de munte se mai bat Sorin Costea, de la PPDD si Alexandru Dima de la PRM.
In ultimul colegiu pentru Camera Deputatilor, care acopera zona Huedin, Mate Andras Levente, deputatul UDMR ales in aceasta regiune in 2008, isi incearca norocul pentru un nou mandat. Acesta detine 12 terenuri in judetul Cluj: cinci in Cluj-Napoca, si alte sapte in judetul Cluj. Tot la capitolul imobiliare, Mate Andras are cinci proprietati in total, din care trei apartamente  la Cluj-Napoca, o casa si o garsoniera. In declaratia de avere si-a trecut un ATV cumparat cu 3000 de euro si bijuterii si obiecte de arta, monede de argint in valoare de 37.200 de lei. Familia lui Mate Andras-Levente a realizat venituri de 216.959 lei, in 2011. Mate e membru in Baroul Cluj si in Asociatia Avocatilor din Romania. Acesta a incheiat doua contracte cu statul pentru asistenta juridica, in 2005, in valoare de 8900 de euro.
Candidata ARD, Gabriela Angela Radoiu Les, director al Hotelului Topaz si membra in Asociatia Femeilor de Afaceri Cluj, are trei terenuri si doua imobile in Cluj-Napoca, un spatiu comercial si o casa de locuit. Familia sa a realizat anult recut venituri de de 180.365 de lei si are in conturi 28.000 de lei. Aceasta a mai declarat arme si bijuterii de 8.000 de euro.
Horvath Leonard Arthur, candidatul USL, declara ca nu are terenuri sau cladiri si nici active financiare sau datorii. Familia lui Horvath Leonard Arthur a realizat, in 2011, venituri in valoare de 27.023 lei din salarii si burse de cercetare. In acest colegiu mai candideaza Liviu Sorin Igna de la PPDD, Szocs Sandor Attila, membru PPMT si Cristian Sopon, din partea PRM.

Diana Gabor

Candidati clujeni la Camera Deputatilor

Colegiul 1 (Manastur – Grigorescu)

Oros Adrian – USL
Papahagi Adrian – ARD
Alexa Liviu – INDEPENDENT
Olah Emese – UDMR
Ilyes Szilard Zoltan – PPMT
Termure Alexandru – PPDD
Nicoara Dan- PRM

Colegiul 2 (Manastur – Zorilor)

Cataniciu Steluta – USL
Buda Daniel- ARD
Peter Istvan – UDMR
Matis Jeno – PPMT
Platon Mihai Ionut – PPDD
Maja Cornel – PRM

Colegiul 3 (Gheorgheni – Andrei Muresanu)

Cristea Aurelia – USL
Calian Petru – ARD
Csoma Botond – UDMR
Sandor Krisztina – PPMT
Crisan Rozalia – PPDD
Ciorca Ioan – PRM

Colegiul 4 (Marasti – Intre Lacuri – Someseni – Dambul Rotund – Gruia)

Popa Irimie – USL
Gurzau Adrian- ARD
Kinizsi Zoltan – UDMR
Soos Sandor Laszlo – PPMT
Letfalvi Hunor – PPDD
Cont Ioan – PRM

Colegiul 5 (Gherla)

Zlati Radu – USL
Gheorghiu Felicia – ARD
Torok Balint – UDMR
Filep Alexandru – PPMT
Kepiro Vasile – PPDD
Toderici Valeri – PRM
Hangan Marius Florin – PER

Colegiul 6 (Dej)

Itu Cornel – USL
Suciu Mihaela-Rodica – ARD
Szasz Stefan-Rudolf – UDMR
Gidar Petre – PPDD
Hitian Nicolae – PRM

Colegiul 7 (Campia Turzii)

Ivan Ilarie – USL
Rusu Rares Stelian – ARD
Hegedus Csilla – UDMR
Moldvoy Ákos – PPMT
Moldovan Ioan – PPDD
Tulai Alexandru – PRM

Colegiul 8 (Turda)

Grumaz Vasile-Tudor – USL
Irimie Vicentiu-Mircea – ARD
Balogh Andras – UDMR
Nemes Lucian Bogdan – PPDD
Zmolea Dan-Vasile – PRM

Colegiul 9 (Zona de Munte)

Uioreanu Elena-Ramona – ULS
Coroian Alexandru- ARD
Okos-Rigo Denes – UDMR
Costea Sorin – PPDD
Dima Alexandru – PRM

Colegiul 10 (Huedin)

Horvath Leonard Arthur -USL
Radoiu Les Gabriela Angela – ARD
Mate Andras-Levente -UDMR
Szocs Sandor Attila – PPMT
Igna Liviu Sorin – PPDD
Sopon Cristian- PRM

1 COMENTARIU

  1. VOI,CEI DE LA GAZETA DE CLUJ!
    N-ATI SCRIS IN ACEST NUMAR AL VOSTRU VREUN ARTICOL DESPRE NICOARA?OARE CE S-A INTIMPLAT?SINTEM INGRIJORATI.CRED CA VI S-AU EPUIZAT MINCIUNILE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.