Incident ieşit din comun în seara zilei de luni, 6 noiembrie, în staţia CTP „Minerva” din cartierul Mănăştur! Un aviator pensionar, căruia tocmai îi dăruise fiica o nepoţică, se grăbea spre casa acesteia şi a trecut neregulamentar strada după ce a coborât din troleibuz. A fost săltat rapid de un echipaj de poliţişti în momentul când omul abia făcuse doi-trei paşi pe şosea, deşi trecuseră deja, nestingheriţi, alţi cinci călători din troleibuzul cu care venise. Iar la întrebarea bărbatului pentru ce s-o facă – atunci când aceştia nu s-au recomandat şi nici nu i-au oferit motivele reţinerii sale – poliţiştii au trecut la măsuri drastice.

„Pune-i cătuşele”!

Florin Păun este un aviator pensionar, în vârstă de 70 de ani, dar care arată cu zece ani mai tânăr decât vârsta trecută în buletin. Mic de statură şi iute acesta şi-a păstrat accentul de „sudist”, deşi e clujean vechi, din 1974, când a fost repartizat pe post de aviator de Aviaţie Generală în oraşul în care şi-a găsit ulterior şi rostul în viaţă. Bărbatul povesteşte – sincer indignat, în dimineaţa zilei de marţi, 7 noiembrie, pe coridoarele I.M.L. Cluj – că în seara precedentă se grăbea spre locuinţa fetei sale din Mănăştur, aflată în apropierea staţiei „Minerva”, ca să ia de acolo un pachet şi apoi să-l ducă înapoi la maternitate, acolo unde aceasta tocmai născuse o fetiţă. „Recunosc, am vrut să trec pe loc nemarcat, împreună cu restul călătorilor care coborâseră din troleibuz, dar am fost repede înşfăcat de doi poliţişti care stăteau lângă o maşină. Ceilalţi au trecut cu bine, pe când eu am fost reţinut şi – fără să se prezinte – unul din ei mi-a cerut documentele. L-am întrebat, în mod firesc, pentru ce, la care celălalt a zis: „Pune-i cătuşele”! Cel mai solid şi înalt dintre ei – avea peste un metru nouăzeci înălţime – m-a lovit cu genunchiul în burtă, iar eu am căzut la pământ. Apoi m-au călcat, efectiv, în picioare, după care mi-au răsucit mâinile şi mi-au pus cătuşele. Apoi m-au târât pe jos, ca pe un animal, şi m-au urcat în maşină după care m-au dus la sediul de pe strada Albac, situat în cartierul Gheorgheni. Pe tot drumul m-au înjurat, iar la secţie – după ce au redactat procesul verbal – nu mi l-au dat să-l semnez.  Apoi mi-au aruncat pe jos buletinul şi m-au lăsat să plec. Am bănuiala că nu m-au lăsat să-l semnez fiindcă îmi curgea sângele de la încheieturi, din pricina cătuşelor, care m-au rănit şi probabil că nu doreau să pătez documentul cu sânge. Ba, mai mult, am pornit, pe jos, spre autobuz şi, ajuns la Complexul Comercial „Hermes”, m-am gândit să mă întorc la poliţie şi să văd dacă nu cumva n-am înţeles bine şi, de fapt, trebuia să semnez declaraţia respectivă. Ofiţerul de serviciu – cel care a fost şi singurul aflat de faţă când am fost adus din Mănăştur, de către cei doi – mi-a spus, cu un dispreţ vădit, că nu e nevoie să semnez nicio declaraţie şi că o voi primi acasă, odată cu amenda”. Bărbatul îmi arată apoi cămaşa, plină de sânge, pe care în mod intenţionat nu şi-a schimbat-o din ajun tocmai pentru a dovedi agresiunea poliţiştilor asupra sa.

„Am salvat sute de vieţi, nu pot fi considerat infractor”!

Mărturiseşte, de asemenea, teribil de marcat, că nu şi-a putut imagina vreodată că va avea parte de un asemenea incident deoarece pe parcursul unei cariere prodogioase de pilot a salvat sute, mii de vieţi şi, de asemenea, a stins nenumărate incendii de pădure sau de culturi din România, Spania şi Portugalia, ţări cu care compania de aviaţie avea contract. A făcut toate aceste lucuri, la început ca angajat al vechiului AVIASAN şi mai târziu în Aviaţia Generală, îndeplinind inclusiv misiuni SMURD. Adaugă Păun: ”Ba, mai mult, eu am colaborat întotdeauna strâns cu organele de poliţie şi vă spun sincer că întrebarea mea a fost legitimă. Fiindcă, vă jur, n-am fost înştiinţat pentru ce trebuia să mă legitimez. Dacă-mi zicea poliţistul că m-a oprit pentru trecerea stărzii pe loc nepermis mă supuneam imediat şi nu întrebam nimic, plăteam liniştit amenda – fiindcă eu, prin profilul meseriei mele, întotdeauna am fost un ins disciplinat. Acum sunt îngrijorat la culme şi pentru sănătatea mea pentru că în urmă cu trei ani am fost operat de cancer de colon şi atunci medicii mi-au scos 49 de centimetri de colon – iar acum mă doare teribil zona operată, mai ales din cauza loviturilor crunte pe care le-am încasat de la poliţistul cel „mare”. De asemenea, am mâna dreaptă amorţită, iar stânga umflată tare”. Florin Păun este poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce după câteva minute cu un certificat în care i-au fost recomandate între 3 şi 4 zile de îngrijiri medicale. I s-au recomandat de asemenea şi investigaţii complete la Clinica de Ortopedie, ca nu cumva să fie vorba şi de o fractură, dar Păun neglijează sfatul medicilor legişti şi se arată mai degrabă dispus să ducă durerea pe picioare, arătându-se teribil de grăbit să ajungă la fiica sa, care-l aşteaptă la maternitate. Cu o naivitate de-a dreptul dezarmantă, tipică celor de  modă veche, acesta mărturiseşte că, în ciuda violenţei extreme la care a fost supus de către poliţişti nu are gânduri revanşarde, ba, mai mult, nu va depune nici plângere la Parchet sau Poliţie împotriva lor: „Am încredere că voi primi amenda acasă – însoţită de declaraţia făcută la poliţie, în care însă nu ştiu ce s-a consemnat  – şi abia după aceea am să fac în mod legal contestaţie, dacă va fi cazul şi voi ataşa la ea certificatul medico-legal. Acum sunt prea ocupat cu fiică-mea şi cu nepoţica, deci n-am timp să mai umblu cu ei prin instanţe. Până atunci am să aştept în linişte să-mi vină hârtia în poştă şi am să mă ocup de cele două, pentru că în aceste circa 18 ore abia dacă le-am văzut pentru câteva minute. Oricum, fiică-mea s-a speriat teribil când a auzit ce-am păţit – şi sper ca toate aceste necazuri să treacă mai repede, ca să îmi văd de ale mele şi fără urmări în privinţa sănătăţii mele”!


Punctul de vedere al I.P.J. Cluj

La data de 6 noiembrie a.c., poliţiştii i-au solicitat unui bărbat, care se angajase într-o traversare neregulamentară, să se legitimeze. Cel în cauză a refuzat să prezinte documentele de identitate şi le-a adresat injurii agenţilor de poliţie. În astfel de situaţii, conform prevederilor legale, poliţiştii i-au adus la cunoştinţă faptul că îl vor conduce la secţie pentru stabilirea identităţii acestuia, moment în care bărbatul a devenit recalcitrant, impunându-se imobilizarea acestuia. La sediul poliţiei, bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru traversarea neregulamentară a străzii, adresare de cuvinte jignitoare şi refuz de legitimare. Acesta a refuzat să semneze procesele verbale întocmite”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

5 COMENTARII

  1. Foarte grav. Cei care o fac pe Rambo împotriva cetățenilor în loc de a lupta împotriva criminalilor, nu au loc în Poliție. Rolul polițistului este de a servi și proteja comunitatea care îl plătește și nu de a tortura bătrâni, sau oameni care au înfăptuit simple contravenții. Se cere de urgență o anchetă internă, chiar dacă pensionarul în speță nu va depune plângere. Nu pricepe bietul că merele putrede trebuiesc aruncate din lădiță.
    Niciodată nu poate fi torturat un om sub egida legii. Parchetul trebuie să se autosesizeze.

  2. ticalosie fara scuze a politiei. Rusine lor si mai ales sefilor lor si purtatoarei de cuvant care se injoseste si de aceasta data aparand violenta . Sper sa apara comentarii si din partea altor cetateni carora le pasa

  3. „Am salvat sute de vieţi, nu pot fi considerat infractor”!. Ba da, în momentul în care comiți o infracțiune ești infractor. Cât despre comportamentul polițiștilor deocamdată există o singură versiune.

  4. Niste brute!!! S au gasit ei sa l ia la rost pe eroul aviator suntem niste tarani necivilizati ce promovam incultura si dezordinea. Nu ne trebuie legi, e democratie, facem ce vrem. Politia ar trebui desfiintata pentru ca face abuzuri si ne ingradeste drepturile constitutionale. Sa ne lase sa facem ce dorim sa traim in libertate… Intr un stat civilizat …se prezenta stirea altfel..mai concret era hulit pilotu care a manifestat o atitudine care a dus pana la incatusarea sa, de unde rezulta si atitudinea sa sfidatoare fata de lege si de ceilalti prosti care stiu ca traiesc intr o societate si impllicit au obligatii. Insa la noi, asa ceva nu se digera la fel de bine☺

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.